Kaufland Mihai Bravu organizează un târg de produse tradiţionale româneşti
Stiri | Revista Piața | 09/03/2017 16:21
În weekendul 10-12 martie, Kaufland Mihai Bravu organizează ediţia de primăvară a „Târgului de bunătăţi româneşti”, un eveniment destinat producătorilor şi consumatorilor de produse tradiţionale româneşti. În cele 15 căsuţe din lemn amenajate în parcarea hipermarketului, cumpărătorii vor putea găsi produse ca: dulciuri de casă și ciocolată artizanală; cozonac preparat după tradițiile românești; obiecte și decorațiuni făurite de meșteri populari; miere și produse apicole; siropuri naturale; dulcețuri de casă; produse lactate; carne și preparate tradiționale; pâine proaspătă, covrigi și alte produse de panificație.
„Evenimentul face parte din seria de târguri organizate de Kaufland pentru susținerea producătorilor români, din pasiune pentru prospețimea și savoarea produselor tradiționale”, se arată într-un comunicat al companiei.
„Prin aceste târguri, le oferim gratuit fermierilor și producătorilor locali spațiu de vânzare și logistică, din dorința de a-i sprijini să aducă produsele lor și mai aproape de români. Ne-am asumat angajamentul de a susține producătorii autohtoni încă de la intrarea noastră pe piață, regionalitatea fiind unul dintre principiile noastre de bază în ce privește portofoliul de produse Kaufland România”, a declarat Valer Hancaș, Manager Corporate Affairs & Comunicare Kaufland România.
Lansat la începutul lunii iunie 2016, „Târgul de bunătăţi româneşti” reprezintă un concept sub care sunt organizate periodic, în diferite magazine Kaufland, evenimente destinate promovării producătorilor şi produselor tradiţionale româneşti .Prima ediţie s-a desfăşurat la magazinul Kaufland Barbu Văcărescu, în weekendul 3-5 iunie 2016 şi a reunit 50 de producători locali.
Citește și
Carol Popa | 05/11/2026 09:20
Investitorii confirmă: impozitul minim pe cifra de afaceri (IMCA) va fi eliminat de la 1 ianuarie. Vom avea un proiect național pentru adoptarea monedei euro?
O delegație comună a mediului de afaceri reprezentat de AHK Romania, AmCham Romania, BRCC, CCIFER, Consiliul Investitorilor Străini (FIC), CCIpR și NR...
StiriCarol Popa | 02/10/2026 11:59
Cris-Tim Family Holding își asigură creșterea pe segmentul ready meals prin preluarea Via Trend Ready Meals și a Snack 4U Concept
Cris-Tim Family Holding a semnat un acord pentru achiziția Via Trend Ready Meals S.R.L. și a filialei deținute integral de aceasta, Snack 4U Concept S...
StiriCarol Popa | 02/10/2026 11:56
Grupul Carmistin preia operarea și controlul activelor avicole ale Grupului Aaylex One, inclusiv brandul Cocorico
Grupul Carmistin a semnat cu Grupul Aaylex One un acord pentru preluarea operării și controlului activelor avicole deținute de acesta. Acordul intervi...
StiriRevista Piața | 09/07/2026 07:43
Sarti Spritz: noua expresie a aperitivo-ului italian ajunge în România
Piața băuturilor premium continuă să fie influențată de consumatori aflați în căutarea unor experiențe autentice, dar în același timp actuale și ușor...
Stiri



