Sapte din zece consumatori aleg dulceturile si gemurile din comert
Alte produse alimentare | Revista Piața | 25/10/2008 18:02

Principalul criteriu de achizitie este termenul de garantie, se arata intr-un studiu realizat de ISRA Center, in exclusivitate pentru revista Piata
Principalul criteriu de achizitie este termenul de garantie, se arata intr-un studiu realizat de ISRA Center, in exclusivitate pentru revista Piata
Cercetarea cantitativa referitoare la piata conservelor a fost efectuata in mediul urban, pe un esantion format din 1.113 persoane, cu varste cuprinse intre 20 si 60 de ani, iar chestionarul a fost proiectat de ISRA Center, conform cerintelor si solicitarilor revistei Piata.
Prezentam, in acest numar, prima parte a studiului, cea referitoare la conservele de fructe: obiceiuri de consum ale compoturilor, dulceturilor si gemurilor din comert, cunoasterea marcilor si a producatorilor, fructe conservate in casa.
Potrivit rezultatelor cercetarii, 71% din locuitorii din mediul urban obis nuiesc sa consume in mod constant compoturi, gemuri, dulceturi si marmelade. Cei mai avizi de astfel de produse sunt locuitorii din Oltenia (94%), iar cei mai retinuti, banatenii (57,3%).
Pentru 29,5% dintre oraseni, frecventa de consum este de o data pe saptamana - frecventa care creste, in cazul locuitorilor din Moldova, la 48%, in timp ce 8% recurg la conservele de fructe zilnic, iar 2,9%, mai rar de o data pe luna.
"Din studiul realizat, putem trage concluzia despre consumatorii romani ca sunt adaptabili la schimbarile pietei, neopunand rezistenta la noile propuneri si la diversitate. Totodata, au devenit mai sofisticati in gusturi, mai pretentiosi si mai atenti in alegerile pe care le fac. Remarcam o diversificare a criteriilor in functie de care isi selecteaza produsele si o tendinta generala de "uptrade", in sensul ca se orienteaza catre produse de calitate din ce in ce mai buna sau, cel putin aspirational, isi doresc sa consume astfel de produse."
Alice Mihai, business development director, ISRA Center Marketing Research
Ca tipuri de produse, preferintele se indreapta spre compoturi (88,9%), categorie urmata de gemuri (74,7%) si dulceturi (70,8%), marmeladele fiind consumate intr-o pondere semnificativ mai scazuta (doar 15,4%). In cazul compoturilor, sortimentele de fructe pentru care se opteaza cel mai des sunt ananasul, caisele si visinele, in timp ce pentru gemuri si dulceturi, cele mai apreciate sunt capsunile. Jumatate dintre respondenti consuma in mod egal conserve de fructe, atat preparate in casa, cat si din comert, iar 18,6%, exclusiv din comert. Totusi, una din trei persoane a ramas fidela conservelor "de casa", cele mai traditionaliste fiind cele trecute de 50 de ani (45%) si cele care locuiesc in Banat (40,9%).
Orasenii care obisnuiesc sa cumpere astfel de produse motiveaza aceasta decizie prin afirmatii precum: "oferta din magazine este diversificata si de calitate", "am renuntat la prepararea lor in casa", "cumpar doar cand le termin pe cele facute in casa".
Decizia de achizitie este dictata de diferite criterii: termenul de valabilitate (invocat ca fiind "important in foarte mare masura" de 75,5% dintre respondenti), continutul de fruct, continutul de conservanti si coloranti, experienta anterioara avuta cu marca sau produsul, ofertele promotionale, continutul de zahar, faptul ca este un produs autohton.
Renumele producatorilor, ambalajul atractiv sau provenienta din import sunt aspecte care conteaza mai degraba "intr-o oarecare masura", "intr-o mica masura" sau "deloc".
In ceea ce priveste marcile, cele mai consumate gemuri, dulceturi si compoturi sunt: Mandy (care a intrunit 35% din optiuni), Arovit si Olympia (cate 15%), Raureni (18%), La Grande Famiglia si Naturavit (cate 12%) si Buftea (10%). Din studiul realizat de ISRA Center, reiese insa ca o mare parte dintre consumatori nu cunosc brandurile pe care le cumpara.
Referitor la cunoasterea spontana a marcilor ("top of mind"), se remarca Mandy (mentionata de 34,5% dintre consumatori), urmata de Olympia (20,6%) si Arovit (17,9%), in timp ce 43% dintre cumparatori nu au putut numi nici o marca. La nivel asistat, scade ponderea acestora din urma (21,6%) si creste notorietatea pentru Mandy (59%), Olympia (45,7%) si Arovit (36,1%). Se observa, totodata, tendinta de a alege din comert conservele de fructe romanesti, tendinta mai accentuata in Dobrogea (69,2% dintre respondenti).
Potrivit cercetarii ISRA Center, cei care prefera produsele de casa si se implica in prepararea lor sunt motivati de urmatoarele aspecte: siguranta calitatii produsului (62%), gust mai bun (56,8%), utilizarea ingredientelor naturale (54,1%), este mai ieftin decat in comert (37,4%), respectarea traditiei (27,9%), materie prima la indemana (25,1%), respecta dorinta familiei (19,4%).
La polul opus, persoanele care au renuntat la producerea in casa a gemurilor, dulceturilor, compoturilor si marmeladelor invoca motive de genul: lipsa timpului, facturile mari la gaze si curent, cresterea preturilor la materia prima, calitatea proasta a fructelor din piete si lipsa ambalajelor.
Citește și
Valentin Gros | 14/10/2026 14:00
Cum se schimbă conservele de legume sub efectul trendurilor culinare
Dacă privim piața conservelor de legume pe termen lung, evoluția sa este marcată de un paradox evident. În perioada octombrie 2021 – septembrie 2022,...
Alte produse alimentareValentin Gros | 16/09/2026 11:24
Cele 1.504 sosuri ale românilor. Mâncăm mai puțin, dar mai gustos
Deși nu vor renunța niciodată la micii cu muștar, românii, tot mai obișnuiți cu călătoriile și mai informați în legătură cu tendințele mondiale, manif...
Alte produse alimentareValentin Gros și Cristi Bădescu | 12/06/2026 11:44
Cum a rămas oțetul stabil și ca preț, și ca vânzări
Pare una dintre cele mai simple categorii de produse alimentare, atât din cauza produselor în sine, cât și a tiparului de consum, extrem de sezonier:...
Alte produse alimentareValentin Gros și Cristi Bădescu | 14/05/2026 12:12
Exploratorii culinari transformă piața alimentelor instant
Timpul este o resursă tot mai prețioasă pentru omul modern și orice resursă prețioasă trebuie economisită. Acest deziderat impulsionează industria de...
Alte produse alimentare



