Criza economica ar putea reduce numarul procesatorilor de lapte
Produse lactate | Revista Piața | 17/03/2009 14:56

Pe fondul situatiei economice actuale, procesatorii care intampina probleme financiare vor disparea de pe piata laptelui de consum
Pe fondul situatiei economice actuale, procesatorii care intampina probleme financiare vor disparea de pe piata laptelui de consum
In 2008, piata lactatelor a atins cifra de 1,5 miliarde de euro, potrivit datelor furnizate de Asociatia Patronala Romana din Industria Laptelui (APRIL).
Conform afirmatiilor directorului general al Asociatiei, Valentin Blanaru, laptele de consum revendica, din punct de vedere al vanzarilor, cel mai mare procent din totalul categoriei lactatelor.
"Un element distinctiv pe aceasta piata a laptelui de consum este reprezentat de dimensiunea mare a pietei negre in comparatie cu amploarea acestui fenomen pe celelalte categorii de bunuri de larg consum", a mentionat Daniela Dorca, reprezentanta firmei Friesland.
Daca in ultimii ani piata laptelui de consum a fost caracterizata printr-o evolutie din toate punctele de vedere fie ca vorbim de cantitati, valoare sau oferta, in acest an, situatia economica isi va pune amprenta asupra categoriei, businessurile firmelor urmand a fi afectate de factori precum rata somajului, modificarile obiceiurilor de consum si cursul valutar.
"Cea mai mare influenta asupra pietei monitorizate o va avea aplicarea normelor europene in ceea ce priveste comercializarea laptelui in conditii improprii. Odata cu renuntarea la comercializarea laptelui in spatii improprii precum pietele agroalimentare si parcarile, e evident ca va creste achizitia din comertul organizat", a mentionat Romulus Dumitru, marketing manager in cadrul companiei Delaco.
In opinia companiilor producatoare, laptele de consum nu va fi foarte tare afectat de actuala criza economica, dat fiind faptul ca acesta constituie al doilea produs din "cosul zilnic" al romanilor.
"Ritmul de crestere al industriei de lactate se va diminua simtitor anul acesta. Daca in anii precedenti discutam de o crestere "double digits", in 2009 asteptarile sunt mai putin optimiste. Vom avea o crestere, dar la un ritm mai mic", subliniaza Traian Simion, director general al Albalact.
Potrivit datelor furnizate de agentia de cercetare MEMRB, laptele pasteurizat a revendicat un procent de 61,3% din vanzarile in valoare si 68,7% din vanzarile in volum. Pozitia secunda este ocupata de laptele UHT cu 35,2% din vanzarile in valoare si 29,1% din vanzarile in volum. Intr-un clasament privind gramajele, ambalajele de un litru detin suprematia vanzarilor cu un procent de 96% din vanzarile in valoare si 97% din cele in volum.
Principalii factori care contribuie in mod prioritar la dezvoltarea pietei sunt calitatea produselor, notorietatea marcii si educarea consumatorilor.
"Dezvoltarea pietei este determinata in principal de calitatea produselor si de oferta atractiva. Consumatorii sunt din ce in ce mai pretentiosi si selectivi in alegerile lor. De aceea, acestia prefera produse de o calitate ridicata, in ambalaje comode si evident, la un pret convenabil. Oferta atractiva vine ca o cerinta normala a unei societati moderne, in plina evolutie", a spus Daniela Dorca.
La ora actuala, potrivit cifrelor ANVSA, pe piata autohtona activeaza in jur de 260 de procesatori, de diferite marimi. Aproximativ 50 dintre acestia fac parte din APRIL. Criza economica isi va pune amprenta asupra acestor companii, cele mai afectate urmand a fi firmele de mici dimensiuni.
"Nu stiu daca aceasta criza este una reala sau doar indusa pe partea financiara. Pentru procesatorii pe care ii reprezinta APRIL inca nu se simte nici un efect. Unele firme au luat deja o serie de masuri anticriza. De exemplu, unii dintre procesatori si-au pus deoparte bani in euro pentru a putea achita facturile emise in aceasta moneda in 2009. Au facut la un schimb mai bun un depozit in euro cu banca cu care lucreaza frecvent, astfel incat materia prima, orice alte ambalaje, ingrediente care trebuie platite imediat pentru a nu afecta productia sa fie achitate din acel cont. Insa nu sunt multe companii care sa poata face acest lucru. Masura a fost pusa in practica doar de companiile mari", a mentionat Valentin Blanaru.
O alta masura anticriza la care au apelat unele societati a constat in negocierea unui curs euro cu banca la care lucreaza, pe care l-au inghetat la o anumita valoare. Cat priveste o eventuala scumpire a laptelui de consum, directorul general al APRILeste de parere ca acest lucru este putin probabil.
"La inceputul anului, cand a existat o crestere brusca de la cursul de schimb al euro de la 3,9 lei la 4,3 lei, toata lumea se intreba daca vor creste preturile la produsele lactate. La vremea respectiva am spus ca daca va exista pe piata un euro de 4,3 lei pentru o perioada minima de trei saptamani, astfel incat sa poata influenta tot fluxul tehnologic, atunci vom putea vorbi de o crestere, dar nu foarte insemnata a preturilor la produsele lactate. Am avut noroc prognoza nu s-a adeve rit. In plus, este foarte dificil sa cresti la ora actuala pretul pe produs lactat, insa daca volumul de vanzari scade, asta inseamna ca populatia nu are forta financiara ca sa cumpere acel produs. In ianuarie - februarie exista o scadere de consum naturala, lumea nu cumpara de obicei atat de multe lactate cum ar fi cumparat in decembrie", a adaugat presedintele APRIL.
In opinia sa, pretul produselor va creste numai in conditii dure, precum cresterea utilitatilor, transportul pe motorina si fluctuatia euro mult peste 4,3 lei. Impactul pe care aparitia unei marci private il are asupra vanzarilor din categorie este similar celui provocat de lansarea unui brand al producatorilor. Dezvoltarea produselor marca proprie pe toate segmentele de produse si implicit pe cel de lapte de consum face parte din strategia marilor retaileri. Un exemplu in acest sens il constituie Metro Cash&Carry Romania, retailer ce detine, sub brandul ARO, laptele UHT de 1,5 si 3,5% grasime. "Vanzarile de marca proprie de lapte au crescut proportional cu dezvoltarea sortimentului, insa ponderea vanzarilor in categoria lapte este mai mica decat media vanzarilor de marca proprie pentru celelalte tipuri de bunuri de larg consum", a precizat Andrada Paun Vrapciu, reprezentanta Metro Cash&Carry Romania. Ca o noutate, in ultimii ani a aparut si s-a dezvoltat o noua subcategorie si anume cea a laptelui cu arome, ce isi revendica aproximativ 2% din totalul segmentului. "Piata laptelui cu arome este in continua crestere, datorita orientarii tot mai mari a consumatorilor catre produsele "convenience"", a declarat Traian Simion.
Ca si miscari pe piata laptelui in anul ce tocmai s-a incheiat trebuie mentionata preluarea de catre grupul francez Lactalis a divizei de lactate a grupului LaDorna, al treilea jucator de pe piata autohtona a lactatelor, potrivit datelor MEMRB. O alta mutare demna de mentionat este achizitia firmei Raraul de catre cei de la Albalact. Mai bine de jumatate din piata este revendicata de segmentul de lapte care are intre 0,51% si 2,79% grasime. Astfel, potrivit datelor MEMRB, in intervalul ianuarie - decembrie 2008, vanzarile in volum au cumulat un procent de 67,2%, iar cele in valoare 63,5%. De altfel, aceasta ca tegorie se afla pe un trend ascendent, comparativ cu 2007, fapt ce denota o schimbare in comportamentul de consum al romanilor.
Pana de curand, tara noastra ocupa pozitia fruntasa in ceea ce priveste consumul de lapte cu un procent ridicat de grasime, in ultima perioada acest lucru a inceput insa sa se schimbe. Ca si ambalaj, tetra pack-ul continua sa fie ales de marea majoritate a procesatorilor. De altfel, datele MEMRB releva faptul ca acest tip de ambalaj, cutia la carton, detine 60,9% din vanzarile in volum si 67,9% din cele in valoare.
Citește și
Revista Piața | 11/12/2025 10:23
Diversificarea ofertei dezvoltă piaţa brânzeturilor
Telemea sau mozzarella? Brânză topită, de burduf sau poate ricotta? Ori Camembert? Răspunsurile la întrebările acestea şi la multe altele asemănătoare...
Produse lactateRevista Piața | 21/10/2025 10:19
Efectul stenic al sportului asupra pieţei iaurturilor
Iaurturile constituie o piață cu o creștere solidă, alimentată de un consum tot mai mare. Sunt şi tot mai multe SKU-uri, ceea ce reflectă o varietate...
Produse lactateRevista Piața | 04/09/2024 15:15
Danone produce iaurturi YoPRO în fabrica de la București
Danone a anunțat că produce, începând cu această vară, în fabrica de lactate din București, iaurturi de băut bogate în proteine, sub brandul YoPRO. No...
Produse lactateRevista Piața | 12/03/2024 16:53
Chefirul devine şef de grupă la lactate acidofile
Caracteristica distinctivă a lactatelor acidofile o constituie beneficiile pentru sănătate aduse de aceste produse, dar în rândul producătorilor exist...
Produse lactate



