Piata neagra a tigaretelor a inregistrat in ianuarie 2014 cel mai ridicat nivel din ultimii doi ani si jumatate, si anume 15,7%, conform datelor companiei de cercetare Novel.
„Regiunile nord-vest (24,5%) si nord-est (24,2%) au fost in luna ianuarie cele mai afectate de comertul ilicit. In mod exceptional, remarcam un nivel aproape dublu al contrabandei in regiunea sud-est, atingand in ianuarie un maxim istroric de 22,2% ce nu a mai fost inregistrat decat inainte de mai 2010. Din punct de vedere al provenientei, asa numitele produse “cheap whites” detin cea mai mare pondere din piata, de 40%. Prin ”cheap whites” definim marci ieftine, care nu apartin marilor producatori si care sunt destinate pietei negre. Cresteri semnificative de peste 4 p.p., au inregistrat produsele provenite din Serbia si cele traficate ilegal prin shop-urile Duty Free aflate in tarile vecine, in timp ce produsele cu timbru de Moldova si Ucraina au scazut semnificativ, cu peste 6 p.p.”, a declarat Marian Marcu, Directorul Companiei de Cercetare Novel Research.
”Asistam, din nou, la o serie de efecte in lant ale lipsei de predictibilitate in materie fiscala”, Gilda Lazar, Director Corporate Affairs & Communications, JTI Romania, Moldova si Bulgaria. “Decizia neasteptata de indexare artificiala a cursului de schimb la care se plateste acciza a avut ca efect majorarea preturilor la tigarete, in ianuarie. Aceasta majorare a dus la adancirea diferentei dintre preturile produselor legale si ale celor ilegale. Pe piata legala, preturile au crescut cu circa 0,5 lei pe pachet, in timp ce pretul mediu pe piata neagra a crescut cu doar 0,2 lei, situandu-se undeva la sub 9 lei. Dupa cum stiti, cursul de schimb utilizat in 2013 si aflat, oricum, deasupra cursului real, a crescut cu aproximativ 5%, ajungand la 4,73 lei/ euro. Din experientele anterioare, mediul de afaceri a constatat ca schimbarea regulilor din mers, pentru a obtine rezultate frumoase pe hartie si a “da bine” in ochii FMI, genereaza costuri importante. Astfel, indexarea cursului cu inflatia a dus la contrabanda si la… inflatie, dupa cum, de altfel, a precizat si BNR. Si nu trebuie sa uitam ca, in aprilie, este prevazuta cresterea anuala a accizei la tigarete, de la 81,78 euro/’000 tigarete la 84,37 euro”, a adaugat reprezentanta JTI.
„Este vorba despre o crestere a pietei negre in ianuarie 2014 cu circa 1,5 puncte procentuale, fata de finele anului trecut. Asa cum am precizat in mai multe randuri, un punct procentual de contrabanda reprezinta pierderi la bugetul de stat de circa 35 de milioane de euro. Tendintele inregistrate pe piata neagra in luna ianuarie demonstreaza capacitatea de adaptare a retelelor infractionale si sunt de natura sa ne sporeasca ingrijorarile cu privire la evolutia contrabandei in lunile care urmeaza. In timp ce ponderea produselor provenite din Moldova si Ucraina, pe piata neagra din Romania, a scazut semnificativ, ponderea produselor provenite din Serbia s-a triplat. In mod cert, instabilitatea fiscala si reorganizarea ANAF, institutie responsabila cu combaterea comertului ilicit cu tigarete sunt principalele cauze care au dus la intrarea contrabandei pe trend ascendent la inceput de an”, a declarat Adrian Popa, Director Corporate & Regulatory Affairs, BAT Romania.
„In ultimii doi ani, nivelul contrabandei s-a mentinut la circa 13%, fapt datorat respectarii calendarului de crestere al accizelor, precum si eforturilor concertate ale autoritatilor, sustinute si de producatorii de tigarete. Piata produselor din tutun este extrem de sensibila si reactioneaza la schimbari neprevazute, tigaretele fiind unul din cele mai taxate produse din Romania (circa 80% din pret reprezinta taxe si accize). Este ingrijorator ca asistam acum la o crestere brusca a contrabandei cu produse din tutun. Pentru a evita astfel de situatii este nevoie de un cadru de reglementare adecvat si stabil, de o politica fiscala predictibila. Experienta noastra la nivel global, ne arata ca exista solutii si de aceea noi am fost intotdeauna si suntem pregatiti sa discutam cea mai buna abordare - care sa permita cresteri ale incasarilor la bugetul de stat fara efecte secundare si nedorite in zona comertului ilicit cu produse din tutun", a declarat Sorana Mantho, Director Corporate Affairs, Philip Morris Romania si Bulgaria.
Citește și
Carol Popa | 05/11/2026 09:20
Investitorii confirmă: impozitul minim pe cifra de afaceri (IMCA) va fi eliminat de la 1 ianuarie. Vom avea un proiect național pentru adoptarea monedei euro?
O delegație comună a mediului de afaceri reprezentat de AHK Romania, AmCham Romania, BRCC, CCIFER, Consiliul Investitorilor Străini (FIC), CCIpR și NR...
StiriCarol Popa | 02/10/2026 11:59
Cris-Tim Family Holding își asigură creșterea pe segmentul ready meals prin preluarea Via Trend Ready Meals și a Snack 4U Concept
Cris-Tim Family Holding a semnat un acord pentru achiziția Via Trend Ready Meals S.R.L. și a filialei deținute integral de aceasta, Snack 4U Concept S...
StiriCarol Popa | 02/10/2026 11:56
Grupul Carmistin preia operarea și controlul activelor avicole ale Grupului Aaylex One, inclusiv brandul Cocorico
Grupul Carmistin a semnat cu Grupul Aaylex One un acord pentru preluarea operării și controlului activelor avicole deținute de acesta. Acordul intervi...
StiriRevista Piața | 09/07/2026 07:43
Sarti Spritz: noua expresie a aperitivo-ului italian ajunge în România
Piața băuturilor premium continuă să fie influențată de consumatori aflați în căutarea unor experiențe autentice, dar în același timp actuale și ușor...
Stiri




