Marele mic tronează pe piaţa preparatelor pentru grătar
Produse din carne | Revista Piața | 17/05/2024 13:21

Sezonul cald măreşte de patru ori vânzările de produse din carne pentru grătar
Micii sunt mari contributori la vânzările de preparate din carne pentru grătar, poate chiar cei mai mari. Piaţa extrem de diversă a produselor din carne include multe articole care pot avea destinaţii multiple, astfel că o delimitare a celor speciale pentru grătar ar fi pe cât de anevoioasă pe atât de imprecisă. Însă lucrurile sunt clare în cazul micilor, precum şi al mixurilor pentru grătar ambalate şi prezentate consumatorilor cu această destinaţie, iar analiza noastră se va concentra pe acestea, fără a neglija însă ansamblul produselor din carne care pot fi aşezate pe grătare.
Sezonul grătarelor are o influenţă foarte puternică asupra vânzărilor, dar chiar şi aşa puţine magazine realizează, chiar şi la început de sezon, o grupare distinctă a produselor dedicate acestui mod de preparare, care să ajute clientul să se orienteze mai bine şi, poate, să-l îmbie să încerce şi ceva nou.
Pentru semnalizarea destinaţiei, producătorii apelează atât la neaoşul „grătar”, cât şi la sinonimele aproape intrate în folclor, „grill” şi „barbeque”. O altă caracteristică determinantă pentru decizia de cumpărare este materia primă: carne de porc, pui, vită, oaie sau mixuri. Referitor la materia primă, unele companii apelează și la sentimentul patriotic, comunicând pe ambalaj originea locală a cărnii.
Aşa cum vom vedea mai jos, consumatorii au o preferinţă netă pentru produsele proaspete, cele congelate având o pondere redusă, chiar foarte redusă în cazul particular al micilor.
Cât de accentuată e sezonalitatea?
Consumatorii ies la grătar, de obicei, când este vreme frumoasă afară. Cât de puternică este sezonalitatea în această categorie și ce poate fi făcut pentru a o micșora?
„De-a lungul anului avem diverse perioade cu sezonalități specifice, cu vârfuri care depășesc de 3-4 ori vânzarea normală”, a precizat Alin Zamfira, preşedintele CA Abatorul Periș.
Pe piața din România, sezonul începe din luna aprilie și continuă chiar până în luna octombrie, a arătat Angelica Șmil de la Salbac. „Pozitiv este faptul că pe piețele din Spania și Italia, unde noi vindem special pentru diaspora, sezonalitatea începe încă din luna martie și durează până în noiembrie, cu un ușor recul în lunile iulie-august, când mulți români vin acasă, în vacanță”, a menționat Angelica.
Feliciu Paraschiv, directorul rețelei Paco, arată că sezonalitatea rămâne încă un factor semnificativ în această categorie, „cu o influență majoră dată de calendarul creștin ortodox”. Feliciu consideră că pentru a micșora impactul sezonier, „se pot dezvolta strategii de diversificare a produselor sau de promovare a consumului în afara perioadelor tradiționale de vârf, lucru în sarcina şi la îndemâna producătorilor şi procesatorilor”.
Matei Basarab, directorul comercial al lanțului de magazine Diana, a observat, „din cifre și din feedback-ul clienților”, că aceste produse sunt consumate din ce în ce mai mult și în afara sezonului. Astfel, obiceiurile și ustensilele de gătit evoluează, iar cei care preferă aceste produse le pot prepara practic oricând, la tigaie, grătar electric, în cuptor sau airfryer. „În afara perioadei sezoniere, implementăm mai multe acțiuni pentru promovarea categoriei și menținerea stabilității în vânzări – planuri promoționale, cross-promotions”, a punctat Matei Basarab.
Managerii retailerului online Freshful au constatat că nu numai calendarul influențează cererea pentru această categorie de produse, ci și fenomenele meteo extreme – ploi, caniculă, frig au impact asupra cererii. „Vedem o dinamică aparte și în proximitatea zilelor libere legale sau a concediilor, când mulți dintre clienții noștri își petrec timpul în afara orașului. Pentru a compensa scăderea cererii generată de vremea care nu este potrivită pentru grătar, am diversificat gama de produse care pot fi gătite atât în interior, la cuptor, cât și în aer liber, pe grătar”, au spus reprezentanții Freshful.
Multe noutăţi la început de sezon
Ce noutăți au scos pe piață producătorii, în ultima perioadă, și ce pregătesc ei pentru viitorul apropiat?
Abatorul Periș se pregătește de lansarea unei noi game din categoria mici și produse pentru grătar, printr-un parteneriat cu brandul de muștar LaMinut. Gama cuprinde patru tipuri de mici (din carne de porc, porc și vită, porc cu vită și oaie, vită și oaie) și două tipuri de cârnați (de porc și picanți de porc). „Lansarea categoriei va fi promovată printr-o campanie 360°, campanie cross categorie – muștar și mici”, a declarat Alin Zamfira, președintele Consiliului de Administrație.
Salbac a lansat în sezonul 2024 „două mixuri de grătar, care alătură Mici Gustoși și Cârnați Subțiri sau Groși, după caz”, după cum ne-a spus Angelica Șmil, Director General. „Fiind produse noi, am agreat în echipă obiective de penetrare a pieței și urmărim ca la final să atingem o pondere ridicată a distribuției numerice pentru acest sortiment”, a menționat reprezenzanta Salbac.
Ce noutăți aduc pe piață retailerii?
Carrefour a lansat recent, sub brand propriu, noi produse din carne de pasăre marinată și totodată a extins gama de caserole de mici cu un nou sortiment obținut din amestecul a trei tipuri de carne (porc, vită și oaie). Compania are în plan completarea sortimentelor de pastramă și frigărui, după cum a arătat Carmen Maria Condur, Șef Produs Senior Măcelărie.
Diana a extins gama de produse cu sortimente de carne afumată și cârnați (în gama Produse Boierești), de carne marinată și cu opțiuni pentru meniuri premium – de la vită maturată la Tartufo Fine Burger. „Acestea sunt gata pregătite pentru gătit, oferind o soluție rapidă și convenabilă, feliate, în ambalaje care garantează prospețimea și calitatea. Produsele sunt calibrate ca gramaje astfel încât să simplifice experiența de cumpărare iar clientul să aibă control în procesul de selecție, în funcție de specificul ocaziei pentru care face achiziția”, a spus directorul comercial Matei Basarab.
La Paco, în ultima perioadă, au fost lansate noi produse cum ar fi mici din carne de vită și oaie pentru shopperii care nu consumă porc, precum și diverse sortimente de hamburgeri și opțiuni de hamburgeri preparați și gătiți în bucătăriile proprii și destinați consumului imediat. „Pentru viitor, pregătim mai multe inovații în portofoliul de produse, dar și campanii de promovare cu degustări în fiecare supermarket Paco, cu accent pe diversificare și adaptare la preferințele consumatorilor”, a spus directorul general Feliciu Paraschiv.
Retailerul online Sezamo a adăugat în ofertă produse din carne de porc, de mangalița, produse speciale de grătar de la Carmangeria Ozana. „Urmează să dezvoltăm mai mult partea de vită internațională cu mai multe produse din America, Europa și Australia”, a dezvăluit Michael Kaiser, Director Comercial.
Decizia de cumpărare
Brandul și experiența anterioară cu produsul reprezintă cea mai puternică influență exercitată asupra deciziei de cumpărare la produsele pentru grătar, după cum reiese din agregarea opiniilor reprezentanților producătorilor şi retailerilor. Alte criterii care contează destul de mult în alegerile shopperilor sunt: tipul produsului (mici, ceafă, coaste, pastramă etc); prețul și promoția de preț; comunicarea; raportul cantitate/preț (gramajul); rețeta produsului. Factori precum materia primă și/sau proveniența acesteia, caracteristicile speciale ale produsului sau ambalajul influențează mai puțin opțiunile cumpărătorilor.
Citește și
Valentin Gros și Cristi Bădescu | 12/08/2026 17:19
Peste 70% din hamburgerii vânduți în retail sunt fabricați local
La fel ca micii, cârnăciorii sau alte cărnuri pregătite pentru grătar, cuptor sau air fryer, hamburgerul este un fel care nu necesită cunoștințe de pr...
Produse din carneRevista Piața | 28/07/2026 15:34
Transformări majore în piața hamburgerilor
Piața hamburgerilor a înregistrat transformări apreciabile în ultimii patru ani și jumătate. Hamburgerii semipreparați scad în preferințele consumator...
Produse din carneRevista Piața | 18/11/2025 10:35
Specialități de mezeluri, o piaţă pour les connaisseurs
Specialitățile de mezeluri tind să capete o identitate aparte de a celorlalte mezeluri, pornind de la profilul distinct al consumatorilor. Atenţia aco...
Produse din carneRevista Piața | 12/03/2025 11:50
Ce fac producătorii pentru creşterea prestigiului crenvurștilor?
Producătorii de crenvurşti au declanşat un proces de schimbare a percepţiei consumatorilor, proces care a pornit de la conţinut dar nu s-a limitat la...
Produse din carne



