Ce impact au strategiile de comunicare ale retailerilor asupra consumatorilor
Stiri | Revista Piața | 18/11/2010 16:36

Studiul The Game Changer, realizat de Departamentul de Cercetare al Initiative, releva faptul ca, in momentul de fata, 66% dintre romani vaneaza activ promotiile si ofertele speciale, printre „eroii” lor numarandu-se si supermarketurile (potrivit afirmatiilor a 44% dintre respondenti).
Maruan Trascu, senior research manager Initiative, coordonatorul studiului in Romania, considera ca retailul modern este “de incredere” pe masura ce discounturile si ofertele speciale sunt percepute ca raspuns pozitiv la criza si la presiunile financiare cu care se confrunta consumatorii.
“Voit sau accidental, comerciantii au comunicat consumatorului stresat si nesigur faptul ca pot fi un partener in perioada de criza. Comunicarea a avut loc atat sub forma directa – prin discounturi, oferte speciale, programe de fidelizare -, cat si indirecta – marcile proprii fiind cel mai bun exemplu de mesaj de tipul «ne pasa de tine si te vom ajuta» transmis de retaileri -, oferindu-i astfel consumatorului strategii de valorificare maxima a unor resurse financiare din ce in ce mai limitate”, explica Maruan Trascu.
Aceste strategii de comunicare i-au convins pe consumatori ca, indiferent cat cumpara, va gasi in supermarket/ hipermarket/cash&carry/ discounter multiple posibilitati de a-si valorifica banii cat mai bine.
“Putem sa ne dam seama de acest lucru cand realizam ca, exceptand Bucurestiul, unde supermarketurile sunt in numar mai mare si au o distributie oarecum omogena, oamenii calatoresc chiar si 40-60 de minute pentru a face cumparaturi de la supermarket, ignorand avantajul proximitatii unui magazin de cartier”, argumenteaza reprezentantul Initiative.
Citește și
Carol Popa | 05/11/2026 09:20
Investitorii confirmă: impozitul minim pe cifra de afaceri (IMCA) va fi eliminat de la 1 ianuarie. Vom avea un proiect național pentru adoptarea monedei euro?
O delegație comună a mediului de afaceri reprezentat de AHK Romania, AmCham Romania, BRCC, CCIFER, Consiliul Investitorilor Străini (FIC), CCIpR și NR...
StiriCarol Popa | 02/10/2026 11:59
Cris-Tim Family Holding își asigură creșterea pe segmentul ready meals prin preluarea Via Trend Ready Meals și a Snack 4U Concept
Cris-Tim Family Holding a semnat un acord pentru achiziția Via Trend Ready Meals S.R.L. și a filialei deținute integral de aceasta, Snack 4U Concept S...
StiriCarol Popa | 02/10/2026 11:56
Grupul Carmistin preia operarea și controlul activelor avicole ale Grupului Aaylex One, inclusiv brandul Cocorico
Grupul Carmistin a semnat cu Grupul Aaylex One un acord pentru preluarea operării și controlului activelor avicole deținute de acesta. Acordul intervi...
StiriRevista Piața | 09/07/2026 07:43
Sarti Spritz: noua expresie a aperitivo-ului italian ajunge în România
Piața băuturilor premium continuă să fie influențată de consumatori aflați în căutarea unor experiențe autentice, dar în același timp actuale și ușor...
Stiri



