Lapte de consum: Marca proprie și autoconsumul sunt, în continuare, principalii „jucători” din categorie
Produse lactate | Revista Piața | 12/10/2017 16:46

Se remarcă un interes tot mai ridicat pentru produse ecologice, lapte fără lactoză și lapte de capră, atât din partea consumatorilor, cât și a furnizorilor și retailerilor
Trendul pozitiv al vânzărilor categoriei din prima jumătate a anului este susținut în special de mărcile proprii, care au crescut atât în valoare, cât și în volum, potrivit studiului Panel de gospodării GfK.
„Mărcile proprii dețin aproximativ 60% din volumul total de lapte procesat și sunt achiziționate de aproape jumătate dintre familiile din România. Brandurile au pierdut volume și au fost cumpărate mai rar pe parcursul primelor șase luni din 2017. Mărcile care dețin cele mai mari ponderi ca volum sunt Zuzu (Albalact) și Napolact (FrieslandCampina); în rândul mărcilor proprii, Pilos (marcă a retailerului german Lidl) vinde cele mai mari volume. Laptele provenit din producție proprie acoperă o proporție încă ridicată în rândul consumatorilor români, deși mai redusă decât anul trecut. Jumătate din volumul de lapte provine din producție proprie, iar aproape 40% dintre familiile din România consumă lapte produs în gospodăriile lor”, arată datele GfK.
ÎN IKA, MĂRCILE PROPRII DEȚIN 40,5% DIN VOLUMELE VÂNDUTE
În lanțurile internaționale de retail monitorizate de RetailZoom*), mărcile proprii dețin 40,5% din cantitățile vândute. Și în acest format, Zuzu și Napolact sunt mărcile de producător preferate de consumatori. Laptele pasteurizat este dominant în categorie și a crescut cu 14% ca volum și cu 21,2% ca valoare în intervalul august 2016-iulie 2017, față de august 2015-iulie 2016.
Piața laptelui ambalat în România a crescut cu aproximativ 10% în 2016 față de anul anterior, conform datelor Compass ale Tetra Pak, estimările fiind ca anul 2017 să aducă o stabilizare a volumelor la nivelul anului trecut. În ciuda acestei evoluții pozitive, o particularitate a pieței locale rămâne consumul foarte mic de lapte ambalat per capita, care plasează în continuare România pe ultimele locuri în clasamentul țărilor europene. În egală măsură, deși în scădere față de anii trecuți, volumele de lapte neprocesat rămân semnificativ mai mari decât în țările învecinate.
Răzvan Orbulescu, Marketing Director FrieslandCampina România, apreciază că „la nivel local, consumul de lactate este în continuare sub potențial, iar una dintre caracteristicile importante ale pieței, în comparație cu alte țări europene, este chiar frecvența redusă a consumului. În România, în medie, o familie cumpără circa doi litri de lapte la un interval de 10 zile, ceea ce este extrem de puțin comparativ cu alte țări din Europa.”
În opinia sa, românii sunt din ce în ce mai preocupați de siguranța alimentară a produselor pe care le consumă, iar procesul de informare în acestă privință determină trecerea treptată de la achiziția de produse din „piața gri”, unde standarul de calitate nu este garantat, către achiziții de produse lactate din comerțul modern. Autoconsumul este în scădere, iar în funcție de categoria de produs ajunge la 20-40%.
Fulga este primul brand de lapte al companiei Albalact, dar și primul brand românesc animat construit în jurul unui personaj, un brand neconvenţional, la vremea lansării sale în 2004, într-o piaţă a lactatelor conservatoare şi clasică. Fulga se adresează copiilor şi a contribuit la creşterea pieţei de lapte UHT în acea perioadă. Brandul a rămas în continuare în piaţa UHT şi în această toamnă se va relansa cu un portofoliul mai bogat, dedicat exclusiv celor mici.
„Laptele constituie o categorie care face parte din alimentaţia de bază şi, deci, destul de comodă şi limitată în ceea ce priveşte inovaţia. Aşadar, inovaţiile au fost şi sunt puţine şi rare în această piaţă şi privesc, în general, ambalajul şi designul”, constată Cristina Miclea, Director Marketing, Albalact.
OPORTUNITĂȚI DE CREȘTERE PE SEGMENTUL BIO
În România, segmentul laptelui bio are o pondere încă relativ mică, de aproximativ 2% din totalul volumelor de lapte procesat, însă înregistrează o rată de creștere de circa 14% în prima jumătate a acestui an, față de perioada similară a anului trecut, conform datelor Nielsen citate de Tetra Pak. În medie, în țările vest europene, laptele bio reprezintă circa 4% din volumele totale de lapte ambalat, Germania, Franța, Danemarca și Suedia fiind cele mai mari piețe pentru acest segment. Așteptările pe termen scurt și mediu sunt ca acest segment să continue să crească în România, dată fiind ponderea sa încă relativ redusă în categorie, pe fondul interesului în creștere al consumatorilor pentru aspecte precum originea produsului și trasabilitatea lanțului de producție.
Conform datelor Mintel, la nivel european, numărul lansărilor de produse lactate care poartă eticheta „organic” pe ambalaj a crescut cu aproximativ 40% în 2015 față de 2013, acesta reprezentând principalul claim folosit în comunicarea pe ambalaj, urmat de cel legat de profilul de mediu al ambalajului, în creștere cu aproximativ 90% în aceeași perioadă.
Confuzia care persistă în ceea ce privește termeni precum bio/organic, natural, sustenabil, prietenos cu mediul etc. creează în același timp o oportunitate pentru ca brandurile să educe consumatorii cu privire la valoarea adăugată a produselor care poartă certificarea „organic” pe etichetă.
OPINIA SPECIALISTULUI
Există potențial de dezvoltare a segmentelor de nișă: lapte bio și lapte fără lactoză
Cristina Miclea, Director Marketing, Albalact
În România, consumul de lapte industrializat per capita este încă mic faţă de celelalte pieţe din Uniunea Europeană, chiar dacă piaţa laptelui a crescut în volum cu mai mult de 10%. O particularitate a pieţei interne este faptul că mai mult de 70% din categorie o reprezintă laptele pasteurizat, în timp ce, în alte ţări din UE, categoria UHT are o pondere mai mare. Ambalajul preferat la români rămâne cartonul, însă asistăm la o creştere a preferinţei pentru laptele la PET sau la sticlă de plastic (peste 70% din piaţă reprezintă cartonul, iar 20% reprezintă ambalajul de plastic). Constatăm o creştere a tendinţei consumatorilor pentru laptele de 3,5% grăsime, dar în continuare laptele de 1,5% deţine ponderea cea mai mare din piaţă.
În ultimii ani, ca urmare a consolidării pieţei, au dispărut destul de mulţi procesatori locali mici. Autoconsumul nu poate fi calculat sau estimat, ponderea vânzărilor nefiscalizate a mai scăzut ca urmare a intensificării controalelor, dar şi a responsabilizării şi informării corecte a consumatorului. Factorii interni și externi care frânează dezvoltarea pieței sunt producţia locală insuficientă de lapte materie primă și importurile ieftine.
În ceea ce privește pârghiile de creștere, acestea pot fi găsite în dezvoltarea şi susţinerea fermelor mari care să asigure materie primă locală de calitate.
Consumatorul este din ce în ce mai informat, educat şi responsabil faţă de mediul în care trăieşte, astfel că, în ultimul timp, a început să caute produse care să agreseze cât mai puţin mediul înconjurător cu resursele sale vegetale şi animale, cum este cazul laptelui bio. Creşterea categoriei de lapte bio a impus şi dezvoltarea unor ferme de acest fel în România ultimilor ani. Pe de altă parte, consumatorul îşi conştientizează şi doreşte să i se răspundă anumitor nevoi reale, cum este cazul laptelui fără lactoză. Există, așadar, un potenţial de consum şi de dezvoltare în aceste pieţe.
Citește și
Revista Piața | 11/12/2025 10:23
Diversificarea ofertei dezvoltă piaţa brânzeturilor
Telemea sau mozzarella? Brânză topită, de burduf sau poate ricotta? Ori Camembert? Răspunsurile la întrebările acestea şi la multe altele asemănătoare...
Produse lactateRevista Piața | 21/10/2025 10:19
Efectul stenic al sportului asupra pieţei iaurturilor
Iaurturile constituie o piață cu o creștere solidă, alimentată de un consum tot mai mare. Sunt şi tot mai multe SKU-uri, ceea ce reflectă o varietate...
Produse lactateRevista Piața | 04/09/2024 15:15
Danone produce iaurturi YoPRO în fabrica de la București
Danone a anunțat că produce, începând cu această vară, în fabrica de lactate din București, iaurturi de băut bogate în proteine, sub brandul YoPRO. No...
Produse lactateRevista Piața | 12/03/2024 16:53
Chefirul devine şef de grupă la lactate acidofile
Caracteristica distinctivă a lactatelor acidofile o constituie beneficiile pentru sănătate aduse de aceste produse, dar în rândul producătorilor exist...
Produse lactate



