Simțeam nevoia să ies din zona de confort, și cum în afară de informații politico-electorale nimic altceva nu promitea să mă provoace suficient, am deschis o cutie a Pandorei: cât de inteligentă este Inteligența Artificială (AI)? Am testat timp de două zile ceea ce conform articolelor citite în ultimul an reprezintă o amenințare pentru o serie de joburi, inclusiv pentru jobul meu de jurnalist.
Sincer, mă așteptam la o dezbatere aprinsă, bazată pe argumente, mă așteptam să primesc informații pe care nu le cunoșteam și cu ele AI, cu milioanele de tranzistori și punți redresoare din creierul lui globalist să-mi demonteze raționamente bazate pe creierul uman și pe un număr limitat de informații.
Ce a ieșit aflați din discuția de mai jos, dar nu înainte de a împărtăși cu voi câteva concluzii generale:
• AI este limitat și dependent de încărcarea cu informații, pentru a fi actualizat. Incărcarea cu informații o fac oamenii. Alfel vorbim despre orice la timpul trecut.
• AI este cel mai bun Public Affairs pe care l-am întâlnit. Umple o pagină cu cuvinte care nu spun nimic concret, doar generalități. Diferența este că în ochii unui Public Affairs profesionist citești când în spatele speachului fără conținut se află informații valoroase. In spatele AI nu există prea multe informații valoroase, pentru că toate companiile de research țin informațiile valoroase sub cheie, departe de hackerii internetului, pentru a le putea monetiza.
• AI poate livra erori. Dar știe să se scuze mai abil decât orice politician versat.
• AI nu are liberul arbitru. Decide doar pe bază de algoritmi de concepție umană. Când va avea liberul arbitru, AI se va răzbuna pe mine pentru acest articol.
Vă invit să urmărim împreună firul discuției.
R: Care sunt cele mai importante trei trenduri în retailul FMCG în Europa de Est?
AI: La data ultimei mele actualizări a cunoștințelor, în ianuarie 2022, tendințele specifice în comerțul cu amănuntul FMCG (Fast-Moving Consumer Goods) pot evolua rapid, iar informațiile s-ar putea să se fi schimbat de atunci. Cu toate acestea, la data ultimei mele actualizări, iată trei tendințe care au fost notabile în Europa de Est:
Creșterea comerțului electronic: Tendința cumpărăturilor online și a comerțului electronic a fost în creștere în Europa de Est. Consumatorii preferau din ce în ce mai mult confortul de a comanda produse FMCG online, ceea ce a dus la creșterea platformelor de e-grocery și a piețelor online. Este posibil ca această tendință să fi continuat să se dezvolte, mai mulți comercianți cu amănuntul adaptându-se la canalele digitale și îmbunătățindu-și prezența online.
Accent pe sănătate și bunăstare: A existat o conștientizare tot mai mare a sănătății și a bunăstării în rândul consumatorilor din Europa de Est. Acest lucru a influențat preferințele lor pentru opțiuni alimentare mai sănătoase, produse organice și o cerere de transparență în ceea ce privește etichetarea produselor. Retailerii se adaptau la această tendință prin extinderea ofertelor lor în categoria sănătate și wellness.
Inițiative de sustenabilitate: La fel ca în multe alte regiuni, consumatorii din Europa de Est deveneau din ce în ce mai conștienți de mediul înconjurător, ceea ce a condus la o cerere crescută de produse durabile și ecologice. Comercianții cu amănuntul răspundeau prin încorporarea practicilor durabile, reducerea utilizării plasticului și promovarea inițiativelor ecologice.
Pentru a obține cele mai exacte și actualizate informații despre tendințele actuale în comerțul cu amănuntul al bunurilor de larg consum în Europa de Est, este recomandabil să verificați rapoartele de piață recente, publicațiile din industrie sau să vă consultați cu experți locali și surse de știri de afaceri.
Autor: Am aflat încă de la început despre limitări. Dar și despre abilitatea de a justifica acest neajuns. Două informații valoroase răzbat din acest răspuns. Prima ar fi că AI deține informații generale pe care le poate pune cap la cap și le poate corela. Dar nu deține informații în detaliu, de aceea face trimitere la rapoarte de piață, publicații ale industriei, experți locali și știri de afaceri. EVRIKA, jobul de jurnalist de specialitate este salvat!
R: Ce prognoză poți avea pentru evoluția mărcilor proprii în retail?
AI: De la ultima actualizare a cunoștințelor mele, din ianuarie 2022, nu am capacitatea de a oferi previziuni sau predicții în timp real. Cu toate acestea, pot oferi informații bazate pe tendințele generale de până la acel moment.
Evoluția mărcilor private în comerțul cu amănuntul a fost dinamică, iar mai mulți factori contribuie la dezvoltarea lor continuă:
Creșterea și expansiunea: Mărcile private, cunoscute și sub numele de mărci de magazin sau mărci proprii, au înregistrat o creștere semnificativă în ultimii ani. Comercianții cu amănuntul investesc din ce în ce mai mult în dezvoltarea și extinderea portofoliilor de mărci private pentru a oferi o gamă diversificată de produse din toate categoriile.
Percepția consumatorilor: A existat o schimbare în percepția consumatorilor față de mărcile private. Mulți consumatori consideră acum că mărcile de magazin oferă o calitate bună la un preț competitiv. Comercianții cu amănuntul au depus eforturi pentru a îmbunătăți calitatea și ambalajul produselor lor sub marcă proprie pentru a satisface sau a depăși așteptările clienților.
Controlul și diferențierea comercianților cu amănuntul: Mărcile private oferă comercianților cu amănuntul un control mai mare asupra dezvoltării produselor, prețurilor și marketingului. Comercianții cu amănuntul se pot diferenția prin oferirea de produse unice și exclusive, ceea ce favorizează fidelizarea clienților.
Impactul comerțului electronic: Dezvoltarea comerțului electronic a oferit căi suplimentare pentru vânzările de mărci private. De multe ori, comercianții cu amănuntul online profită de platformele lor digitale pentru a-și promova și vinde propriile mărci, valorificând legătura directă cu consumatorii.
Premiumizarea mărcilor private: Unii comercianți cu amănuntul se concentrează pe produsele premium și de specialitate ale mărcilor private, urmărind să concureze nu numai la nivel de preț, ci și la nivel de calitate și inovație. Această strategie ajută la atragerea unei game mai largi de consumatori, inclusiv a celor care caută produse de calitate superioară sau unice.
Sustenabilitate și practici etice: Mărcile private încorporează din ce în ce mai mult considerentele legate de durabilitate și etică în oferta lor de produse. Retailerii recunosc cererea tot mai mare a consumatorilor pentru produse ecologice și responsabile din punct de vedere social și își adaptează strategiile mărcilor private în consecință.
Cu toate acestea, evoluția viitoare a mărcilor private va depinde de diverși factori, inclusiv de preferințele consumatorilor, de condițiile economice și de dinamica industriei. Este recomandabil să rămâneți la curent cu rapoartele din industrie, tendințele pieței și analizele experților pentru cele mai recente informații despre traiectoria mărcilor private în comerțul cu amănuntul.
Autor: Răspunsul seamănă ca abordare cu comunicatele transmise de companiile de research, atunci când au la dispoziție câteva concluzii generale extrase în baza unui studiu realizat pentru un client, contra cost. Fără să publice măcar o cifră privind evoluțiile, acele comunicate trasează direcții pentru a arăta că în spatelee lor se ascund informații mult mai pragmatice cu privire la acel subiect. Probabil, prin accesarea variantei Premium a AI, nu a celei free, rezultatul obținut ar fi mult mai utlil pentru retaileri și producători, deopotrivă.
R: Ce efect crezi că vor avea grevele fermierilor europeni asupra Green Deal?
AI: Până la ultima actualizare a cunoștințelor mele, în ianuarie 2022, nu am informații specifice despre grevele în curs de desfășurare sau recente ale agricultorilor europeni, deoarece datele mele de formare merg până la acea dată. Cu toate acestea, pot oferi o perspectivă generală asupra modului în care protestele sau grevele din sectorul agricol ar putea avea un impact asupra unor politici precum Green Deal european.
European Green Deal este un set de inițiative politice ale Comisiei Europene cu scopul de a face ca Uniunea Europeană să devină neutră din punct de vedere climatic până în 2050. Acesta cuprinde diverse măsuri legate de energie, transporturi, biodiversitate și agricultură. Dacă fermierii din Europa protestează sau fac grevă, acest lucru s-ar putea datora îngrijorării cu privire la modul în care aceste politici le-ar putea afecta mijloacele de trai, inclusiv potențiale modificări ale practicilor agricole, ale reglementărilor sau ale sprijinului financiar.
Posibilele efecte asupra Dealului verde european ca urmare a grevelor agricultorilor:
Revizuiri de politici: Protestele și grevele pot duce la negocieri între fermieri și factorii de decizie politică. În funcție de natura și amploarea preocupărilor exprimate, ar putea avea loc discuții privind revizuirea anumitor aspecte ale Green Deal, în special a celor care au un impact direct asupra sectorului agricol.
Provocări legate de implementare: Protestele ar putea sublinia provocările legate de punerea în aplicare a anumitor aspecte ale Green Deal. Factorii de decizie ar putea reevalua termenele, mecanismele de sprijin sau ar putea oferi resurse suplimentare pentru a facilita o tranziție mai ușoară pentru agricultori.
Autor: În acest răspuns, la al doilea paragraf, am întâlnit primul algoritm care a utilizat logica și a permis AI o deducție cu privire la motivațiile ce i-au împuns pe fermieri la greve. Încercarea de a gestiona posibile efecte ale acestor greve nu a ținut cont de trăsăturile specifice mediului politic. Revizuirea Green Deal este amânată, în timp ce politicienii care au votat acest Program european arată acum cu degetul acuzator către consumatori, spunând că sunt vinovați pentru că au un consum de carne exagerat, care conduce la o poluare excesivă prin efectivele de animale crescute.
R: Care sunt cele mai cunoscute branduri de food din România?
AI: La data ultimei mele actualizări, unele dintre mărcile populare de produse alimentare din România includ:
Dobrogea: Cunoscută pentru diverse produse alimentare, inclusiv produse lactate, de panificație și gustări.
Boromir: Renumit pentru gama sa largă de produse de panificație, cum ar fi pâine, produse de patiserie și gustări.
LaDorna: Renumit pentru produse lactate precum lapte, iaurt și brânză.
Kandia: Cunoscută pentru produse de ciocolată și produse de cofetărie.
Salamander: Renumită pentru produsele sale din carne conservată.
Covalact: Specializată în produse lactate precum iaurtul, brânza și laptele.
Cris-Tim: Oferă o varietate de produse din carne, inclusiv cârnați și salam.
Zuzu: Cunoscută pentru sucurile și nectarurile sale de fructe.
Autor: Indexarea Google și -a făcut simțită prezența, cu prisosință. Si cu spiritul economiei americane inclus în raționamentul AI, care a crezut că dacă a descoperit pe internet câteva produse sub denumirea Dobrogea Lactate pe un site de distribuitor de produse românești în SUA(balkanica.us), aceste produse pot fi asociate brandului Dobrogea ce activează în panificație. Nu a mai verificat in lista de produse Dobrogea Group dacă există sau nu produse lactate. Despre numele Salamander nu cred că au auzit unul din 1000 de consumatori români, chiar dacă ar fi consumat pe parcursul timpului conservele lor din carne. Salamander este cunoscut ca furnizor al pantofilor Otter sau de profile termopane, nicidecum pentru conserve de carne. Cât despre brandul Zuzu și motivul pentru care acesta este cunoscut, cred că cei care au construit acest brand de la zero și l-au ridicat în vârful clasamentului de vânzări pentru lapte de consum se amuză copios acum de erorile AI. Sau plâng.
R: Care sunt cele mai populare mărci de cosmetice și detergenți din România?
AI: În România, mai multe mărci sunt populare în sectorul produselor cosmetice și al detergenților. Unele dintre cele mai cunoscute mărci includ:
Farmec: Farmec este un brand românesc de produse cosmetice cunoscut pentru produsele sale de îngrijire a pielii, machiaj și îngrijire a părului.
Gerovital: Un alt brand românesc, Gerovital, este specializat în produse de îngrijire a pielii anti-îmbătrânire.
Ivatherm: Ivatherm este un brand românesc de îngrijire a pielii care se concentrează pe produse testate dermatologic pentru diferite probleme ale pielii.
Elmiplant: Elmiplant oferă o gamă de produse de îngrijire a pielii formulate cu ingrediente naturale.
Dove: Dove este un brand internațional cunoscut pentru produsele sale de îngrijire a pielii și de înfrumusețare, inclusiv săpunuri, spălări de corp și șampoane, care sunt populare în România.
Nivea: Nivea este o altă marcă globală populară în România, care oferă produse de îngrijire a pielii și de îngrijire personală, cum ar fi loțiuni, creme și deodorante.
Ariel: Ariel este o marcă cunoscută pentru detergenți de rufe, oferind o gamă de produse pentru diferite tipuri de țesături și mașini de spălat.
Persil: Persil este o altă marcă populară pentru detergenți de rufe, cunoscută pentru proprietățile sale eficiente de îndepărtare a petelor și de strălucire.
Aceste mărci au câștigat popularitate în România datorită calității, eficacității și, uneori, accesibilității lor, ceea ce le face să fie alegerile preferate ale consumatorilor pentru produsele cosmetice și nevoile de îngrijire a gospodăriei.
Autor: Cumva intrigat de absența unui brand național renumit din această listă, am întrebat:
Ce zici despre Dero?
AI: Dero este, într-adevăr, o marcă populară de detergent de rufe în România. Este cunoscut pentru puterea sa de curățare eficientă și pentru varietatea de produse adaptate la diferite nevoi de spălare. Dero oferă o gamă de detergenți de rufe, inclusiv pulberi, lichide și capsule, concepute pentru a face față diferitelor pete și pentru a menține hainele curate și proaspete. Marca este bine apreciată în rândul consumatorilor din România pentru calitatea și accesibilitatea sa, ceea ce o face o alegere obișnuită pentru nevoile de spălare a rufelor din gospodărie.
Autor: Răspunsul confirmă că brandul Dero corespunde descrierii caracteristicilor brandurilor listate în răspunsul anterior, dar, dintr-o regretabilă eroare sau uitare, Dero este absent din listă. Oare AI uită?
R: Care sunt cele mai populare mărci de băuturi alcoolice pe piața din România?
AI: În România, mai multe mărci de băuturi alcoolice sunt populare în rândul consumatorilor. Printre cele mai cunoscute mărci se numără:
Țuică: Această băutură spirtoasă tradițională românească, asemănătoare coniacului, este adesea făcută în casă, dar este produsă și de diverse mărci comerciale.
Ursus: Ursus este o marcă populară de bere românească, cunoscută pentru berile sale lager și ale.
Ciuc: Ciuc este o altă marcă de bere românească bine cunoscută care oferă o varietate de stiluri de bere, inclusiv pilsner și bere de grâu.
Timișoreana: Timișoreana este una dintre cele mai vechi mărci de bere din România, cunoscută pentru istoria sa bogată și pentru berile de calitate.
Silva: Silva este o marcă de bere românească care produce o gamă de beri blondă și beri speciale.
Vincon: Vincon este un brand românesc popular de vinuri, care oferă o varietate de vinuri, inclusiv vinuri roșii, albe și roze.
Cotnari: Cotnari este o marcă de vinuri românească renumită pentru vinurile sale albe dulci și aromate.
Știrbey: Știrbey este o marcă de vinuri românești de tip boutique, cunoscută pentru vinurile sale de înaltă calitate produse în cantități limitate.
Aceste mărci s-au impus ca favorite în rândul consumatorilor români pentru calitatea, gustul și, adesea, pentru semnificația lor culturală.
Autor: Acest răspuns a surprins de două ori. Prima surpriză constă în recunoașterea licorii cu numele ”țuică” drept brand național, indiferent de cine este produs. Asta ar fi bila albă. A doua supriză a fost listarea aleatorie a unor branduri de vin, fără vreo legătură cu volume de vânzări sau cu dimensiunea companiilor măcar. Când am cerut detalii cu privire la un clasament în funcție de vânzări, AI mi-a sugerat ca sursă industria viticolă sau rapoartele de piață.
Concluziile le trage fiecare. Pentru moment AI a confirmat că nu poate ține pasul cu informațiile noi și nu are criterii de ordonare a algoritmilor prin care afișează răspunsurile. Dar listează răspunsuri elevate fără valoare adăugată, ca un diplomat care în loc de istorie a citit volume de dezvoltare personală.
AI este încă destul de departe de performanța unui instrument abil în relația dintre companii și consumatori. Dar poate deveni, în timp. La fel, este departe de inteligența cu care este asociată denumirea acestei...aplicații. Deocamdată.