Produsele dietetice, o piata de nisa in formare
Alte produse alimentare | Revista Piața | 26/01/2009 17:04

Dominata de importuri, piata produselor dietetice si a suplimentelor alimentare a atins in 2007 valoarea de 60 de milioane de euro. In ultimii ani, segmentul a inregistrat o crestere anuala de 30%, ca urmare a informarii populatiei cu privire la beneficiile acestor produse
Dominata de importuri, piata produselor dietetice si a suplimentelor alimentare a atins in 2007 valoarea de 60 de milioane de euro. In ultimii ani, segmentul a inregistrat o crestere anuala de 30%, ca urmare a informarii populatiei cu privire la beneficiile acestor produse
In ciuda preocuparii pentru un stil de viata sanatos, manifestata in ultimii ani de catre consumatorii romani, in tara noastra segmentul produselor dietetice continua sa fie o categorie ce nu si-a atins inca potentialul. Mai mult decat atat, categoria se afla inca la inceput de drum, fapt confirmat de numarul relativ mic al companiilor specializate in comercializarea acestor tipuri de produse si de inexistenta unei concurente in adevaratul sens al cuvantului.
Trebuie mentionat faptul ca, potrivit agentiei de cercetare Nielsen, produsele dietetice nu sunt monitorizate intr-o categorie aparte, asta deoarece aceasta piata este destul de mica. In consecinta, alimentele dietetice se regasesc in categoria generala a produsului respectiv. De exemplu, ciocolata dietetica este inclusa in baza de ciocolata, batoanele dietetice in baza de batoane de cereale.
Potrivit datelor Asociatiei Producatorilor de Suplimente Alimentare si Dietetice, in 2007, piata de profil a atins valoarea de 60 de milioane de euro, rata de crestere anuala fiind estimata la 30%. Comparativ cu vanzarile inregistrate in alte state europene, in tara noastra nivelul acestora este mult inferior. Astfel, datele Aliantei Internationale a Asociatiilor Producatorilor de Suplimente Alimentare si Dietetice arata faptul ca, la nivel mondial, vanzarile de produse dietetice au urcat pana la valoarea de 50 miliarde de dolari. Pentru anul 2008, firmele producatoare si importatoare de suplimente alimentare, dietetice si aditivi pentru sportivi au estimat ca piata autohtona a ajuns la 100 milioane de euro. Trendul ascendent se va mentine in viitor, in conditiile in care populatia devine din ce in ce mai constienta de beneficiile utilizarii acestui gen de produse.
"La noi in tara oamenii nu sunt suficient de bine informati si educati in ceea ce priveste folosirea suplimentelor nutritive si a produselor dietetice, astfel incat campaniile de promovare din mass-media vor juca un rol prioritar in dezvoltarea pietei", a precizat Cristian Dulgheru, presedintele firmei Redis.
In ceea ce priveste jucatorii ce activeaza pe acest segment, se remarca, pe de o parte, o serie de firme specializate doar in comercializarea produselor sanatoase si a suplimentelor nutritive naturiste, iar pe de alta parte, aceasta categorie de nisa incepe sa fie abordata si de catre societati ce detin in portofoliul lor produse bogate in zaharuri, dar care au inceput sa lanseze si varianta light. Un exemplu in acest sens il reprezinta grupul Alka, acesta intentionand ca pe viitor sa produca variante de dulciuri pentru diabetici, dar si produse light. Printre companiile care activeaza pe aceasta piata se numara firme precum Amway, Valmak, Calvita si Hofigal.
Produsele dietetice sunt achizitionate, adesea, de catre bolnavii cu diferse afectiuni, asa cum este cazul celor suferinzi de diabet. Din acest motiv, o definire cat mai exacta a acestei categorii este mai mult decat necesara. Astfel, in Romania, termenul dietetic se refera la o gama larga de produse alimentare, de la cele functionale si pana la cele recomandate in diferite diete.
Conform Insitutului Alimentelor si Nutritiei din SUA, alimentele functionale sunt produsele sau componentele alimentare care pot genera beneficii pentru sanatate. In aceasta categorie intra dulciurile pentru diabetici, produsele fara gluten, alimentele fara lactoza, alimentele bogate in fibre.
In Romania, principalii jucatori de pe piata produselor dietetice si a suplimentelor alimentare sunt companii internationale, peste 75% din alimentele vandute fiind importate.Targetul produselor dietetice si a suplimentelor alimentare este constituit, in special, de femei.
"Cele mai mari vanzari sunt inregistrate de catre produsele pentru slabire si mentinerea greutatii corporale, pentru ca majoritatea oameniilor au acum o activitate fizica scazuta si se ingrasa, de aceea cauta alimente si suplimente care sa ii ajute sa slabeasca", este de parere Cristian Dulgheru, presedintele Redis.
Redis este unul dintre principalii jucatori de pe acest segment si si-a inceput activitatea in anul 1997. Compania are o unitate de productie la Buftea, in judetul Ilfov, portofoliul de produse al societatii cuprinzand peste 50 de articole, distribuite la nivel national. Cel mai bine vandute sunt batoanele cu fibre Fitobar, proteinele pentru sportivi si sucurile energizante instant. In ceea ce priveste noutatile aduse in ultima perioada de Redis, acestea vizeaza atat lansarile de noi produse, cat si schimbarile la nivel de ambalaj.
"Am lansat batonul Ideal Bar, care are o caracteristica in plus fata de multe alte produse, corespunde ordinului privind alimentatia sanatoasa a copiilor si adolescentilor, deci se poate vinde si in scoli, pretul este foarte accesibil. De asemenea, am schimbat de curand designul etichetelor. Nu este totusi o regula ca un produs cu un design mai placut sa se vanda mai bine, totul depinde de felul in care i se face reclama bunului respectiv", sustine Cristian Dulgheru.
La capitolul lansari, trebuie mentionata si intrarea pe piata, in luna octombrie, a biscuitilor Bixies. Acest produs a aparut in urma colaborarii dintre producatorul autohton Sano Vita si compania australiana Sanitarium. Bixies sunt biscuiti obtinuti din cereale integrale si au un continut scazut de grasimi si zaharuri. Sanitarium este unul din principalii furnizori de lapte de soia din Europa de Est, distribuind in aproape 30 de tari. Sano Vita este o societate privata romaneasca, infiintata in 1995. Pornind cu un numar relativ mic de produse importate, la ora actuala firma detine o linie completa de productie, ambalare si distributie. Numarul articolelor comercializate a crescut la 160, fiind vorba atat de produse proprii, cat si importate.
Factorii care determina cresterea pietei de produse dietetice
- Preocuparea consumatorilor pentru un stil de viata sanatos si informarea populatiei cu privire la beneficiile oferite de aceste produse determina o crestere a vanzarilor.
- Marii retaileri au inceput sa aloce spatii special destinate produselor dietetice. Acest fenomen, adaugat la dezvoltarea fara precedent a marilor lanturi de magazine contribuie la majorarea vanzarilor de pe acest segment.
- Alinierea pietei autohtone la tendintele manifestate pe plan mondial este un alt factor care determina dezvoltarea categoriei.
- Campaniile de promovare desfasurate de firmele ce activeaza pe acest sector au drept consecinta cresterea vanzarilor
Principalele categorii de produse comercializate de Sano Vita sunt cerealele, fructele uscate, alunele si semintele. O alta firma prezenta pe aceasta categorie, si anume societatea Rommac are o politica ce prevede oferirea clientilor de produse calitative care sunt naturale, sanatoase, gustoase si ieftine. Compania comercializeaza mai multe categorii de produse, printre care: cerealele integrale, fulgii de cereale, batoanele de cereale, produsele din soia, batoanele proteice si produsele dietetice.
Produsele dietetice se gasesc, in general, in formatele moderne de comert. Prezenta lor relativ modesta in rafturile marilor lanturi de supermarketuri isi gaseste explicatia in faptul ca retailerii se dovedesc a fi reticenti in a lista produse noi, pentru care nu exista o cerere dovedita.
"Pentru produsele dietetice, comertul traditional inregistreaza vanzari mici, principalul loc de achizitie fiind in acest caz reprezentat de catre retailul modern. In cazul suplimentelor alimentare, farmaciile si magazinele naturiste sunt cele care inregistreaza cele mai mari vanzari", a precizat Mihai Talpos, presedintele Asociatiei Producatorilor de Suplimente Alimentare si Dietetice.
Primele spatii dedicate produselor dietetice au inceput sa apara in retailul modern incepand cu anul 2005. O parte dintre marile lanturi, asa cum este cazul celor de la Cora, si-au definit raioane speciale. Compania Rommac colaboreaza cu majoritatea retelelor de magazine. Printre clientii societatii se afla si retelele de supermarketuri: Carrefour, XXL (Rewe), Gima, Mega Image, Kaufland si Cora.
Sano Vita isi distribuie produsele prin reteaua proprie de desfacere, distribuitori zonali sau locali. Compania este prezenta in marile lanturi de magazine, in supermarketurile locale, in magazinele naturiste si in farmacii. Demn de mentionat este faptul ca in cazul produselor destinate sporti vilor si mentinerii siluetei un loc aparte il ocupa, din punct de vedere al locului de achizitie, mediul online si salile de fitness. "Aproximativ trei sferturi dintre cumparatorii de suplimente alimentare si, in special, ale celor die tetice sunt femei", a precizat Mihai Talpos. Potrivit afirmatiilor acestuia, un roman aloca pentru produsele dietetice numai trei euro pe an, in timp ce in Germania media este de peste 20 de euro pe cap de locuitor. Dezvoltarea marilor lanturi de retail, corelata cu actiunile promovare si de informare a consumatorilor cu privire la beneficiile oferite de produsele dietetice vor avea drept consecinta un trend ascendent al vanzarilor. Mai mult decat atat, jucatorii din domeniu se asteapta ca pe viitor consumatorii sa se dovedeasca a fi mult mai receptivi la acest gen de produse, atitudinea lor optimista gasindu-si explicatia inclusiv in faptul ca in Occident exista deja o cultura a suplimentelor alimentare si a produselor dietetice. Daca acum pretul reprezinta inca unul dintre principalele criterii de achizitie, treptat, acesta va fi inlocuit de beneficiile oferite de produse.
Citește și
Valentin Gros | 14/10/2026 14:00
Cum se schimbă conservele de legume sub efectul trendurilor culinare
Dacă privim piața conservelor de legume pe termen lung, evoluția sa este marcată de un paradox evident. În perioada octombrie 2021 – septembrie 2022,...
Alte produse alimentareValentin Gros | 16/09/2026 11:24
Cele 1.504 sosuri ale românilor. Mâncăm mai puțin, dar mai gustos
Deși nu vor renunța niciodată la micii cu muștar, românii, tot mai obișnuiți cu călătoriile și mai informați în legătură cu tendințele mondiale, manif...
Alte produse alimentareValentin Gros și Cristi Bădescu | 12/06/2026 11:44
Cum a rămas oțetul stabil și ca preț, și ca vânzări
Pare una dintre cele mai simple categorii de produse alimentare, atât din cauza produselor în sine, cât și a tiparului de consum, extrem de sezonier:...
Alte produse alimentareValentin Gros și Cristi Bădescu | 14/05/2026 12:12
Exploratorii culinari transformă piața alimentelor instant
Timpul este o resursă tot mai prețioasă pentru omul modern și orice resursă prețioasă trebuie economisită. Acest deziderat impulsionează industria de...
Alte produse alimentare



