Gemma Webb, CEO RetuRO: ”Am reușit să punem bazele unei schimbări pe termen lung”
Strategii de piata | Revista Piața | 11/04/2025 10:28

Cum s-a încheiat anul 2024 pentru RetuRO? Vă rog să detaliați atât din perspectiva rezultatelor de colectare, cât și prin prisma rezultatelor financiare.
Într-un top al celor mai provocatoare probleme cu care RetuRO s-a confruntat în 2024, care ar fi primele trei locuri?
Fiind un proiect de o asemenea amploare, primele luni de implementare au fost marcate de numeroase provocări. Una dintre cele mai semnificative a fost legată de timpul scurt de implementare, de care aminteam și mai devreme. În timp ce alte țări au avut la dispoziție 2-3 ani pentru lansarea unui astfel de sistem, România a trebuit să pună în funcțiune SGR într-un interval mult mai redus, ceea ce a necesitat o mobilizare rapidă a tuturor resurselor. Și asta în condițiile în care vorbim de cel mai mare sistem complet integrat din lume, care a presupus implicarea și înregistrarea unui număr de aproximativ 80.000 de comercianți, dar și 1.500 de producători și importatori.
Dimensionarea optimă a fluxurilor logistice a fost una dintre provocările Sistemului de Garanție-Returnare în etapa inițială. Pe măsură ce sistemul a evoluat și s-a creat un istoric al colectării, am putut previziona și anticipa mai bine nevoile și frecvența de ridicare de la comercianți. Am crescut constant capacitatea de ridicare și transport a ambalajelor colectate. În paralel, împreună cu operatorul logistic am identificat și alte soluții pentru optimizarea fluxurilor logistice, pentru a îmbunătăți timpii de ridicare a comenzilor de la comercianți și pentru a optimiza rutele de transport.
Înrolarea micilor comercianți în sistem a reprezentat, de asemenea, una dintre provocările întâmpinate și care rămâne în continuare pe agenda noastră de priorități. Astfel, vom continua acțiunile derulate și pe parcursul anului trecut, vizând informarea micilor comercianți cu privire la adoptarea sistemului și susținerea acestora pentru integrarea SGR în activitatea lor.
Anul acesta SGR continuă să se dezvolte, îndeosebi în mediul rural, acolo unde infrastructura și accesibilitatea reprezintă încă provocări unice. Decalajul urban-rural este o realitate generală, nu numai în ceea ce privește colectarea și reciclarea, însă facem progrese pe măsură ce tot mai mulți comercianți ni se alătură, înregistrându-se lunar în sistem. RetuRO colectează constant feedback din partea acestor comercianți, caută și implementează îmbunătățiri menite să transforme acest sistem într-unul accesibil tuturor.
Câte centre de sortare și numărare a deschis RetuRO până acum și câte va mai deschide în 2025? În medie, care au fost costurile pentru realizarea unui centru de sortare și numărare?
La nivel operațional, astăzi avem șapte centre regionale de numărare și sortare. Ele sunt situate strategic la nivelul țării, în județele Prahova (Ariceștii Rahtivani), Dolj (Almăj), Bacău (Nicolae Bălcescu), Brașov, Cluj (Bonțida), Ilfov (Otopeni) și Timiș (Giarmata), asigurând o acoperire georgrafică eficientă din punct de vedere logistic.
În continuare, alte două centre vor fi deschise în județele Bihor și Constanța, completând astfel ecosistemul de centre al RetuRO și asigurând capacitatea necesară de procesare.
Dezvoltarea acestui sistem a implicat investiții semnificative, aproximativ 90 de milioane de euro fiind investite deja în primul an pentru construirea infrastructurii de centre de sortare și numărare, dar și pentru asigurarea funcționării sistemului, inclusiv implementarea campaniilor de informare și susținerea comercianților în adoptarea acestuia.
În social media, unii specialiști în colectare și reciclare speculează că RetuRo va lua în calcul creșterea garanției de la 0,5 lei la un leu în anul 2025 pentru a-și menține încasările din garanțiile nereturnate, dar și pentru a asigura creșterea gradului de colectare. Când a fost abordată ultima dată valoarea garanției în boardul RetuRO sau în Consiliul de Administrație RetuRO? Puteți confirma/infirma informațiile din social media?
În prezent, nu există discuții privind modificarea garanției. Aceasta este stabilită prin legislație și, dacă, pe viitor, analizele vor indica necesitatea unei ajustări, decizia va fi luată în consultare cu toate părțile implicate.
Din informațiile dvs., există perspectiva dezvoltării capacităților locale de reciclare astfel încât să absoarbă tot ceea ce RetuRO poate oferi ca materie primă?
Succesul SGR din ultimul an a stimulat industria locală de reciclare să își extindă capacitatea liniilor de procesare, pentru a face față unui volum mare și constant de materiale. Spre exemplu, colectarea a peste 20.000 de tone de sticlă pe lună este o premieră pentru România.
În consecință, atât operatorii de reciclare și-au manifestat disponibilitatea de a investi în extinderea capacităților de procesare, cât și autoritățile, prin programe de finanțare a unor astfel de capacități. Acest demers însă este unul de durată.
Pentru anul 2025 obiectivele de colectare au crescut pentru fiecare tip de material. Va reuși RetuRO de această dată să atingă obiectivele? Pe ce se bazează acest răspuns?
În ianuarie, am avut o rată de colectare de 106%, pentru că s-au returnat inclusiv ambalajele de băuturi achiziționate și consumate în lunile anterioare, în special în perioada sărbătorilor de iarnă. În februarie, rata de colectare s-a menținut la un nivel foarte ridicat, de 85%.
Având în vedere ritmul accelerat de colectare din ultimele luni, dar și optimizările pe care le avem în plan anul acesta, suntem încrezători în capacitatea noastră de a atinge țintele stabilite pentru anul 2025 în cadrul Sistemului de Garanție-Returnare din România și facem toate eforturile în această direcție.
Prin colaborarea strânsă cu toți actorii din sistem – de la producători și retaileri, până la consumatori – am reușit să construim o abordare unitară pentru atingerea acestor obiective.
Cum se vor modifica tarifele de gestionare pe care RetuRO le plătește comercianților pentru ambalajele colectate în 2025?
Tariful de gestionare aferent anului 2025 a fost determinat conform Metodologiei de calcul al tarifului de gestionare pentru ambalajele din sistemul de garanție-returnare, aprobat prin Ordinul MMAP nr. 2.202/2024.
În urma analizei și calculului efectuat de către un expert terț independent desemnat, tarifele au fost comunicate către toți comercianții de băuturi înregistrați în Sistemul de Garanție-Returnare. Acestea sunt disponibile și pe site-ul RetuRO SGR pentru toți cei interesați, în secțiunea Noutăți.
Citește și
Carol Popa | 09/10/2026 11:35
Irina Mușan, Lidl România:”Schimbarea nu se vede doar în numărul de magazine, ci mai ales în felul în care am învățat să dezvoltăm rețeaua”
Schimbarea nu se vede doar în numărul de magazine, ci mai ales în felul în care am învățat să dezvoltăm rețeaua. Dacă în 2011 aveam 136 de magazine, a...
Strategii de piataCarol Popa | 15/09/2026 11:03
Gabriel Ivan, LPR – La Palette Rouge România: „Reutilizarea nu este o inițiativă, este business-ul în sine”
Felicitări pentru noul rol la La Palette Rouge (LPR)! Cum a decurs perioada de acomodare? Vă mulțumesc. Acomodarea a fost rapidă — poate și pentru că,...
Strategii de piataCarol Popa | 13/08/2026 10:24
Alin Zamfira, președinte Consiliul de Administrație Abatorul Periș: „Marca proprie a retailerilor educă procesatorii și ridică nivelul de performanță”
Ce rezultate a obținut Abatorul Periș în 2025 și ce schimbări au contribuit la aceste rezultate? Rezultatele financiare pentru anul 2025 au fost exact...
Strategii de piataCarol Popa | 08/07/2026 15:54
Irina Urechean, General Manager The Magnum Ice Cream Company România & Moldova: ”Înghețata poate fi premium fără a fi un lux”
Separarea diviziei de înghețată de Unilever a fost una dintre cele mai discutate mișcări strategice la nivel global. Ce înseamnă această independență...
Strategii de piata



