Inovaţia, principalul diferenţiator pe piaţa cremelor de faţă
Produse de ingrijire personala | Revista Piața | 17/11/2022 13:43

Chiar și în vremuri vitrege, pentru a menține interesul cumpărătorilor, producătorii de creme pentru față scot pe piață noi sortimente. Acestea conturează o paletă largă a ofertei, atât din punctul de vedere al compozițiilor, cât și ca destinații.
Când alege o cremă de față, shopperul este influențat în cea mai mare măsură de brand și experiența anterioară cu produsul, după cum rezultă dintr-un sondaj efectuat de revista Piața în rândurile producătorilor și comercianților. Al doilea factor important care determină opțiunea îl constituie caracteristicile speciale de target, clientul orientându-se după destinația sortimentului și achiziționând, de exemplu, creme nutritive, hidratante, antirid, contra petelor, cu efect de netezire etc. Alte aspecte care mai contează în această ecuație sunt comunicarea de brand și prețul, respectiv raportul cantitate – preț și promovarea făcută în acest sens.
Orientându-se după profilul publicului consumator, producătorii vin în permanență cu noutăți, sperând că în acest fel își vor devansa competitorii și vor câștiga cote cât mai mari din piață.
Fortifiere, fermitate, anti-îmbătrânire
Elmiplant a scos pe piață gama pentru fortifiere și fermitate NutriCalcium. Noua linie de îngrijire a tenului anti-îmbătrânire se adresează femeilor cu vârstă de peste 50 de ani, având ca principal ingredient calciul. „Această gamă cuprinde creme de față (cremă de zi și cremă de noapte) și ser, pentru combaterea semnelor de îmbătrânire a pielii la postmenopauză, ce netezește ridurile profunde, redefinește conturul feţei și reface hidratarea și elasticitatea pielii”, transmite echipa de marketing Elmiplant. Ca strategie de viitor, compania a anunțat că va continua activitățile în direcția creșterii atractivității promoțiilor și intensificarea comunicării de brand. O altă direcție de acțiune, grija pentru mediu. „Dezvoltăm produse cu un procent ridicat de ingrediente naturale din surse sustenabile. În același timp suntem foarte atenți și la ambalajele produselor noastre și folosim materiale reciclabile și reciclate, surse sustenabile, astfel încât consumatorii noștri să beneficieze de tot ce are mai bun natura și, în același timp, să o protejăm”, au spus reprezentanții Elmiplant.
Formulă cu 5 uleiuri vegetale
Cosmetic Plant a lansat, în aprilie, gama Omega Plus cu acizi grași esențiali Omega 3, 6, 7 și 9 și ulei de avocado. „Noua gamă reprezintă o premieră pe piața din România, având o formulă unică ce combină 5 uleiuri vegetale – ulei de floarea-soarelui, susan, porumb, macadamia și măsline, îmbogățite cu ulei de avocado. Produsele din gama Omega Plus sunt destinate îngrijirii tenului, a corpului și a părului”, a declarat Susana László, director general al companiei. Alte două produse lansate recent sunt Fiolele cu 6% Acid hialuronic 5D, cu un complex cu 5 tipuri de acid hialuronic cu mase moleculare diferite și Crema de albire cu efect instant 3% Sensibright Dual-White® WD. „Ambele fac parte din familia de produse Fusion și sunt unice pe piața din România, având la bază formule inovatoare. Calitatea lor a fost premiată anul acesta cu medalia de aur la prestigiosul concurs dedicat calității produsului, World Quality Selections, organizat de Monde Selection, la Bruxelles”, a completat Susana László.
Citește și
Valentin Gros | 16/09/2026 10:47
Recul? Cam da, pe barba noastră!
Sunt din ce în ce mai mulți cei care poartă barbă, dar cei care obișnuiesc să și-o radă încă îi depășesc mult numeric. De aceea articolele destinate c...
Produse de ingrijire personalaValentin Gros și Cristi Bădescu | 13/07/2026 12:12
Cosmetice pentru copii: de ce crește o categorie care ar fi trebuit să scadă
Anii 2023, 2024 și 2025 au fost cei mai slabi din ultimii 166 din punct de vedere al natalității, dar numărul copiilor născuți anual în România a fost...
Produse de ingrijire personalaValentin Gros și Cristi Bădescu | 14/05/2026 12:43
Vânzările de hârtie igienică, în ton cu vremurile: +37% în 2025
Sortimentele de hârtie igienică nu sunt promovate foarte agresiv pe ambalaj. Cele mai accentuate semnalări fac referire la caracteristicile clasice: n...
Produse de ingrijire personalaValentin Gros și Cristi Bădescu | 15/04/2026 12:25
Promoțiile de preț cresc masiv vânzările gelurilor de duș
Cu o creștere a vânzărilor cantitative de 22,6% pe ansamblul ultimilor doi ani în retailul modern, categoria gelurilor de duș s-a „sustras” reculului...
Produse de ingrijire personala



