Sa-i dam castigatorului DOAR ce-i al castigatorului !
Editorial | Revista Piața | 20/11/2009 20:05
Am vazut bucuria sincera si deplina a castigatorilor Premiilor PIATA. Am vazut si tristetea din ochii unora dintre candidatii la Premiile PIATA care nu au iesit invingatori sau nu au castigat premiile dorite sau anticipate. Am vazut si scanteierea de fericire din privirile celor care, probabil, nu se asteptau sa castige si am vazut si zambetul de satisfactie al celor care, nefiind invingatori, si-au vazut rivalul invins, de asemenea. Industria bunurilor de larg consum este una extrem de competitiva, in care se investeste multa inteligenta, multa truda, multi bani si, de asemenea, mult orgoliu. Toate aceste investitii, dar mai ales cea din urma, maresc atat de mult miza, incat pentru unii dintre jucatori victoria este singurul lucru care conteaza, orice alt rezultat devenind sinonim cu esecul. Respect aceasta abordare "spartana" si ii recunosc o serie de virtuti, dar, cu toate acestea, n-o impartasesc. In primul rand datorita faptului ca cel mai important mi se pare a fi orientarea catre performanta, obsesia obtinerii unei performante mai bune, nu obsesia victoriei. Fatalmente, invingator nu poate fi decat unul, in orice competitie. Asta nu inseamna ca toti ceilalti sunt perdanti. In al doilea rand, pentru ca victoriile nu sunt definitive si irevocabile, ci temporare.
In perioada depunerii candidaturilor pentru Premiile PIATA, am constatat ca unele companii aveau retineri in a intra in competitie, sentiment observat inclusiv la jucatori de talie foarte mare. Cred ca teama de un eventual esec i-a facut pe acestia sa evite disputa. Nu stiu daca se poate vorbi de o recunoastere a propriei inferioritati, cat, mai degraba, de un teribil cult al invingatorului: ori esti invingator, ori nu esti nimic ! Si, decat sa nu fii nimic, mai bine nu concurezi. Daca este asa, atunci cred ca avem de-a face cu o exagerare. O competitie nu se reduce la castigatorul ei, conteaza si lupta care se da, conteaza si prestatia competitorilor, conteaza – mai ales – cat de mult avanseaza performantele jucatorilor si standardele noastre cu fiecare competitie.
De fapt, marele rezultat al oricarei competitii este acela ca ofera niste repere la care se pot raporta in primul rand competitorii (daca nu cumva doar ei !).
In ciuda faptului ca editia 2009 a Premiilor PIATA a avut parte de cea mai puternica participare de pana acum, doua din cele 38 de trofee puse in joc au revenit candidatilor unici inscrisi; un al treilea trofeu a prilejuit o competitie fratricida, intre doua candidaturi ale aceleiasi companii. Cred ca aceste situatii ciudate sunt tocmai manifestarea cultului excesiv al invingatorului. Teama de a nu fi declarat invingator devine cauza a neparticiparii la competitie si, prin urmare, certitudine a necastigarii competitiei. Din respect pentru candidatii inscrisi, din respect pentru orientarea lor catre performanta si pentru taria lor de a se supune aprecierilor partenerilor de afaceri nu am anulat cele trei trofee, ci am decis sa fie acordate candidatilor unici.
Invingatorului i se cuvin respect si admiratie, fara nici o indoiala.
Invingatorul trebuie vazut exact asa cum este: cel mai bun. Insa si ceilalti merita sa fie priviti asa cum sunt: cei mai buni dupa cel mai bun, cei care, la urma urmei, il fac pe invigator sa fie cel mai bun.
Citește și
Revista Piața | 10/02/2025 14:53
Când semeni vânt...
De mai bine de 10 ani, de la deja celebra Lege 321, politicienii români au demonstrat cât de rupți de realitate sunt și au câștigat capital electoral...
EditorialRevista Piața | 08/02/2024 15:53
Cine bagă bățul prin gardul fermierilor
Nici nu au ajuns bine tractoarele și combinele fermierilor români la marginea capitalei, la Afumați, că pe emailul redacției a venit un comunicat ce m...
EditorialRevista Piața | 10/04/2023 14:53
Prețul plătit pentru Slava Ucraina
Urmăresc cu surprindere cum presa mainstream constată cu un oarecare ”triumfalism” balcanic numărul mare de companii deschise de ucraineni în România...
EditorialRevista Piața | 11/10/2022 15:47
Toamna se numără procentele
Conform celor mai importante case de analiză financiară internațională, luna octombrie ar trebui să marcheze finalul exploziei inflaționiste ce a răvă...
Editorial



