Smithfield România sprijină familiile cu nevoi sociale prin programul „Hrană pentru suflete”, inițiat în urmă cu 10 ani
Stiri | Revista Piața | 12/03/2019 17:18

Prin intermediul programului de responsabilitate socială „Hrană pentru suflete”, voluntarii Smithfield România au oferit 397.000 de mese calde familiilor nevoiașe din județele Timiș și Arad. Prin acest program inițiat în 2009, Smithfield România împreună cu cele 20 de organizații neguvernamentale partenere oferă cu titlu gratuit carne și produse din carne Comtim, contribuind astfel la hrana zilnică a persoanelor aflate în situații de risc social.
„«Hrană pentru suflete» este unul dintre programele de suflet ale voluntarilor Smithfield România, prin intermediu căruia, compania noatră, alături de organizațiile neguvernamentale partenere se implică în sprijinirea persoanelor defavorizate. În cei 10 de ani de când s-a implementat acest program, au fost oferite peste 397.000 de mese calde celor în situații vulnerabile, care au avut nevoie de ele. Vrem ca fiecare acțiune a voluntarilor Smithfield România să conteze, vrem să venim în sprijinul comunităților în care trăim și ne desfășurăm activitatea”, a declarat Cristina Bodea, Director Sustenabilitate Smithfield România.
Programul „Hrană pentru suflete” este un model reușit de interacțiune civică, ce pune împreună voluntari și resurse din mediul de afaceri și societatea civilă, cu scopul de a genera acțiuni directe, eficiente, menite să sprijine nemijlocit persoanele și familiile aflate în situații de vulnerabilitate socială.
Și în acest an, voluntarii Smithfield România și Lions Club Timișoara Dinamic Plus, precum și beneficiarii Fundației pentru Voi și ai Serviciului de ajutor Maltez Timișoara au avut ocazia de a petrece o zi împreună, implicându-se, alături de echipa cantinelor celor 2 ONG-uri, în toate etapele, de la pregătirea și gătirea produselor de carne Comtim până la aranjarea și servirea mesei.
Programul „Hrană pentru suflete” va continua și în anii următori, fiind parte integrantă a strategiei de dezvoltare sustenabilă a companiei în România.
Citește și
Carol Popa | 05/11/2026 09:20
Investitorii confirmă: impozitul minim pe cifra de afaceri (IMCA) va fi eliminat de la 1 ianuarie. Vom avea un proiect național pentru adoptarea monedei euro?
O delegație comună a mediului de afaceri reprezentat de AHK Romania, AmCham Romania, BRCC, CCIFER, Consiliul Investitorilor Străini (FIC), CCIpR și NR...
StiriCarol Popa | 02/10/2026 11:59
Cris-Tim Family Holding își asigură creșterea pe segmentul ready meals prin preluarea Via Trend Ready Meals și a Snack 4U Concept
Cris-Tim Family Holding a semnat un acord pentru achiziția Via Trend Ready Meals S.R.L. și a filialei deținute integral de aceasta, Snack 4U Concept S...
StiriCarol Popa | 02/10/2026 11:56
Grupul Carmistin preia operarea și controlul activelor avicole ale Grupului Aaylex One, inclusiv brandul Cocorico
Grupul Carmistin a semnat cu Grupul Aaylex One un acord pentru preluarea operării și controlului activelor avicole deținute de acesta. Acordul intervi...
StiriRevista Piața | 09/07/2026 07:43
Sarti Spritz: noua expresie a aperitivo-ului italian ajunge în România
Piața băuturilor premium continuă să fie influențată de consumatori aflați în căutarea unor experiențe autentice, dar în același timp actuale și ușor...
Stiri



