Gabriela Creţu, Ursus Breweries: ”În relaţia cu preţul, timpul ar putea să câştige detaşat!”
Stiri | Revista Piața | 15/03/2016 10:38

Gabriela Creţu a încadrat consumatorii în câteva categorii distincte:
• Tineri, puternic conectaţi la tehnologie, foarte grăbiţi, care vor lucruri acum, repede şi cât se poate de inovative. Este generaţia între 18-35 de ani, pentru care cuvintele cheie sunt experienţă şi conexiune. În acest context, vorbim de un trend de ”fast fashion”, care înseamnă văzut, consumat, plăcut, schimbat. Sunt consumatori foarte puţin loiali unui brand sau retailer, vor să schimbe lumea şi consideră că ruta spre progres este consumul. Cupără de oriunde, oricând din proximitate, tehnologia fiind un facilitator în acest sens.
• Generația 35+, pentru care cuvintele cheie sunt: apartenenţă, confort şi relaxare. La nivelul ţării noastre, consumatorii din această categorie sunt în căutarea autenticităţii româneşti – de la fuga de tot ce înseamnă ”străin” la întoarcerea la rădăcini, unde românesc devine sinonim cu manufactură, calitate, produse mai sănătoase. Vedem convenienţa la un nivel ridicat în cazul acestei generaţii, importanţa alocată timpului personal – ”my precious time” - fiind foarte mare, tehnologia având din nou rol de facilitator între aceste trenduri.
• Femeile multi-tasking, extrem de ocupate în planuri diferite - familie, job, timp liber -, pentru care cuvântul de bază este ”convenience”, el însemnând: mereu în tranzit, în căutare de avantaje pentru toată familia, posibilitatea de a lua o decizie în afara magazinului. Sunt cele mai mari utilizatoare de tehnologie, prin intermediul ei se informează, se documentează, astfel încât ştiu exact ce trebuie să cumpere înainte de a trece pragul magazinului. Pentru ele, inovaţia contează mai mult decât promoţiile şi sunt dispuse să plătească un preţ mai mare dacă produsul/serviciul achiziţionat are valoare adăugată.
”Toate aceste trenduri arată că timpul devine moneda de schimb. Timpul devine mult mai important decât îşi dau seama, probabil, consumatorii, în acest moment ; eu cred că timpul, în relaţia cu preţul, ar putea să câştige detaşat !”, a concluzionat Gabriela Creţu.
Vom reveni cu detalii despre laitmotivul prezentării, convenience/confort, trend care se regăseşte atât la retailer, cât şi la consumator, care este indus de nevoia de timp şi care se referă la proximitate, tehnologie şi canale alternative. Vom vedea, cu exemple concrete, cum în relaţia convenienţă - promoţie apar schimbări în comunicare, în ofertă, în ocaziile de consum şi în modalităţile de livrare a promoţiei.
Gabriela Creţu a fost speaker la Trade Marketing Congress - eveniment organizat de Piaţa, care a beneficiat de suportul unor companii şi branduri cu cel mai bun renume: Unilever, Dero, Coccolino, Domestos, Delikat, Dove, Delma, Rama, Algida, Albalact, Zuzu, Ursus Breweries – ca parteneri principali –, CHEP Pooling Services ca partener gold, RisCo, eFin, IQads, Smark şi HotNews ca parteneri media.
Trade Marketing Congress (partea I): Promotii cu valoare adaugata, asezonate cu povesti de succes
Citește și
Carol Popa | 05/11/2026 09:20
Investitorii confirmă: impozitul minim pe cifra de afaceri (IMCA) va fi eliminat de la 1 ianuarie. Vom avea un proiect național pentru adoptarea monedei euro?
O delegație comună a mediului de afaceri reprezentat de AHK Romania, AmCham Romania, BRCC, CCIFER, Consiliul Investitorilor Străini (FIC), CCIpR și NR...
StiriCarol Popa | 02/10/2026 11:59
Cris-Tim Family Holding își asigură creșterea pe segmentul ready meals prin preluarea Via Trend Ready Meals și a Snack 4U Concept
Cris-Tim Family Holding a semnat un acord pentru achiziția Via Trend Ready Meals S.R.L. și a filialei deținute integral de aceasta, Snack 4U Concept S...
StiriCarol Popa | 02/10/2026 11:56
Grupul Carmistin preia operarea și controlul activelor avicole ale Grupului Aaylex One, inclusiv brandul Cocorico
Grupul Carmistin a semnat cu Grupul Aaylex One un acord pentru preluarea operării și controlului activelor avicole deținute de acesta. Acordul intervi...
StiriRevista Piața | 09/07/2026 07:43
Sarti Spritz: noua expresie a aperitivo-ului italian ajunge în România
Piața băuturilor premium continuă să fie influențată de consumatori aflați în căutarea unor experiențe autentice, dar în același timp actuale și ușor...
Stiri



