Penny a anunțat, într-un comunicat, că inaugurează un nou magazin în Sâncraiu de Mureș, județul Mureș. Odată cu această deschidere, rețeaua retailerului ajunge la 479 de unități la nivel național.
Magazinul din localitatea Sâncraiu de Mureș, județul Mureș este situat pe Strada Principală, nr. 201. Dispune de o sală de vânzare cu suprafața de 884.15 mp și de 44 locuri de parcare, dintre care trei sunt dedicate persoanelor cu nevoi speciale, trei pentru părinți cu copii și două pentru vehicule electrice. Programul de funcționare este de luni până sâmbătă, între 7:30 și 22:00, iar duminică, între 8:00-20:00.
Penny este conceptul grupului german REWE și unul dintre cei mai activi retaileri din România, cu primul magazin deschis pe piața locală în anul 2005. Întreaga rețea este deservită de cinci centre logistice situate în localitățile Ștefăneștii de Jos, Turda, Bacău, Filiași și Mihăilești.
În prezent, rețeaua Penny în România este alcătuită din 479 magazine la nivel național și o echipă formată din peste 8.000 de angajați. Penny se află printre organizațiile de top care au primit titulatura de Angajator de Top în România și în Europa în 2026 (Top Employer).
Citește și
Revista Piața | 11/11/2026 11:24
Lidl România: Exporturile facilitate de fructe și legume au crescut cu 500% în primele 9 luni din 2026
Lidl România a facilitat, în perioada iunie - septembrie 2026, exportul a peste 8.839 de tone de fructe și legume românești, în valoare totală de pest...
Info RetailRevista Piața | 10/11/2026 11:32
Lidl, campanie internațională de Crăciun cu Spărgătorul de nuci
Lidl dă startul sezonului festiv cu o nouă campanie internațională de comunicare ce îl are în prim-plan pe Spărgătorul de nuci (Niko). Potrivit unui c...
Info RetailRevista Piața | 09/11/2026 13:26
Kaufland lansează campania de sărbători „Crăciunul este când îl simți tu”
Kaufland România a anunțat că lansează campania de sărbători „Crăciunul este când îl simți tu”, o invitație deschisă de a ne bucura oricând de momente...
Info RetailRevista Piața | 06/11/2026 12:17
Sezamo la 4 ani: campanie cu 15 produse la prețuri din 2022
Sezamo împlinește patru ani pe piața din România. Supermarketul online a anunțat că marchează aniversarea printr-o serie de campanii speciale: prețuri...
Info Retail




