”Cum se vede la Carrefour diferența dintre loialitatea clientului în general și loialitatea membrului unei comunități? Noi am lansat programul Act for Good în ianuarie 2021, într-un moment cu o situație extrem de dificilă, cu pandemia. Am lansat proiectul cu gândul că nu va fi un program clasic de loializare bazat pe promo, am pornit cu gândul de a crea o comunitate de idei, o comunitate care să aibă parte de beneficiile Carrefour. Am pornit atunci la drum în perioada în care toată lumea căuta produsele bio, toată lumea dorea să iasă la cumpărături dar să interacționeze cât mai puțin. Apoi a apărut certificatul verde iar noi, având spații comerciale mari, cu galerii comerciale, am căutat soluții pentru ca această comuntate să obțină accesul la produsele pe care le dorea. Astfel am integrat în activitate Bringo pentru livrări, apoi Glovo, dar și serviciul SELF Scan pentru clienții prezenți în magazine. Am ajuns astfel în momentul tragic al declanșării războiului de la graniță, dintre Rusia și Ucraina. Atunci, comunitatea ne-a solicitat să găsim soluții pentru emigranți. Momentul actual, marcat de inflație, costuri ridicate și scumpiri pentru produsele din coșul zilnic, ridică alte probleme comunității, iar Carrefour a găsit soluția de a oferi clienților mai multe produse marcă proprie la prețuri competitive” a spus Bogdan Lupu, Director of Loyalty and Mobile Carrefour România, la Club Retail +Relevanță.
”Când ne uităm la comunitate nu ne uităm doar la un program de loialitate. Zona de beneficii pentru membrii ei este doar o parte. Aceeași comunitate, în jurul aplicației Carrefour, are acces la beneficiile SELF Scan, acces la e-commerce și la comerț normal, fizic, are acces la Cont 360 - unde poate să vadă diverse lucruri despre tranzacțiile efectuate. Toate aceste lucruri sunt utile pentru clienți, cu o singură condiție- experiența la cumpărături să fie plăcută, indiferent de forma shoppingului sau de formatul de magazin. Clienții nu dispun de foarte multă răbdare pentru a putea să folosească aplicația Carrefour. E puțin riscant ce spun, dar este adevărat. Nu suntem un retailer de care clientul depinde ca să poată să cumpere roșii, de exemplu, iar pentru asta trebuie să știe să folosească o aplicație. Funcționăm pe o piață concurențială, iar clientul va alege cea mai facilă soluție pentru a cumpăra roșii. Tocmai de aceea, când oferim unui client o aplicație cu care poate face cumpărături, ne asigurăm că va fi la fel de ușor de folosit și de către clienții de 18 ani, și de cei care au 100 de ani”, a mai precizat Bogdan Lupu.
Revenind la Act for Good, acesta a precizat că programul de loializare este componenta ce aduce cele mai multe beneficii consumatorilor, având aproximativ 60 de promoții săptămânale, un program în care se acordă vouchere de cumpărături sau chiar provoicări real – time, constând în adaptarea unor promoții la specificul unei comunități anume, prin includerea unor produse locale specifice. În ceea ce privește experiențele membrilor Acct for Good, Bogdan Lupu a punctat posibilitatea celor care cumpără vinuri de oa obține facilități pentru turismul la cramele din programul Deschidem Vinul Românesc.
”Absolut tot ce face acum Carrefour, ca experiență de cumpărare, trece prin telefonul mobil. Este modul nostru ce comunicare direct cu clienții, cu care se comunică tot mai puțin direct din diverse motive. În prezent, 1,2 milioane de clienți folosesc lunar aplicația Carrefour. De aceea, tot ceea ce ține de legătura nioastră direct cu clientul este surprins într-un fel sau altul în linkul care duce la aplicațiile Carrefour. Cataloage, promoții, bonuri sau facturi, totl se regîsește înregistrat în Cont 360, contul de client al membrilor Act for Good. În acest cont clienții pot vedea cât au economisit prin promoțiile din care au achiziționat produse, pot vedea câte puncte au acumulat în urma cumpărăturilor. În același cont clientul poate vedea stocurile produselor, pentru a nu fi pus în situația de a veni în magazine și să nu găsească un produs la raft”, a mai precizat Bogdan Lupu.
A zecea ediţie a Clubului de Retail, dedicată tuturor operatorilor din industria bunurilor de larg consum care caută să deturneze actuala criză către un sens pozitiv, este susţinută de cele mai puternice companii şi branduri din acest domeniu.