Top Employers Institute: Carrefour, Angajator de Top în România pentru al doilea an consecutiv
Info Retail | Revista Piața | 18/01/2024 11:14

Carrefour a obținut certificarea Angajator de Top în România pentru al doilea an consecutiv, ca urmare a analizei realizate de Top Employers Institute, autoritatea globală care certifică organizațiile din întreaga lume pe baza participării și a rezultatelor sondajului HR Best Practices.
De peste 30 de ani, Top Employers Institute este autoritatea globală responsabilă de recunoașterea excelenței în resursele umane, certificând organizații din întreaga lume. Sondajul la care a luat parte Carrefour România acoperă șase domenii de resurse umane și include 20 de tematici, printre care strategia, mediul de lucru, recrutarea talentelor, învățare, egalitate și incluziune, wellbeing și multe altele.
Potrivit unui comunicat propriu, ariile unde retailerul a obținut cele mai mari procente în 2024 vizează multiple componente ale strategiei de resurse umane (Valori, Etică și Integritate, Sustenabilitate, Diversitate și Incluziune), organizare instituțională (Organizare și Schimbare, Digital HR, Mediu de lucru) și management (Strategie de afaceri, Oameni, Leadership).
Distincția Angajator de Top certifică dedicarea unei organizații pentru o lume mai bună la locul de muncă, fapt ce se manifestă prin politici de resurse umane și practici excelente în materie de personal. Mobilitatea ascendentă prin muncă este una dintre valorile care au condus la dezvoltarea Carrefour, în cele peste două decenii pe piața din România. Astfel, pentru a accelera procesul de dezvoltare, unul dintre proiectele inițiate de Carrefour este Școala de Lideri, program lansat în anul 2021, în parteneriat cu Academia de Studii Economice București. Școala de Lideri este un program multianual prin care angajații Carrefour au ocazia de a-și dezvolta competențele manageriale prin intermediul cursurilor și formărilor susținute de traineri și profesori recunoscuți. În cadrul primelor două generații ale programului, peste 200 de angajați au participat la cursuri și traininguri de formare profesională, beneficiind de o programă de învățare personalizată în raport cu experiența lor. Ca urmare a succesului primelor două ediții, cea de-a treia generație Școala de Lideri a debutat în toamna anului trecut și se află în prezent în proces de instruire.
„Începutul de an este un moment bun să reflectăm cât de departe am ajuns și cum vom scrie povestea Carrefour România în continuare. În cei peste 22 de ani de prezență pe piața locală, am construit un business puternic cu rezultate extraordinare, datorită dedicării angajaților noștri. Suntem onorați să anunțăm că, pentru al doilea an la rând, am primit distinsa recunoaștere din partea Top Employers Institute drept o nouă dovadă a angajamentului nostru față de bunăstarea echipei. Scorul nostru Top Employers 2024 recunoaște îmbunătățirile pe care le-am adus în calitate de Angajator de Top în România și ne motivează să dezvoltăm în continuare un mediu de lucru performant, bazat pe încredere și respect.”
Alina Gamauf, Membru în Comitetul Executiv, Carrefour România
Digital Retail Academy a fost lansat la începutul anului 2022 pentru a contribui la îmbunătățirea competențelor digitale și pentru a-i sprijini pe toți angajații în tranziția către locurile de muncă ale viitorului și noile moduri de lucru, programul fiind accesat până în prezent de peste 4.900 de angajați în România. Cel mai recent proiect de resurse umane, platforma internă Workplace, a fost lansat în România la finalul lui 2022 și este destinat tuturor angajaților din Grupul Carrefour, aceștia fiind reuniți virtual într-un singur loc, indiferent unde își desfășoară fizic activitatea. Acesta este încă un pas parcurs spre atingerea obiectivului Carrefour de a deveni o companie de retail digital.
Singurul retailer omnichannel din România, Carrefour le oferă clienților posibilități de a face cumpărături cu ajutorul aplicației mobile și a caselor de marcat Self Service, în magazine, prin serviciile de online shopping cu livrare acasă, prin Bringo și Glovo sau cu opțiunea Click & Collect de pe www.carrefour.ro sau www.cora.ro.
Odată cu achiziția operațiunilor Romania Hypermarche SA, Carrefour ajunge la aproximativ 450 de magazine, în 113 orașe din țară și ajunge în top trei jucători de pe piața de retail din România, fiind un angajator de top certificat (2023, 2024) pentru peste 17.000 de angajați .
În 2022, Carrefour România a contribuit la susținerea economiei cu peste 681 milioane de lei în taxe aduse la bugetul de stat. Furnizorii Carrefour de anul trecut au provenit în proporție de peste 93% din România, iar acum retailerul continuă să își extindă în permanență rețeaua de producători locali și ultra-locali, care însumează peste 1.300 de parteneriate, pentru furnizarea de produse proaspete.
Carrefour România operează în România prin cinci entități juridice: Carrefour S.A., Artima S.A., Columbus Operational SRL, Supeco Investment SRL și, din noiembrie 2023, Romania Hypermarche S.A.
Top Employers Institute este autoritatea globală în ceea ce privește recunoașterea excelenței în practicile privind oamenii și contribuie la accelerarea acestor practici pentru a îmbogăți lumea muncii. Prin programul de certificare al Top Employers Institute, companiile participante pot fi validate, certificate și recunoscute ca angajator de încredere. Înființat în urmă cu peste 30 de ani, Top Employers Institute a certificat 2.052 de organizații din 121 de țări/regiuni. Acești Angajatori de Top certificați au un impact pozitiv asupra vieții a peste 9,5 milioane de angajați la nivel global.
Citește și
Revista Piața | 11/11/2026 13:41
Penny deschide un nou magazin la Sâncraiu de Mureș
Penny a anunțat, într-un comunicat, că inaugurează un nou magazin în Sâncraiu de Mureș, județul Mureș. Odată cu această deschidere, rețeaua retailerul...
Info RetailRevista Piața | 11/11/2026 11:24
Lidl România: Exporturile facilitate de fructe și legume au crescut cu 500% în primele 9 luni din 2026
Lidl România a facilitat, în perioada iunie - septembrie 2026, exportul a peste 8.839 de tone de fructe și legume românești, în valoare totală de pest...
Info RetailRevista Piața | 10/11/2026 11:32
Lidl, campanie internațională de Crăciun cu Spărgătorul de nuci
Lidl dă startul sezonului festiv cu o nouă campanie internațională de comunicare ce îl are în prim-plan pe Spărgătorul de nuci (Niko). Potrivit unui c...
Info RetailRevista Piața | 09/11/2026 13:26
Kaufland lansează campania de sărbători „Crăciunul este când îl simți tu”
Kaufland România a anunțat că lansează campania de sărbători „Crăciunul este când îl simți tu”, o invitație deschisă de a ne bucura oricând de momente...
Info Retail



