„Mami, vreau ceva bun”, spune fetiţa trăgând uşor de mâneca paltonului. „Îţi ia mami ciocolată cu căpşuni?”. Căpşorul face semn că nu. La vreo şase ani, copilul nu ştie prea bine ce vrea, dar ştie ce nu vrea şi, spre exasperarea mamei, respinge cu candoare, dar ferm, toate propunerile. „Ceva buuun, mami!”, insistă copila păşind încurcată în lungul raftului de vreo zece ori mai mare ca ea. Frustrarea dispare brusc: „Ce sunt astea?”. „Nu ştie, mami, ce sunt”. „Ba sunt bomboane cu Oreo” – fetiţa inventează, triumfătoare, un răspuns şi pune în coş două punguţe cu Oreo Joy Fills.
Ce anume înţelegem prin „ceva buuun” ţine nu numai de experienţele noastre anterioare, ci şi de surpriza noului, mai ales în categoria dulciurilor. De aceea, avem aici cel mai mare număr de articole şi, probabil, cel mai alert ritm al inovării. Toţi producătorii relevanţi care operează în România sunt foarte activi în această privinţă, însă unii dintre ei au setat nişte repere ridicate ale inovării şi credem că nu e greşit să nominalizăm în această privinţă Ferrero, Mondelez şi Heidi.
Poate cel mai elocvent exemplu de produs sofisticat cu impact major în piaţă este cel al brandului Pim’s. Inventat de divizia de dulciuri de la Danone, Pim’s era un oarecare în raftul de dulciuri până când Mondelez (pe atunci Kraft) i-a simţit potenţialul, l-a achiziţionat şi a început dezvoltarea sa sortimentală. La scurt timp, rafturile s-au umplut cu replici, aproape copy+paste, sub diverse branduri, inclusiv mărci proprii ale retailerilor.
Dulciurile şi în special ciocolata sunt categorii în care concurenţa este acerbă, marjele de profit ridicate, dar şi rata experimentelor eşuate este la fel de mare. Inovarea continuă – în reţetă, ambalaj, gramaj, comunicare, promovare - este obligatorie pentru menţinerea pe linia de plutire, dar pentru succes e nevoie de ceva mai mult, de o viziune nouă asupra inovării.
Citește și
Revista Piața | 11/06/2020 09:33
Trendsetteri 2020 - Despre viziunea viitorului
Singurul lucru care nu se schimbă în lumea noastră este faptul că lumea noastră este într-o continuă schimbare. Așa cum este firesc, vorbim foarte mul...
TrendsetteriRevista Piața | 11/06/2020 09:26
Trendsetteri 2020 - 3xREADY: to eat, to go, to health
Trei trenduri majore sunt definitorii pentru anul 2020 în ceea ce privește retailul alimentar, conform ultimului studiu în materie de megatrenduri rea...
TrendsetteriRevista Piața | 11/06/2020 09:23
Trendsetteri 2020 - Ambalajul, ca influencer în decizia de cumpărare
Piața laptelui de consum este destul de limitată în ceea ce privește posibilitățile de inovație la nivel de rețetă – desigur, dacă vrei să să te menți...
TrendsetteriRevista Piața | 10/06/2020 20:36
Trendsetteri 2020 - Cristina Miclea, Director de Marketing - Divizia Lactate, Grupul Lactalis România: „Am fost pionieri și deschizători de drumuri la capitolul inovații în ambalaj, în categoria lactate”
În ce măsură constituie ambalajul și gramajul inovații cu rol diferențiator în piața laptelui? Pentru că aici nu putem vorbi de inovații de rețetă, ca...
Trendsetteri




