Directorul Executiv al Caroli Foods Group, Ovidiu Dușleag, a făcut, pentru revista Piața, o serie de previziuni privind consumul în 2016, începând de la impactul scăderii TVA și încrederea românilor în economie, până la influența factorilor externi asupra industriei cărnii.
"Reducerea TVA la produsele alimentare reprezintă o intrare în normalitate având în vedere că majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene au cote reduse de TVA la alimente.
Ajustarea TVA la produsele alimentare la 9% va avea consecinţe pozitive macroeconomice, cât şi bugetare sau sociale având în vedere că alimentele au cea mai mare pondere în coşul zilnic de consum al românilor. Măsura poate contribui la relansarea consumului intern prin creşterea veniturilor disponibile ale populaţiei, odată cu diminuarea preţurilor.
Din punctul nostru de vedere, aceasta măsură va constitui principala sursă de creştere semnificativă a consumului produselor alimentare şi nu numai", a afirmat Ovidiu Duşleag.
O posibilă creştere a preţului petrolului poate afecta piaţa materiilor prime?
Preţurile petrolului au scăzut cu până la 49% în 2014, cel mai amplu declin anual după criza financiară din 2008, pe fondul cererii scăzute la nivel mondial şi al concurenţei dintre producătorii americani şi cei din Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) pentru cota de piaţă. În 2015, preţul petrolului s-a diminuat chiar şi cu 70% faţă de 2014, ceea ce face previzibilă o apreciere uşoară a preţului în 2016. În acelaşi timp însă, trebuie luat în calcul faptul că există o serie de factori imprevizibili care pot menţine preţul barilului de petrol la cota actuală.
Potrivit BNR, România va trece pe inflaţie pozitivă. Cum comentaţi?
Având în vedere scăderea preţurilor în urma reducerii cotei TVA de la 24 la 9 la sută, pentru alimente şi serviciile de alimentaţie publică, noua prognoză indică menţinerea ratei anuale în teritoriu negativ pe parcursul următoarelor trei trimestre şi revenirea ei ulterioară la valori pozitive.
Conform specialiştilor în economie însă, acest scenariu se aplică începând cu anul 2017 şi nu credem că va afecta semnificativ preţurile sau consumul, ci mai degrabă inflaţia se va menţine în limitele agreate.
Faptul că 2016 este an electoral ar putea conduce la o serie de măsuri populiste, care ar crește consumul?
Din punct de vedere politic, anul 2016 este unul deosebit de interesant. Guvernul technocrat în care ne punem cu toţii mari speranţe a demonstrat până acum că nu are interese politice. Suntem optimişti asupra faptului că evoluţia va fi una pozitivă şi ne aflam în direcţia cea bună din punct de vedere politic şi economic.
Accentul în acest an trebuie să fie pe performanță şi pe restructurare, accent impus de premier şi care poate avea efecte pozitive pe termen scurt şi mediu.
Cum vedeți, până acum, încrederea consumatorului în economie şi în veniturile viitoare?
Schimbarea cotei de impozitare pentru dividendele plătite persoanelor fizice rezidente în România de la 16% la 5%, corelată cu aplicarea noului cod fiscal şi reducerea TVA, aduc consumatorilor români o relaxare fiscală de care aveam cu toţii nevoie. În aceste condiţii, este normal să crească încrederea consumatorului în economie şi în puterea de cumpărare a propriilor venituri.
În plus, estimăm un efect pozitiv şi stimulator ce va genera o creştere de 7 – 8% în industria preparatelor din carne.
Ce alţi factori pot influenţa pozitiv sau negativ piaţa de carne şi preparate din carne?
Întotdeauna există o zonă de neprevăzut, care poate afecta orice industrie. Momentan, ne putem gândi la factori externi, şi aici mă refer la piaţa din Rusia, unde importul de carne continuă să scadă în acelaşi timp cu reducerea taxelor de import pentru Iran; China continuă să fie liderul mondial pe piaţa cărnii, iar Ucraina devine o forţă importantă pentru întreaga regiune prin creşterea producţiei, a consumului şi a exportului de carne. Astfel, în ciuda faptului că țara se confruntă cu o criză politică și economică majoră, producătorii de carne de pasăre din Ucraina au realizat exporturi însemnate către Orientul Mijlociu și Europa, beneficiind astfel de o creștere a veniturilor.
Prognozele pentru anul 2016 sunt optimiste: în primul rând, ritmul de creștere al producției de carne va continua, la care adăugăm interesul crescut pentru carnea din România, dovadă a faptului că produsele românești încep să câștige din ce în ce mai mult teren și încredere pe piața de export.
Citește și:
Noi provocari pentru retaileri la inceput de an: impactul reducerii cotelor de TVA