Berea Weihenstephaner Hefe WeissBier, premiată cu aur în cadrul World Beer Awards 2016
Stiri | Revista Piața | 17/10/2016 16:45
Berea Weihenstephaner Hefe WeissBier, intrată anul acesta în portofoliul URBB, a fost recunoscută pentru a doua oară ca fiind cea mai bună în categoria sa și a primit medalia de aur în cadrul World Beer Awards, Londra. Aceasta este una dintre cele patru beri ale berăriei Wihenstephan care au fost premiate în cadrul compețiției din acest an.
Tobias Zollo, principalul maestru berar al Berăriei de Stat Bavareze Weihenstephan, a declarat: “Aceste premii reprezintă o confirmare fantastică a măiestriei echipei noastre. Producem berile noastre folosind doar cele mai bune materii prime, provenite din regiune, și punem entuziasm și bucurie în munca noastră. În acest caz, abilitățile și dedicarea pot fi gustate – iar asta ne încântă și mai mult.”
Shachar Shaine, CEO URBB, a adăugat: “Weihenstephan este berăria statului bavarez și, totodată, cea mai veche berărie activă din lume, reprezentând, astăzi, o combinație unică de tradiție și tehnologie de ultimă generație. Acesta este și locul în care vin să se specializeze cei mai buni experți berari din întreaga lume, centrul de cercetare și învățământ al său fiind parte a Universității Tehnice din Munchen, încă din 1930. Premiile obținute de berile Weihenstephaner confirmă, încă o dată, că acestea sunt produse nu doar în cea mai veche berărie din lume, ci și într-una dintre cele mai bune.”
Weihenstephaner Hefe WeissBier, o bere de grâu nefiltrată cu o aromă puternică și spumă fină, a fost aleasă pentru a doua oară ca fiind cea mai bună bere de grâu din Germania, în categoria „Bavarian Hefeweiss“. A mai primit această recunoaștere și în 2015, fiind medaliată în trecut și în cadrul International Beer Challenge 2015, World Beer Cup 2016 Award și Australian International Beer Award 2016.
Totodată, din portofoliul Weihenstephaner, au for premiate în cadrul World Beer Awards 2016 și berile Weihenstephaner Vitus, Korbinian și HefeWeissBier fără alcool. Acestea au primit titlurile pentru cea mai puternică bere de grâu din Germania, cea mai bună bere neagră lager a Germaniei, și, respectiv, medalia de bronz în categoria berilor de grâu fără alcool.
Citește și
Carol Popa | 05/11/2026 09:20
Investitorii confirmă: impozitul minim pe cifra de afaceri (IMCA) va fi eliminat de la 1 ianuarie. Vom avea un proiect național pentru adoptarea monedei euro?
O delegație comună a mediului de afaceri reprezentat de AHK Romania, AmCham Romania, BRCC, CCIFER, Consiliul Investitorilor Străini (FIC), CCIpR și NR...
StiriCarol Popa | 02/10/2026 11:59
Cris-Tim Family Holding își asigură creșterea pe segmentul ready meals prin preluarea Via Trend Ready Meals și a Snack 4U Concept
Cris-Tim Family Holding a semnat un acord pentru achiziția Via Trend Ready Meals S.R.L. și a filialei deținute integral de aceasta, Snack 4U Concept S...
StiriCarol Popa | 02/10/2026 11:56
Grupul Carmistin preia operarea și controlul activelor avicole ale Grupului Aaylex One, inclusiv brandul Cocorico
Grupul Carmistin a semnat cu Grupul Aaylex One un acord pentru preluarea operării și controlului activelor avicole deținute de acesta. Acordul intervi...
StiriRevista Piața | 09/07/2026 07:43
Sarti Spritz: noua expresie a aperitivo-ului italian ajunge în România
Piața băuturilor premium continuă să fie influențată de consumatori aflați în căutarea unor experiențe autentice, dar în același timp actuale și ușor...
Stiri



