UPDATE: Retailerii dublează spațiul alocat produselor pentru grătar
Produse din carne | Revista Piața | 17/07/2018 13:44

Categoria carne proaspătă a crescut cu 15% în valoare în perioada iunie 2017 - mai 2018 față de precedentele 12 luni.
Majoritatea retailerilor internaționali prezenți în România au identificat nevoile consumatorilor și potențialul de creștere a categoriei semipreparatelor din carne, iar în ultimii ani, modul de mercantizare a evoluat de la plasarea acestor produse lângă cele convenționale, la raioane dedicate. Este un pas important făcut de comercianți în direcția dezvoltării și maturizării acestei piețe, în care descoperim tot mai multe sku-uri.
„Influențele gastronomice internaționale aduse de globalizare, experiențele din călătorii și cele din online ale consumatorului îl transformă pe acesta într-un public mai avizat, ușor mai matur din acest punct de vedere, chiar dacă această categorie va rămâne ușor jucăușă, pliată pe atmosfera de vacanță și libertate pe care ne-o oferă sezonul de barbeque”, relatează reprezentantul Transavia, companie în al cărei portofoliu regăsim brandurile Fragedo și Papane.
În opinia lui Florin Raba, Director Comercial, Smithfield România, piața locală este dinamică, deschisă spre inovare și cu potențial foarte mare de dezvoltare. Compania a abordat această categorie începând cu anul 2013, când, în colaborare cu unul dintre cei mai importanți retaileri din comerțul modern a lansat pe piață patru produse refrigerate marinate: scăricică, ceafă, cotlet și piept de porc. Astăzi, este prezentă în retail atât cu produse dezvoltate în regim de private label, cât și cu produse semiprocesate sub brandul Comtim - gama „Bun de Gătit”. Dezvoltarea categoriei a fost susținută prin investiții masive într-o secție nouă de semiprocesate, dotată cu utilaje moderne.
Avantaje, dezavantaje și provocări
„Ținând cont de faptul că piața semiprocesatelor este una foarte dinamică, un punct sensibil al categoriei este reprezentat de faptul că volumele nu sunt așezate, încă, pe anumite articole. Campaniile de marketing targetate și cele de trade marketing sunt menite a contracara aceste reticențe și a prezenta consumatorului produse delicioase, dar pe care încă nu le cunoaște. Calitatea, gustul desăvârșit, faptul că aceste produse semiprocesate sunt realizate cu respectarea celor mai stricte proceduri de lucru și siguranță alimentară, sunt punctele tari ale categoriei, care conferă încredere consumatorului”, remarcă Florin Raba, care este de părere că principalele provocări pe care le întâmpină fiecare producător țin de poziționarea produselor sale în piața în care activează, de modul în care se raportează la anticiparea nevoilor consumatorilor și, totodată, de cât de bine știe să comunice cu clientul final.
Reprezentanții grupului de firme Diana percep categoria semipreparatelor din carne ca fiind extrem de ofertantă, existând o mulțime de opțiuni în surprinderea clienților, prin varietatea de gusturi și arome cu care se poate jongla și prin marea diversitate de gramaje și modalități de ambalare. Un alt punct forte pe care l-au identificat este faptul că, în ciuda aparențelor, această categorie nu este neapărat sezonieră, consumatorii optând pentru astfel de produse atât vara, la grătar, cât și în sezonul rece, pentru a le prepara în gospodăriile proprii.
„Principala provocare este fluxul optim de materie primă cu prospețime sporită. Astfel, acesta este unul dintre avantajele companiei noastre. Fiind lanț integrat și având în spate secția de abatorizare, tranșare, producție și ambalare reușim să asigurăm drumul cel mai scurt de la materia primă până la friptura din farfurie”, precizează Nicolae Săveanu, Director de Vânzări, Diana.
Recent, compania din Rm. Vâlcea a investit în achiziţionarea unui utilaj de ultimă generaţie, care are capacitatea de a felia, porţiona şi marina carne cu și fără os, calibrată până la ultimul gram.
„Atuul modalităţii de porţionare aduce o precizie matematică în felierea cărnii. Garantăm astfel că toate feliile/bucăţile dintr-o caserolă au acelaşi gramaj per bucată sau per caserolă, în funcţie de necesităţile clientului”, subliniază Nicolae Săveanu.
Pe tehnologie a mizat și compania Safir, din Vaslui, care a achiziționat un utilaj special pentru frigăruile Fomică din piept și pulpă de pui condimentate natural, care conțin și legume. Compania activează de puțin timp în piața semipreparatelor – de aproximativ un an - și și-a propus să contribuie la dezvoltarea categoriei, pe care nu o vede explozivă, ci așezată și adresată cunoscătorilor. Care sunt tot mai mulți.
„Ne adresăm acelor consumatori care apreciază un produs corect obţinut în condiţii corecte la un preţ corect. Noi suntem oarecum tradiţionalişti în privinţa reţetelor, am apelat la un bucătar cunoscut pentru a ni le crea şi suntem mândri de reuşita lor; suntem în faza de inovaţie a ambalajelor şi, foarte important pe această piaţă, a stabilirii gramajelor”, anunță George Safir, Director Executiv, Safir, care apreciază că un prim punct sensibil al pieței este convingerea unei categorii de consumatori care nu mai cred în „natural”, în „produs fără conservați” și în buna credință a producătorilor. De aceea, provocarea jucătorilor este să intuiască tendințele, să răspundă prompt cerințelor pieței și, foarte important, să păstreze constantă calitatea.
UPDATE: Noutăți apărute în categorie
Potrivit RetailZoom, în IKA*), micii reprezintă cea mai mare pondere în categoria produse pentru grătar (44,5% ca volum al vânzărilor, 39,2% ca valoare a acestora), însă vânzările cantitative sunt în scădere (-5,7% în perioada iunie 2017-mai 2018, față de iunie 2016-mai 2017). Cea mai bună dinamică în intervalul menționat au înregistrat-o cârnații proaspeți (ca valoare) și ceafa fără os (ca volum).
Produsele din carne de porc reprezintă două treimi din totalul categoriei, dar cea mai bună dinamică din punct de vedere cantitativ s-a înregistrat pe segmentul cărnii de pui (+58,5%) și al mixului oaie & vită (30,2% - în acest caz este vorba, desigur, de mici).
Compania Diana a lansat recent cea mai nouă gamă de produse „Bun pentru grătar”, ce conține hamburgheri din carne de vită, diverse sortimente de cârnați proaspeți, de mici, de carne marinată și de carne feliată.
„Inovația constă și în produsele diversificate și gusturile surprinzătoare. După o perioadă lungă de teste a zeci de rețete și gusturi, am ajuns la rețete câștigătoare!”, subliniază Nicolae Săveanu, Directorul de Vânzări al companiei.
Vascar își propune să aducă pe piață produse fără E-uri, fără aditivi: „Credem în sloganul «Alege natural, fără E-uri» şi succesul pe care l-am înregistrat cu gama de semipreparate Horia Vârlan ne confirmă că suntem pe drumul cel bun. Este o categorie de interes pentru portofoliul nostru şi investim mult în utilaje; în plus, este o categorie care permite foarte multe inovaţii”, evidențiază Vlad Ciuburciu.
În categoria semipreparate, Vascar a lansat la finalul anului trecut gama ce poartă semnătura lui Horia Vârlan. Linia cuprinde trei tipuri de preparate din carne pregătite după reţete create special de Horia Vârlan pentru brandul Moldova în Bucate. Burgerul de vită Moldova în Bucate este realizat exclusiv din antricot de vită, fără E-uri, fără aditivi. De asemenea, Cârnăciorii de casă Moldova în Bucate – în două variante, simpli și picanţi – nu conţin nici E-uri, nici aditivi, ci doar condimente naturale. Gama este completată de Micii ţărăneşti Moldova în Bucate, preparaţi după o reţetă specială.
Gama ComtiMix este cel mai nou membru în familia produselor Comtim (Smithfield), ce aduce sub același „acoperiș” Porcul și Puiul.
Alături de Scăricica marinată, alte două produse inovatoare sunt Steak-ul și T-bone-ul de porc.
Chops de porc este un produs nou marinat, din gama Comtim ,,Bun de Gătit” și care va fi lansat în perioada următoare.
Citește și
Valentin Gros și Cristi Bădescu | 12/08/2026 17:19
Peste 70% din hamburgerii vânduți în retail sunt fabricați local
La fel ca micii, cârnăciorii sau alte cărnuri pregătite pentru grătar, cuptor sau air fryer, hamburgerul este un fel care nu necesită cunoștințe de pr...
Produse din carneRevista Piața | 28/07/2026 15:34
Transformări majore în piața hamburgerilor
Piața hamburgerilor a înregistrat transformări apreciabile în ultimii patru ani și jumătate. Hamburgerii semipreparați scad în preferințele consumator...
Produse din carneRevista Piața | 18/11/2025 10:35
Specialități de mezeluri, o piaţă pour les connaisseurs
Specialitățile de mezeluri tind să capete o identitate aparte de a celorlalte mezeluri, pornind de la profilul distinct al consumatorilor. Atenţia aco...
Produse din carneRevista Piața | 12/03/2025 11:50
Ce fac producătorii pentru creşterea prestigiului crenvurștilor?
Producătorii de crenvurşti au declanşat un proces de schimbare a percepţiei consumatorilor, proces care a pornit de la conţinut dar nu s-a limitat la...
Produse din carne



