Parlamentul a adoptat modificările la Legea comercializării alimentelor exact în forma care a generat controverse în ultimele luni. Taxele de raft sunt interzise din momentul apariţiei legii în MO
Stiri | Revista Piața | 08/06/2016 21:22
Plenul Camerei a adoptat astăzi proiectul de modificare a Legii 321 privind comerţul cu alimente, exact în forma decisă de comisia pentru agricultură, formă care a generat dezbateri aprinse în ultimele luni, fiind puternic susţinută de asociaţii ale producătorilor şi furnizorilor, dar vehement contestată de organizaţia care reprezintă marile lanţuri comerciale.
De menţionat că, în conformitate cu regulamentele Uniunii Europene, textul legii modificate trebuie să obţină avizul Comisiei Europene pentru a produce efecte, întrucât prevederile acesteia influenţează comerţul intracomunitar.
Textul de lege promovat de comisia de specialitate a trecut de plenul Camerei cu tot cu bâlba, semnalată de Piaţa încă din 26 aprilie, legată de definirea unui „lanţ scurt de aprovizionare” şi de formularea obligaţiei comercianţilor de a achiziţiona produse provenite din „lanţul alimentar scurt”. De asemenea, a trecut şi definiţia extrem de interpretabilă a lanţului scurt de aprovizionare.
Iată pe scurt prevederile principale ale acestei legi modificate:
Defineşte preţul de achiziţie al produsului alimentar: „cuprinde (sublinierea noastră) preţul negociat între comerciant şi furnizor” (deci cuprinde, dar nu se limitează la ?).
Defineşte preţul de vânzare către consumator: preţul de achiziţie al produsului alimentar majorat cu adaosul comercial.
Defineşte lanţul scurt de aprovizionare: „lanţ de aprovizionare care implică un număr limitat de operatori economici angajaţi în activităţi de cooperare şi de dezvoltare economică locală, precum şi relaţii geografice şi sociale strânse între producători, procesatori şi consumatori”.
Interzice comercianţilor să presteze servicii şi să încaseze aşa numitele „taxe de raft”: „este interzis oricărui comerciant să solicite facturarea/ refacturarea şi să încaseze de la furnizor taxe şi servicii”.
Impune ca refuzarea recepţiei mărfii să se facă în momentul livrării.
Instituie termenul de plată de maxim 7 zile calendaristice pentru produsele alimentare proaspete (anterior 30 de zile) şi de maxim 30 de zile calendaristice pentru celelalte produse alimentare.
Instituie obligaţia comercianţilor de a asigura spaţii distincte de expunere şi vânzare a produselor româneşti (definite ca produse obţinute pe teritoriul României din materii prime de bază provenite în proporţie de 100% din fermele din România).
Introduce reguli noi pentru etichetarea cărnii, referitoare la trasabilitate.
Instituie obligaţia comercianţilor de a achiziţiona carne, ouă, legume, fructe, miere, lactate şi produse de panificaţie „în proporţie de cel puţin 51% volumul de marfă pe raft, corespunzător fiecărei categorii de produse alimentare, provenite din lanţul alimentar scurt, aşa cum este definit în conformitate cu legislaţia în vigoare”.
Admite, prin excepţie de la această obligaţie, completarea de către comerciant a necesarului de produse cu cele provenite „din afara lanţului scurt de aprovizionare (sic !), în urma consultării entităţilor din cadrul organizării comune de piaţă, prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale”
Introduce excepţia de la obligaţia de achiziţionare a alimentelor româneşti pentru comercianţii cu cifra de afaceri anuală sau active totale de până la 2 milioane euro.
Instituie obligaţia comercianţilor de a „organiza evenimente de promovare şi vânzare a produselor alimentare româneşti”, evenimente ale căror „frecvenţă şi orar se stabilesc prin hotărâre a consiliului local”.
Despre acest subiect Piaţa a scris de mai multe ori în ultimele luni:
„Patriotic Act”: spaţiu garantat la raft şi gratis, prin lege, pentru alimente româneşti
Eliminarea „taxelor de raft” – efecte adverse
De la directive preţioase la obligaţii ferme
Citește și
Carol Popa | 05/11/2026 09:20
Investitorii confirmă: impozitul minim pe cifra de afaceri (IMCA) va fi eliminat de la 1 ianuarie. Vom avea un proiect național pentru adoptarea monedei euro?
O delegație comună a mediului de afaceri reprezentat de AHK Romania, AmCham Romania, BRCC, CCIFER, Consiliul Investitorilor Străini (FIC), CCIpR și NR...
StiriCarol Popa | 02/10/2026 11:59
Cris-Tim Family Holding își asigură creșterea pe segmentul ready meals prin preluarea Via Trend Ready Meals și a Snack 4U Concept
Cris-Tim Family Holding a semnat un acord pentru achiziția Via Trend Ready Meals S.R.L. și a filialei deținute integral de aceasta, Snack 4U Concept S...
StiriCarol Popa | 02/10/2026 11:56
Grupul Carmistin preia operarea și controlul activelor avicole ale Grupului Aaylex One, inclusiv brandul Cocorico
Grupul Carmistin a semnat cu Grupul Aaylex One un acord pentru preluarea operării și controlului activelor avicole deținute de acesta. Acordul intervi...
StiriRevista Piața | 09/07/2026 07:43
Sarti Spritz: noua expresie a aperitivo-ului italian ajunge în România
Piața băuturilor premium continuă să fie influențată de consumatori aflați în căutarea unor experiențe autentice, dar în același timp actuale și ușor...
Stiri



