Penny a obținut, pentru al treilea an consecutiv, titlul de Angajator de Top în România, distincție acordată de Institutul Top Employers.
Institutul Top Employers, recunoscut global pentru evaluarea practicilor de resurse umane, certifică organizațiile pe baza evaluărilor riguroase în domenii precum Strategii de resurse umane, Mediul de lucru, Recrutare, Formare, Diversitate și Incluziune. Până în 2024, peste 2.300 de Angajatori de Top au fost certificați în diverse țări și industrii, formând o comunitate angajată în îmbunătățirea practicilor de resurse umane.
„Obținerea acestei distincții pentru a treia oară consecutiv este o dovadă a angajamentului și a dedicării echipei noastre. Suntem mândri că acest efort colectiv este recunoscut la nivel național. Fiecare zi la Penny este o oportunitate de a îmbunătăți experiența angajaților noștri, concentrându-ne pe dezvoltarea lor și pe crearea unui mediu de lucru care sprijină excelența. Această recunoaștere ne încurajează să continuăm să inovăm practicile noastre de resurse umane și să ne mândrim cu întreaga comunitate de colegi din România.”
Raffaele Balestra, CFO Penny România
Potrivit unui comunicat al companiei, în cadrul Penny România, accentul rămâne pus pe experiența și beneficiile oferite angajaților, promovând dezvoltarea personală și profesională într-un mediu de lucru sigur. Astfel, retailerul „continuă să se concentreze pe dezvoltarea pilonului strategic centrat pe oamenii din companie și bunăstarea acestora”, după cum menționează comunicatul citat.
Beneficiile de care se bucură echipa Penny:
- Asigurare medicală individuală;
- Zile suplimentare de concediu;
- Flexibilitate și echilibru între viața personală și cea profesională;
- Tichete de masă și cadou;
- Card de cumpărături cu extrabeneficii;
- Sistem de bonusare pentru performanță.
Penny este conceptul grupului german REWE și unul dintre cei mai activi retaileri din România, cu primul magazin deschis pe piața locală în anul 2005. Întreaga rețea este deservită de patru centre logistice situate în localitățile Ștefăneștii de Jos, Turda, Bacău și Filiași. În prezent, rețeaua companiei în România este alcătuită din 376 magazine la nivel național și o echipă dedicată formată din peste 6.500 de angajați.
Institutul Top Employers este autoritatea globală privind recunoașterea excelenței în practicile de resurse umane. Acesta dezvoltă universul muncii prin realizarea unor strategii eficiente în domeniul resurselor umane. Programul de certificări permite companiilor să evalueze și să optimizeze condițiile pe care le oferă angajaților. Înființat cu peste 30 de ani în urmă, a certificat peste 2.300 de organizații din 122 țări. Angajatorii de top certificați au un impact pozitiv asupra vieții a peste 9 milioane de angajați la nivel global.
Citește și
Revista Piața | 11/11/2026 13:41
Penny deschide un nou magazin la Sâncraiu de Mureș
Penny a anunțat, într-un comunicat, că inaugurează un nou magazin în Sâncraiu de Mureș, județul Mureș. Odată cu această deschidere, rețeaua retailerul...
Info RetailRevista Piața | 11/11/2026 11:24
Lidl România: Exporturile facilitate de fructe și legume au crescut cu 500% în primele 9 luni din 2026
Lidl România a facilitat, în perioada iunie - septembrie 2026, exportul a peste 8.839 de tone de fructe și legume românești, în valoare totală de pest...
Info RetailRevista Piața | 10/11/2026 11:32
Lidl, campanie internațională de Crăciun cu Spărgătorul de nuci
Lidl dă startul sezonului festiv cu o nouă campanie internațională de comunicare ce îl are în prim-plan pe Spărgătorul de nuci (Niko). Potrivit unui c...
Info RetailRevista Piața | 09/11/2026 13:26
Kaufland lansează campania de sărbători „Crăciunul este când îl simți tu”
Kaufland România a anunțat că lansează campania de sărbători „Crăciunul este când îl simți tu”, o invitație deschisă de a ne bucura oricând de momente...
Info Retail




