Consumul de zahăr crește concomitent cu trendul stil de viață sănătos! Cum se explică?
Produse de baza | Revista Piața | 02/10/2018 15:02

Odată cu liberalizarea pieţei europene toamna trecută, preţurile au căzut substanţial, făcând zaharul un produs foarte accesibil
În ultimii ani, alimentele și băuturile light, cu un conținut redus de zahăr sau chiar deloc, încep să câștige teren în preferințele consumatorilor, astfel că și producătorii și retailerii și-au adaptat oferta. Susțin chiar că înregistrează vânzări record pe aceste segmente (sucuri, gemuri, ciocolată, prăjituri ambalate, precum și alte dulciuri sau produse din care zahărul a fost diminuat sau eliminat).
Cu ajutorul analiștilor de piață, am încercat să aflăm de unde vine această creștere, care este în contradicție cu tendințele pieței – produse cât mai sănătoase, fără zahăr.
Gabriela Luca, Commercial Director, Consumer Panels & Services, GfK Romania, remarcă faptul că prețul mediu în această categorie a scăzut foarte mult (cu 18% n. red.), lucru care poate influența și fenomenul creării de stocuri. Pe de altă parte, preocuparea pentru a mânca sănătos se manifestă totuşi şi în această categorie, segmentele cu creşterea cea mai dinamică în volum fiind zahărul nerafinat şi brun, adică acele variante care sunt promovate ca fiind mai sănătoase.
„În rest, este posibil să se coacă mai multe prăjituri în casă, să ne întâlnim cu fenomenul de stock-up la un preţ bun înainte de sezonul dulceţurilor”, spune Gabriela Luca. Această idee este susținută și de Oana Mirilă, Senior Partner, Mind the Gap Consultancy - companie de cercetare calitativă: „În absenţa unor date cantitative suplimentare, singura ipoteză în jurul căreia am putut specula noi «calitativ» este că, pe fondul acestui trend de a încerca să te reîntorci la mâncare gătită, «mai sănătoasă», mamele încearcă să pregătească mai multe dulciuri în casă pentru cei mici, încercând să le dea copiilor cât mai puţine dulciuri procesate. În acelaşi timp, dacă preţul zahărului s-a accesibilizat, acesta poate fi un alt aspect care să susţină un consum mai mare in-home. Poate, chiar, oamenii au avut în vedere anumite stocuri, pentru că «au prins» un preţ mai bun, în ideea că le vor folosi fie pentru dulceţuri, conserve, fie pentru alte preparate făcute în casă. Oricum, o observaţie interesantă (creșterea consumului de zahăr n. red.) care merită urmărită ca trend şi de aici înainte.”
Într-adevăr, această ultimă observație are susținere în realitate - înmulțirea micilor business-uri de tip HoReCa poate fi un generator de creştere în categoria alimentelor de bază.
„STOCOMANIA” REVINE ÎN ROMÂNIA
„Am verificat prețurile din ultimii trei-patru ani. Palierul actual este cel mai mic. Practic, au fost promoții în Profi și Kaufland la 1,79 lei. Anul trecut, prețul minim nu a prea coborât sub 2,29 lei, în timp ce acum doi ani era la peste 3 lei/kg. Posibil, așadar, ca lumea – în special persoanele cu venituri modeste – să stocheze zahăr. În definitiv, zahărul nu are termen de valabilitate. Gândiți vă că din iunie, când au fost promoțiile de 1,79 lei, și până acum, prețul a crescut cu 50 de bani/kg. Sincer – ca să fac haz de necaz –, niciun depozit bancar nu are un astfel de randament…”, evidențiază Florin Frăsineanu.
Chiar dacă volumul total de zahăr şi produse asimilate care se vinde în România poate părea mare, consumul anual per capita, respectiv 21 – 23 kg, este sub media europeană. Se poate aştepta o creştere a consumului global de zahăr în România în anii următori, însă nu atât prin vânzarea directă către gospodarii, ci mai ales prin utilizarea în industria alimentară, urmare a diversificării şi măririi capacităţilor de producţie, în special pe segmentele de patiserie, dulciuri, băuturi răcoritoare necarbonatate şi energizante şi băuturi calde, arată Cezar Cristea.
CE ÎNTÂLNIM ÎN MAGAZINE
În primul rând, este vizibilă alocarea unui spaţiu mai mare pentru zahărul brut din trestie de zahăr, care se importă în Uniunea Europeană de la surse din zona Oceanului Indian, Africa, America Latină ori Asia de Sud-Est. Sortimentul este divers şi este pus pe piaţă de ambalatori locali sau importatori, însă de multe ori trasabilitatea şi calitatea produsului conţinut sunt incerte.
Punga de 1 kg de zahăr alb cristal rămâne în continuare vedeta categoriei, având spaţiul cel mai mare la raft şi beneficiind de plasările secundare şi de campaniile promoţionale ale retailerilor.
În vizita efectuată prin magazine la sfârșitul lunii septembrie, cele mai mici prețuri (sub 2 lei/kg) erau la produsele marcă proprie și la zahărul Polski Cukier (import Polonia). Totuşi, sunt şi mărci ale producătorilor susţinute constant prin activităţi de trade marketing şi publicitate şi care beneficiază de un grad relativ ridicat de fidelizare a consumatorilor.
„Diferenţa de preţ este uşor sesizabilă şi provine în primul rând din faptul ca zahărul standard ambalat în pungi de 1 kg este tranzacţionat în volume mari, având o presiune permanentă asupra preţului, ca orice alt produs de tip «commodity»”, explică Cezar Cristea.
În Kaufland am descoperit unul dintre cele mai scumpe sortimente: Mărgăritar, boabe de zahăr alb și brun, la 30,64 lei cutia.
În această toamnă s-a înlocuit ambalajul a două dintre articolele de bază din categorie: zahărul pudră „Diamant” 500 gr şi zahărul brun din trestie de zahăr „Diamant” 500 gr. Noile pungi asigură păstrarea calităţii produsului pe termen lung şi conferă un aspect mai atrăgător pe raftul magazinelor. În plus, vor fi livrate în ambalaje colective care simplifică plasarea lor la raft.
Citește și
Revista Piața | 06/08/2025 09:36
Diversificarea ofertei, un „greu necesar” în piața uleiurilor comestibile
Sunt trei lucruri majore de spus despre piaţa uleiurilor comestibile. Primul - nu neapărat şi cel mai important - este acela referitor la consumul ule...
Produse de bazaRevista Piața | 21/06/2024 15:22
Mălai, griş, pesmet: producătorii români domină copios segmentul de volum
Produsele cu valoare adăugată mare, ca mălaiul rapid şi mămăliga ready to eat, vin din afara ţării, preponderent din Italia Tindem să ţinem pasul cu e...
Produse de bazaRevista Piața | 14/11/2023 12:09
Trei detalii care dospesc vânzările în piaţa făinii
Preţul este esenţial, dar specializarea, porţionarea şi comunicarea pe ambalaj sunt diferenţiatori puternici A trecut vremea când gospodina cumpăra fă...
Produse de bazaRevista Piața | 15/09/2023 13:17
Plus-valoarea pentru client ţine piaţa orezului pe trend ascendent
Termenul „orez” a devenit unul doar generic în ultimii ani, odată cu diversificarea accentuată a ofertei de produse: sunt foarte multe tipuri de orez,...
Produse de baza



