Asociația BookLand a renovat și inaugurat Școala Gimnazială Giubega
CSR | Revista Piața | 12/01/2024 09:36

Cel mai cunoscut vlogger din România, Selly (Andrei Șelaru), a acceptat invitația de a deveni Ambasador BookLand și de a inaugura Școala Gimnazială Giubega, renovată și dotată de Asociația BookLand în județul Dolj. De origine din Craiova, vloggerul a vizitat școala pentru a face cunoștință cu cei peste 160 de elevi care urmează cursurile unității de învățământ, și pentru a le transmite un mesaj despre importanța educației, încurajându-i să învețe bine și să exceleze la materiile care îi pasionează.
Inaugurarea a avut loc după ample lucrări de renovare derulate timp de 10 luni de Asociația BookLand cu sprijinul autorităților locale și partenerilor din mediul privat. Valoarea totală a investiției a fost de 400.000 EURO, sponsorizările atrase de Asociația BookLand însumând 330.000 EURO, iar contribuția Primăriei Giubega fiind de 70.000 EURO. Dacă în urmă cu un an elevii erau întâmpinați într-o clădire insalubră cu pereți plini de igrasie, fisurați și murdari, parchet și uși vechi, calorifere ruginite care nu încălzeau sălile de clasă, mobilier uzat și grupuri sanitare degradate, astăzi școala lor este ca nouă, modernă și colorată, dar și dotată cu un teren de sport de 1000 mp.
„Părerea mea despre educație o cunoașteți deja. Cred în continuare că programa școlară trebuie ancorată în valorile prezentului pentru ca elevii să aibă competențe reale în viața și în câmpul muncii, dar și că profesorii trebuie să câștige mai mult pentru ca această meserie să fie una cât mai dezirabilă. Însă, schimbarea ia timp și ține de forurile legislative. Până la implementarea unui sistem eficient, îi incurajez pe toți copiii să învețe bine și să își ocupe timpul liber dezvoltându-se în direcția propriei lor vocații făcând lucruri care să conteze pentru ei și pentru societate. Când am fost în vizită la școala rurală din Giubega, în județul în care m-am născut, m-a surprins foarte plăcut să văd noile condiții de învățământ, să văd că e dotata și, cel mai important, că are elevi care își doresc să urmeze și un liceu. Da, educația este și va rămâne cea mai importantă investiție în propria persoană, însă, depinde de fiecare dintre noi ce clădim peste cultura generală primită în școală.” Selly (Andrei Șelaru) - Vlogger, antreprenor & Ambasador BookLand
„Dragi prieteni de la BookLand România, ne bucurăm că ați acceptat această provocare de a ne ajuta să învățăm într-un mediu prietenos și ne dorim să păstrăm această colaborare și pe viitor! Profesionalismul de care ați dat dovadă și dăruirea pentru realizarea acestui proiect atât de complex sunt dovada cea mai evidentă a unei munci asidue. Datorită generozității deosebite de care ați dat dovadă am putut vedea bucuria și lumina din ochii copiilor noștri. Asociația BookLand a reușit să transforme, să modernizeze și să înfrumusețeze spațiul destinat pregătirii pentru viitor al elevilor din școala noastră. Datorita implicării dumneavoastră, elevii consideră școala un al doilea cămin, unde se simt confortabil. Acum, cu ajutorul Asociației BookLand și al Consiliului Local avem o școală curată, modernă, colorată, plină de viață, în care‚ împreună CONSTRUIM oameni! Vă suntem recunoscători pentru ajutorul dat elevilor noștri, pentru susținerea oferită, efortul și, nu în ultimul rând, bunătatea de care ați dat dovadă! Nu putem decât să vă mulțumim pentru implicarea în astfel de activități; fiecare dintre noi are dreptul la o educație de calitate, iar dumneavoastră ați ajutat elevii noștri să aibă acest drept.” Costi Glăvan - Director Școala Gimnazială Giubega, jud. Dolj
„Să te plimbi acum prin școală e o bucurie. Sobe, uși, parchet, corpuri de iluminat, calorifere – toate au fost înlăturate de pe etajul 1 al școlii când am început lucrările de renovare. Pe schimburi, elevii au învățat timp de peste 10 luni la parter, acompaniați de tevatura aferentă unui șantier. Sacrificiul a meritat, însă. Holurile cu gresie elegantă, pereții finisați și vesel zugrăviți, parchetul din sălile de clasă, fiecare cu personalitate proprie, sălile de toaletă refacute – toate acestea sunt completate la exterior de o tencuială proaspată și la fel de multicoloră, dar și de-o curte cu alei pavate. Însă, poate cel mai frumos cadou pentru o școală condusă de un profesor de sport e chiar terenul de fotbal din curte, construit de la zero. În tot acest timp, nu numai Primăria Giubega s-a implicat, ci și părinții și profesorii care au gătit zilnic pentru echipa de muncitori și elevii care au descărcat materialele de construcții și mobilierul, au plantat flori în curte și, azi, păstrează curățenia în noua lor școală.” Mihaela Petrovan - Președinta Asociația BookLand
Transformarea a fost susținută de Primăria Giubega, care a achitat 70% din valoarea aferentă manoperei, iar peste 50 de companii private sau asociații au susținut Asociația BookLand în demersul educațional. Acestea au contribuit cu sponsorizări în bani, produse și servicii, totul pentru ca elevii să aibă parte de condiții excelente de învățătură.
Prin programul „Renovare școli în mediul rural” demarat de Asociația BookLand, 80 de școli și grădinițe din satele României au fost reabilitate în perioada 2020 - 2024, în beneficiul a peste 15.000 de elevi anual. Asociația a reușit această performanță motivând autoritățile și comunitățile locale să se implice și mobilizând sute de companii private să contribuie cu bani, servicii sau materiale prin redirecționarea a 20% din impozitul pe profit/venit, conform Legii Sponsorizării nr. 32/1994 sau Ordinului 1679/2022 prin formularul 177. Un exemplu de parteneriat public-privat care creează un viitor mai sustenabil pentru copiii din comunele României, contribuind la schimbarea mentalităților și atitudinii privind importanța educației în comunitățile rurale.
Citește și
Revista Piața | 29/10/2026 20:30
Paradoxul alimentației sănătoase: copiii știu ce este sănătos, dar nu aplică întotdeauna
Copiii cunosc, în mare măsură, principiile unei alimentații sănătoase, dar transformarea lor în obiceiuri zilnice rămâne o provocare. Potrivit analize...
CSRRevista Piața | 29/10/2026 11:04
Peste 1,1 mil. euro în echipamente sportive pentru micii fotbaliști, prin Liga Punctelor Penny 2026
Liga Punctelor Penny, ediția a patra: clienții au donat 5,76 milioane de puncte prin intermediul platformei (echivalentul a peste 1,1 milioane de euro...
CSRRevista Piața | 19/10/2026 11:22
AccessABILITY Expo revine săptămâna aceasta la Politehnica București
Romanian Diversity Chamber of Commerce (RDCC) aduce pe 22 și 23 octombrie 2026, la POLITEHNICA București, cea de-a treia ediție AccessABILITY Expo, ev...
CSRRevista Piața | 16/10/2026 11:43
Banca Locală de Alimente Sector 6: Ce se întâmplă cu fructele și legumele care rămân după recoltă?
Octombrie marchează încheierea sezonului de recoltare și a ediției din acest an a campaniei „Culege Binele", derulată de Banca Locală de Alimente Sect...
CSR



