Un studiu realizat de ISRA Center Marketing Research arata ca exista un nivel ridicat de confuzie in privinta alimentelor ecologice.
Unul din zece romani nu stie ce semnifica aceste produse sau nu a auzit de ele, in timp ce sase din zece le asociaza cu alimentele sanatoase sau naturale, la modul general, fara a nuanta intelegerea categoriei.
Alti respondenti (8%) considera ca produsele ecologice sunt cele cumparate de la piata sau care provin din gospodariile proprii. Doar 19% dintre cei intervievati au putut da o definitie cat mai apropiata acestor alimente, asociindu-le cu atribute precum: netratate chimic, nemodificate genetic, produse care se vand in magazine specializate (doar 1% mentionand spontan acest lucru), crescute intr-un mediu nepoluat sau care nu dauneaza mediului inconjurator.
In randul celor care sustin ca achizitioneaza acest tip de alimente cel putin o data pe luna, se poate observa din nou o confuzie in identificarea produselor: mai mult de jumatate dintre ei (53%) sustin ca le-au cumparat din comertul traditional (piata, vanzatori stradali, magazine de dimensiuni reduse, mici producatori), evidentiindu-se inca o data suprapunerea categoriei cu intelesul larg al alimentelor „naturale/sanatoase”.
Cei care achizitioneaza in mod real produse ecologice detin o pondere, la nivelul populatiei urbane, de 2,3%.
Studiul ISRA Center a fost realizat pe un esantion de 1.108 respondenti, din orase cu peste 50.000 de locuitori, persoane cu varste intre 20 si 60 de ani. Datele au fost culese intr-un studiu calitativ de tip Omnibus, prin metoda interviului fata in fata.
Citește și
Carol Popa | 05/11/2026 09:20
Investitorii confirmă: impozitul minim pe cifra de afaceri (IMCA) va fi eliminat de la 1 ianuarie. Vom avea un proiect național pentru adoptarea monedei euro?
O delegație comună a mediului de afaceri reprezentat de AHK Romania, AmCham Romania, BRCC, CCIFER, Consiliul Investitorilor Străini (FIC), CCIpR și NR...
StiriCarol Popa | 02/10/2026 11:59
Cris-Tim Family Holding își asigură creșterea pe segmentul ready meals prin preluarea Via Trend Ready Meals și a Snack 4U Concept
Cris-Tim Family Holding a semnat un acord pentru achiziția Via Trend Ready Meals S.R.L. și a filialei deținute integral de aceasta, Snack 4U Concept S...
StiriCarol Popa | 02/10/2026 11:56
Grupul Carmistin preia operarea și controlul activelor avicole ale Grupului Aaylex One, inclusiv brandul Cocorico
Grupul Carmistin a semnat cu Grupul Aaylex One un acord pentru preluarea operării și controlului activelor avicole deținute de acesta. Acordul intervi...
StiriRevista Piața | 09/07/2026 07:43
Sarti Spritz: noua expresie a aperitivo-ului italian ajunge în România
Piața băuturilor premium continuă să fie influențată de consumatori aflați în căutarea unor experiențe autentice, dar în același timp actuale și ușor...
Stiri




