„Dezinfectant” - direcţia de dezvoltare a pieţei detergenţilor de rufe
Produse de ingrijire a locuintei si curatare | Revista Piața | 09/03/2021 15:58

Marii producători de detergenți au găsit în contextul actual o oportunitate de a dezvolta produse noi cu efect de igienizare profundă și dezinfectare a hainelor
Piața produselor destinate curățării hainelor este din ce în ce mai ofertantă, cu multe subcategorii și segmente: detergenți de rufe – pudră/lichid/gel/capsule -, balsamuri, înălbitori, dezinfectanți pentru textile sau/și pentru mașina de spălat, captatori de culoare, ape parfumate pentru fierul de călcat, spray-uri pentru apretarea rufelor etc.
Pe de altă parte, consumatorii au devenit mai conştienţi de nevoia de dezinfectare a hainelor, de faptul că beneficii precum distrugerea virusurilor, a bacteriilor şi ciupercilor prezente pe țesături nu pot fi oferite de un simplu detergent. Motiv pentru care, în ultima perioadă, dat fiind contextul pandemic, observăm o preferință către produsele ce conferă igienizare profundă rufelor și, mai ales, dezinfectare. Astfel că branduri precum Igienol, Sanytol, Dettoll, Heitmann, Desinfekto, Vanish sau Calgon Hygiene+ au fost puse mai des în coșul de cumpărături. Sunt produse cu o cotă de piață încă mică în totalul categoriei, dar cu o dinamică în vânzări reprezentativă: creștere cu 37% ca valoare și cu 21% ca număr de bucăți, în 2020 față de 2019. Mai mult, pe segmentul din care fac parte, creșterea a fost de 119% ca valoare și de 38% ca volum.
Gramajele cele mai solicitate sunt cele la 1,5L, care dețin mai mult de jumătate din categorie, dinamica înregistrată de acestea în ultimul an fiind de 174% ca valoare și 156% ca volum.
Interstar Chim este una din companiile bine poziționate pentru a răspunde acestei nevoi, având deja în portofoliu Igienol Dezinfectant Lichid pentru Haine.
„În ultimul an am lucrat la un proiect de rebranding şi redesign, cu scopul de a comunica mai bine beneficiile produselor, de a genera un impact mai mare la raft şi de a ne diferenţia faţă de concurenţă. Produsele vor ajunge pe rafturile magazinelor în perioada imediat următoare”, adaugă Daniela Plăcintaru.
„Greii” categoriei detergenți și-au extins oferta
Amintim ca în vara anului trecut, Unilever a lansat Dero Protect, un detergent pudră cu un conținut crescut de oxigen activ, care oferă o igienizare în profunzime hainelor.
„Am pornit de la schimbarea comportamentului consumatorilor care au început să folosească din ce în ce mai mult produse specializate de igienizare a rufelor. Astfel, am venit cu o soluție în acest segment, mai accesibilă ca preț, cu o formulă concentrată, care asigură curățarea și igienizarea țesăturilor, simplificând astfel și procesul de spălare”, a precizat Irina Urechean, Marketing Lead Home Care, Unilever South Central Europe.
Modalități de activare a brandurilor
„Vom continua să intensificăm prezența brandurilor noastre în e-commerce, derulăm în continuare campanii de awareness pentru a crește vizibilitatea brandurilor în rândul consumatorilor. De asemenea, intensificarea interacțiunii cu consumatorii este un obiectiv important pentru și noi anul acesta, iar în acest sens continuăm comunicarea pe rețelele de socializare, respectiv prin pagina de Facebook si contul de Instagram Ask Team Clean RO”, spune Teodora Doboș.
Unilever are aproape în permanență active campanii de digital pentru portofoliul de produse pentru îngrijirea casei, mai ales că odată cu noua realitate pe care a adus-o pandemia din ce în ce mai mulți oameni își fac cumpărăturile online. Promoția națională pe care o pregătim și care urmează să fie lansată în prima jumătate a lunii martie va acoperi întreg portofoliul de produse de îngrijire a casei și va avea o componentă puternică de digital. Shopperii vor putea face achiziția produselor online, deci se pot înscrie în promoție din confortul casei lor, nu doar fizic, în magazine.
Ce se schimbă, ce se menține?
„Consumatorii vor continua să folosească dezinfectanţi de haine şi în perioada următoare, deoarece pandemia este încă aici, iar obiceiurile de utilizare dobândite se vor menţine”, concluzionează Daniela Plăcintaru.
În opinia Irinei Urechean (Unilever), nevoia de igienă va rămâne pe termen lung. Pandemia ne-a învățat să fim atenți la igienă peste tot în jurul nostru și acest comportament bazat pe curățenie și dezinfecție va rămâne pe măsură ce învățăm să trăim cu virusul.
Sortimentația dm drogerie markt beneficiază permanent de update-uri. În ultima perioadă, retailerul a adus pe rafturi mai multe articole cu profil de dezinfectanți, inclusiv pe segmentele detergent și balsam de rufe. În magazine se constată interes în egală măsură pentru produsele „big sizes” și pentru cele de dimensiuni medii/mici, atât timp cât prețul este foarte competitiv sau chiar cel mai bun din piață.
Citește și
Valentin Gros | 14/10/2026 15:00
Soluțiile de curățare, un fel de extemporal la matematică
Într-un context economic dominat de inflație, majorări ale costurilor de logistică, transport, energie și ambalaje, curățenia casei a devenit pentru m...
Produse de ingrijire a locuintei si curatareValentin Gros | 12/08/2026 17:03
Cum protejăm culorile hainelor de tendința fast fashion
„Curăță”, „albește”, „blocare efectivă a culorii care plutește” – sunt cele mai frecvente inscripționări care apar pe ambalajele produselor destinate...
Produse de ingrijire a locuintei si curatareValentin Gros și Cristi Bădescu | 12/02/2026 14:41
Pragmatismul accentuat inspiră dezvoltările în piața detergenților de rufe
Cantitățile de detergent de rufe vândute prin magazinele din retailul modern pe parcursul anului trecut (decembrie 2024 – noiembrie 2025) au crescut c...
Produse de ingrijire a locuintei si curatareRevista Piața | 18/11/2025 10:54
Rivalitate şi complementaritate: odorizantele tind să ocupe locul igienizantelor de toaletă
Odorizantele de toaletă au caracteristici tot mai pronunţate de produse igienizante, dar şi reciproca este la fel de adevărată. Cele două categorii co...
Produse de ingrijire a locuintei si curatare



