Rezultatele GfK Climatul de consum Europa pentru al doilea trimestru din 2015
Stiri | Revista Piața | 15/07/2015 18:23
Criza din Grecia a influentat in mod semnificativ starea de spirit a consumatorilor europeni in al doilea trimestru al acestui an, iar previziunile economice in multe tari stagneaza sau au scazut ca rezultat al acestei situatii. La momentul studiului, care a fost realizat in primele doua saptamani ale lunii iunie, negocierile intre Grecia si creditorii sai devenisera din ce in ce mai critice. Prin urmare, punctul culminant atins pentru moment – esecul provizoriu al tentativelor de negociere, inchiderea bancilor grecesti, referendumul precum si noile negocieri, aparent de succes – nu se reflecta in acest studiu. Se presupune ca starea de spirit a locuitorilor din Europa, in special a celor din cadrul Uniunii monetare, se poate deteriora si mai mult in timpul verii. Acest lucru se aplica in special unor tari precum Germania, Italia, Franta si Spania, care fie suporta o mare parte din datoriile Greciei, fie se confrunta cu o situatie economica dificila.
Evolutia previziunilor privind veniturile, precum si tendinta de cumparare, variaza in randul tarilor. Influentele specifice tarilor in al doilea trimestru au fost mai puternice aici decat efectele posibile ale iesirii Greciei din Uniunea monetara europeana. Cu toate acestea, GfK Climatul de consum a crescut cu 1 punct in total din luna martie, pana la 10,8 puncte pentru al doilea trimestru.
Usoara stagnare a euforiei economice in Romania
Consumatorii romani se asteapta in continuare la o crestere economica pozitiva. Cu toate ca previziunile economice au scazut cu 1,1 puncte pana la nivelul actual de 21,3 puncte in al doilea trimestru, s-a inregistrat un castig important de aproape 32 de puncte in comparatie cu luna iunie 2014.
In conformitate cu conditiile economice favorabile, romanii se asteapta in continuare la o crestere usoara a salariilor. Perspectivele economice au inregistrat 18,5 puncte in luna iunie.
Cu toate acestea, standardul de viata in tarile din Europa de Est continua sa ramana foarte scazut. Veniturile sunt suficiente doar pentru a permite angajatilor sa isi plateasca nevoile zilnice. Prin urmare, nu este nicio surpriza ca tendinta de cumparare ramane in intervalul negativ cu -11,5 puncte, cu toate ca a crescut cu 4,7 puncte in al doilea trimestru. Achizitiile majore continua sa ramana aproape imposibile pentru majoritatea romanilor.
Citește și
Carol Popa | 05/11/2026 09:20
Investitorii confirmă: impozitul minim pe cifra de afaceri (IMCA) va fi eliminat de la 1 ianuarie. Vom avea un proiect național pentru adoptarea monedei euro?
O delegație comună a mediului de afaceri reprezentat de AHK Romania, AmCham Romania, BRCC, CCIFER, Consiliul Investitorilor Străini (FIC), CCIpR și NR...
StiriCarol Popa | 02/10/2026 11:59
Cris-Tim Family Holding își asigură creșterea pe segmentul ready meals prin preluarea Via Trend Ready Meals și a Snack 4U Concept
Cris-Tim Family Holding a semnat un acord pentru achiziția Via Trend Ready Meals S.R.L. și a filialei deținute integral de aceasta, Snack 4U Concept S...
StiriCarol Popa | 02/10/2026 11:56
Grupul Carmistin preia operarea și controlul activelor avicole ale Grupului Aaylex One, inclusiv brandul Cocorico
Grupul Carmistin a semnat cu Grupul Aaylex One un acord pentru preluarea operării și controlului activelor avicole deținute de acesta. Acordul intervi...
StiriRevista Piața | 09/07/2026 07:43
Sarti Spritz: noua expresie a aperitivo-ului italian ajunge în România
Piața băuturilor premium continuă să fie influențată de consumatori aflați în căutarea unor experiențe autentice, dar în același timp actuale și ușor...
Stiri



