Reteaua de magazine de proximitate Paco din Focsani a adus, in cele doua unitati ale sale, dozatoare de lapte proaspat, in urma unui parteneriat incheiat cu o ferma din zona, dotata dupa standarde europene.
Dozatoarele sunt alimentate de reprezentantii fermei care livreaza laptele proaspat in fiecare dimineata. “Sunt singurul comerciant din Focsani care are astfel de dozatoare. Fermierii au un program strict, in fiecare dimineata la ora 5 colecteaza laptele, apoi il pun in cisterne speciale si il aduc la magazin. In fiecare dimineata, laptele ramas din ziua precedenta este scos, dozatorul este spalat, curatat si alimentat din nou cu lapte. Astfel, clientii care intra in magazin pot cumpara lapte proaspat, cu 4,8% grasime, tinut la o temperature de 2 grade. Dozatorul are un sistem special astfel incat laptele este amestecat continuu, iar grasimea nu se depune”, a declarat Feliciu Paraschiv, administratorul Paco.
Aparatul are o capacitate de 300 de litri, insa fermierii dimensioneaza cantitatea de lapte in functie de cerintele clientilor. “Si-au facut un orar in functie de traficul in magazine. Drept pentru care, aduc o cantitate mai mare de lapte la sfarsit de saptamana, cand in magazine am mai multi clienti. Cumparatorii sunt foarte incantati de acest sistem”, a mentionat Feliciu Paraschiv.
Comerciantul a plasat aparatul in zona produselor de panificatie, astfel incat clientii sa il observe imediat.
Citește și
Carol Popa | 05/11/2026 09:20
Investitorii confirmă: impozitul minim pe cifra de afaceri (IMCA) va fi eliminat de la 1 ianuarie. Vom avea un proiect național pentru adoptarea monedei euro?
O delegație comună a mediului de afaceri reprezentat de AHK Romania, AmCham Romania, BRCC, CCIFER, Consiliul Investitorilor Străini (FIC), CCIpR și NR...
StiriCarol Popa | 02/10/2026 11:59
Cris-Tim Family Holding își asigură creșterea pe segmentul ready meals prin preluarea Via Trend Ready Meals și a Snack 4U Concept
Cris-Tim Family Holding a semnat un acord pentru achiziția Via Trend Ready Meals S.R.L. și a filialei deținute integral de aceasta, Snack 4U Concept S...
StiriCarol Popa | 02/10/2026 11:56
Grupul Carmistin preia operarea și controlul activelor avicole ale Grupului Aaylex One, inclusiv brandul Cocorico
Grupul Carmistin a semnat cu Grupul Aaylex One un acord pentru preluarea operării și controlului activelor avicole deținute de acesta. Acordul intervi...
StiriRevista Piața | 09/07/2026 07:43
Sarti Spritz: noua expresie a aperitivo-ului italian ajunge în România
Piața băuturilor premium continuă să fie influențată de consumatori aflați în căutarea unor experiențe autentice, dar în același timp actuale și ușor...
Stiri




