În 2019, piața berii a crescut cu numai 0,4% în volum, față de anul anterior, ajungând la 16,7 HL
Stiri | Revista Piața | 15/04/2020 15:24

„Chiar și în condițiile unei stagnări în volum a pieței, industria berii asigură, direct și indirect, un număr important de locuri de muncă și generează creștere prin angajamentul său pe termen lung de a investi la nivel local și de a consolida o industrie responsabilă. Traversăm o perioadă plină de provocări în contextul pandemiei COVID-19. Mai mult ca oricând, Asociația Berarii României își propune să continue impactul pozitiv al sectorului de bere în România. Toți trebuie să fim responsabili, să demonstrăm solidaritate, pentru a trece peste această perioadă cât mai repede și să ne putem bucura de momente alături de cei dragi, cât mai curând”, a declarat Dan Robinson, Președintele Asociației Berarii României.
Eforturile investiționale ale membrilor Berarii României au atins un nivel record în 2019, acestea ridicându-se la 96,3 milioane euro, în creștere cu 22 de milioane euro față de 2018. Investițiile cumulate ale membrilor Asociației în ultimii 16 ani au atins 1,62 miliarde euro.
Nivelul contribuțiilor anuale ale membrilor Asociației la bugetul statului este unul semnificativ, doar în 2019 acesta atingând 251 milioane euro. Nivelul contribuției cumulate din partea membrilor Berarii României în ultimii 16 ani a depășit 3,88 miliarde euro.
Date cheie pentru industrie
- Potrivit comunicatului emis de Asociație, structura în funcție de ambalaj a pieței a continuat tendințele ultimilor ani, vedetele ramânând sticla și doza, cu creșteri de 1-2 procente anual. Ponderea sticlei a crescut în total cu 5,2 pp în ultimii cinci ani. Berea ambalată la doză a crescut în 2019 cu 1,6 pp, în timp ce ambalajul PET a înregistrat anul trecut o altă scădere semnificativă, de încă 3,1 pp. Berea draft este constantă, iar berea îmbuteliată la PET își continuă declinul, într-un ritm de aproximativ 3 procente anual. Scăderea totală înregistrată de ambalajul PET în ultimii cinci ani a atins aproape 9 pp. Ponderea pe fiecare tip de ambalaj - sticlă: 30%, doză: 22,2%, butoi: 3,4%, PET: 44,5%.
- Pe parcursul anului 2019, importurile au cunoscut o ușoară scădere, de 0,04 milioane Hl, atingând un total de 0,5 milioane Hl. Piața locală a berii continuă să își păstreze caracterul profund național, ponderea producției locale rămânând de 97% din consumul intern.
- Exporturile au scăzut și ele ușor, cu 0,05 milioane Hl față de anul anterior, atingând un total de 0,49 milioane HL.
- Tipuri de bere consumate: berea lager a continuat să domine preferințele românilor și anul trecut, cu o pondere de 93%. Mixurile de bere și berile aromatizate și-au adjudecat 3% din piață, iar categoria specialități, în care intră, printre multe altele, berea neagră, nepasteurizată, albă, ale, roșie etc, 2.2% din piață. Berea fără alcool a deținut o pondere de 1,7%. În ceea ce privește dinamica segmentelor în 2019, mixurile de bere și berile aromatizate au crescut cel mai mult, cu 32,5%, în timp ce berea fără alcool a înregistrat o ușoară scădere de -8,2%. Celelalte segmente au rămas stabile.
- Numărulul producătorilor de bere a crescut la 68 în 2019, față de 56 în 2018.
Sursa datelor: BDO Business Advisory și studiul Brewers of Europe despre impactul economic al sectorului berii din România, ediția 2020.
Citește și
Carol Popa | 05/11/2026 09:20
Investitorii confirmă: impozitul minim pe cifra de afaceri (IMCA) va fi eliminat de la 1 ianuarie. Vom avea un proiect național pentru adoptarea monedei euro?
O delegație comună a mediului de afaceri reprezentat de AHK Romania, AmCham Romania, BRCC, CCIFER, Consiliul Investitorilor Străini (FIC), CCIpR și NR...
StiriCarol Popa | 02/10/2026 11:59
Cris-Tim Family Holding își asigură creșterea pe segmentul ready meals prin preluarea Via Trend Ready Meals și a Snack 4U Concept
Cris-Tim Family Holding a semnat un acord pentru achiziția Via Trend Ready Meals S.R.L. și a filialei deținute integral de aceasta, Snack 4U Concept S...
StiriCarol Popa | 02/10/2026 11:56
Grupul Carmistin preia operarea și controlul activelor avicole ale Grupului Aaylex One, inclusiv brandul Cocorico
Grupul Carmistin a semnat cu Grupul Aaylex One un acord pentru preluarea operării și controlului activelor avicole deținute de acesta. Acordul intervi...
StiriRevista Piața | 09/07/2026 07:43
Sarti Spritz: noua expresie a aperitivo-ului italian ajunge în România
Piața băuturilor premium continuă să fie influențată de consumatori aflați în căutarea unor experiențe autentice, dar în același timp actuale și ușor...
Stiri



