Kaufland anunță rebrandingul gamei Vreau din România cu o nouă identitate vizuală, printr-o campanie de comunicare 360. Vreau din România cuprinde produse făcute exclusiv de producători și furnizori autohtoni, fiind prima marcă proprie a companiei realizată în întregime la nivel local, special pentru România.
Noua identitate pune accent pe întregul limbaj vizual, având drept inspirație tradiția și gustul autentic românesc, de acasă, emoția copilăriei și reconectarea cu originile. Toate aceste elemente au fost cuprinse de pictorița Monica Ghițescu în motivul Floarea vieții – o metaforă a energiei, vitalității și a nemuririi, pe un fundal din acuarele, care surprinde complexitatea culturii autohtone.
O nouă campanie integrată vine să susțină noua identitate a brandului, deschizând un dialog despre tradiții, origini și valori, sub umbrela „Ce vreau din România?”. Campania, care va rula începând cu luna ianuarie, explorează această discuție prin spoturi TV, expunere în emisiuni cu specific culinar, spot radio, conținut video digital, pe platformele proprii de pe rețelele sociale, precum și prin componenta out-of-home și în magazinele Kaufland din toată țara. Conceptul rebrandingului s-a realizat în parteneriat cu agenția Pumpkin Studio.
„Kaufland face demersuri continue pentru a rămâne partenerul de încredere al producătorilor români. Încă de la lansare, gama Vreau din România a fost primită foarte bine de clienții Kaufland, care au avut astfel acces la produse locale, autentice, de cea mai bună calitate. Noua identitate de brand integrează cu succes unicitatea și autenticitatea tradițiilor, amintirilor și valorilor care ne leagă pe fiecare dintre noi de România”, declară Alina Golopența, Director de Marketing Kaufland România și Republica Moldova.
Lansată inițial în 2017, Vreau din România oferă o varietate de produse special pentru cei care vor să savureze din plin gustul autentic românesc, dar și să se bucure de rețete care au trecut testul timpului. Astfel, gama cuprinde de la alimente de bază, precum făină, mălai, arpacaș, până la lactate și brânzeturi, peste 90 de tipuri de carne proaspătă și mezeluri, conserve din legume, dulciuri, produse de panificație și răcoritoare (apă, sucuri și siropuri de fructe). Sortimentul numără în prezent un total de aproximativ 150 de produse și se află în permanentă extindere.
Rețetele sunt autentice, tradiționale, și conțin ingrediente de cea mai bună calitate, periodic monitorizată, purtând garanția calității mărcilor proprii Kaufland. Produsele sunt disponibile numai în magazinele Kaufland din România.
Citește și
Carol Popa | 05/11/2026 09:20
Investitorii confirmă: impozitul minim pe cifra de afaceri (IMCA) va fi eliminat de la 1 ianuarie. Vom avea un proiect național pentru adoptarea monedei euro?
O delegație comună a mediului de afaceri reprezentat de AHK Romania, AmCham Romania, BRCC, CCIFER, Consiliul Investitorilor Străini (FIC), CCIpR și NR...
StiriCarol Popa | 02/10/2026 11:59
Cris-Tim Family Holding își asigură creșterea pe segmentul ready meals prin preluarea Via Trend Ready Meals și a Snack 4U Concept
Cris-Tim Family Holding a semnat un acord pentru achiziția Via Trend Ready Meals S.R.L. și a filialei deținute integral de aceasta, Snack 4U Concept S...
StiriCarol Popa | 02/10/2026 11:56
Grupul Carmistin preia operarea și controlul activelor avicole ale Grupului Aaylex One, inclusiv brandul Cocorico
Grupul Carmistin a semnat cu Grupul Aaylex One un acord pentru preluarea operării și controlului activelor avicole deținute de acesta. Acordul intervi...
StiriRevista Piața | 09/07/2026 07:43
Sarti Spritz: noua expresie a aperitivo-ului italian ajunge în România
Piața băuturilor premium continuă să fie influențată de consumatori aflați în căutarea unor experiențe autentice, dar în același timp actuale și ușor...
Stiri




