Urmăresc cu surprindere cum presa mainstream constată cu un oarecare ”triumfalism” balcanic numărul mare de companii deschise de ucraineni în România anul trecut. Nici un jurnalist nu a pornit să analizeze câți dintre acționarii acestor companii ar fi trebuit să fie în Ucraina să își apere țara, conform vârstei specificată în documente. Personal, modelul de business exportat de Ucraina nu mă impresionează, ba dimpotrivă, mă tem de el. Seamănă cumva cu modelul de business importat de România în anii 1990 – 1993, când ”afaceriștii” cu 2-300 de dolari veniți din Turcia, Siria, Iordania sau Italia rurală erau stâlpii capitalismului de tarabă.


Dar modelul de business din Ucraina nu se practică la aceleași dimensiuni. Iar asta trebuie să ridice mari semne de întrebare nu doar pentru autoritățile de la București, ci pentru toți parlamentarii de la Bruxelles. Pentru că dimensiunea afacerilor ucrainene exportate face prozeliți și generează miliardari de carton în România, așa cum am avut și la începutul anilor 2000, când doar guvernarea Isărescu ne-a putut salva de Consiliul Monetar. Dacă atunci miliardarii de carton se construiau pe resurse precum petrol, păcură, lemn sau sticlă, acum riscurile sunt chiar pentru industria alimentară. Și nu sunt mici deloc.

Am auzit încă din toamna trecută câteva strigăte de disperare din partea fermierilor români, care nu și-au putut vinde recolte din cauza prețurilor de dumping, fără taxe vamale sau TVA, practicate pentru produsele din Ucraina ”salvate” de invadatorii ruși. Nu am luat în seamă acele strigăte, fiind obișnuit ca fermierii români să se plângă că nu îi sprijină statul să ajungă pe rafturile hipermarketurilor cu trei legături de ceapă și câteva lădițe de roșii. Dar la începutul lunii martie, parlamentarii europeni au pus în dezbatere faptul că 60% din producția de cereale a Ucrainei care a părăsit țara a ajuns pe piețele din Uniunea Europeană. Slava Ucraina, dar cu ce preț?

Prețul plătit de europeni pentru această slăbiciune ar putea fi mult mai mare decât câteva falimente în rândul fermierilor comunitari. Parlamentarii europeni au precizat că cea mai mare parte a cerealelor și produselor brute ieșite din Ucraina sunt OMG-uri (organisme modificate genetic, pentru novici), produse total interzise consumului în Uniunea Europeană. Deci pe lângă companii ucrainene, falimente ale fermierilor români, ne putem aștepta și la proliferarea unor boli care i-au determinat pe europeni să interzică atât cultivarea, cât și procesarea și consumul OMG-urilor. Slava Ucraina, dar pe sănătatea noastră?

”Cuplul” Ciucă – Ciolacu face presiuni asupra retailerilor mari să promoveze și să accepte pe rafturi mai multe produse românești. Ai crede că politicienii au ajuns să plângă de mila fermierilor truditori! Aș! Branduri de tradiție din industria alimentară românească sunt cumpărate de firme apărute de nicăieri, cu acționari despre care găsești tot atâtea informații veridice cât despre OZN-uri. Am descoperit zilele trecute Zahăr Bod pe rafturi, și cum produsul îmi amintește de anii studenției, am cumpărat. Acasă am văzut ce vedeți și dumneavoastră în foto, scris pe partea de jos a ambalajului, ca să nu se vadă în raft. Am pus câte o întrebare pe ici, pe colo, despre normalitatea afișării. Tăcere totală, iar dulcele gust de la Zahăr Bod are iz de Hexi Pharma.

Slava Ucraina din nou! Nu vă faceți griji, dosarul Hexi Pharma s-a prescris în martie anul acesta.