ANPC a controlat veridicitatea afirmației ”Nr 1 în România” la un număr de 215 operatori economici
Stiri | Revista Piața | 17/02/2016 17:37
În perioada 11 – 15 ianuarie 2016, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a desfăşurat la nivel naţional o acţiune de control de verificare a existenţei la comercializare a unor produse ce prezentau pe etichete/ambalaje afirmaţii care pot induce în eroare consumatorii, respectiv: “Nr.1 în România”, “Nr.1 în lapte (sursa Nielsen) în România”, “Făina nr.1 din România”, “Nr.1 din 2002 în preferinţele romanilor”, “Nr. 1 în România după volumul vânzărilor” – se arată într-un comunicat al ANPC.
Rezultatele controlului pot fi concluzionate astfel:
· la aproximativ 62% dintre operatorii economici controlați s-au constatat abateri de la prevederile legale în vigoare privind protecţia consumatorilor;
· s-a dispus oprirea temporară de la comercializare a unor produse alimentare în valoare de circa 293.000 lei și oprirea definitivă de la comercializare a unor produse alimentare în valoare de 273 lei, care prezentau dată durabilităţii minimale depăşită sau caracteristici care le făceau improprii consumului uman;
· s-au aplicat 134 sancţiuni contravenţionale constând în 96 amenzi contravenţionale însumând 423.000 lei, pentru încălcarea reglementărilor privind protecţia consumatorilor şi 38 avertismente.
Extragem câteva exemple din cele date de ANPC, în care - în interpretarea ANPC - mențiunea ”Nr 1 în România” nu era suficient susținută de studii de piață sau acte doveditoare:
* Făină de grâu 000 albă superioară/ faină de grâu integrală / faină de secară măciniş integral - pungi 1kg/ 2 kg – pe toate laturile ambalajului era prezentă menţiunea “Făina nr.1 din România”, afirmaţie care nu era susţinută de studii în acest sens care să dovedească clasarea produsului pe locul I şi care să fie de actualitate.
* Iaurt natural 3%grăsime, prezenta pe ambalaje informaţia “Nr.1 în lapte (sursa Nielsen) în România”, în acelaşi câmp vizual fiind înscrisă şi informaţia “Potrivit AC Nielsen, …. este cel mai vândut lapte ca volum, în România, ian-sept 2015”. Urmare a verificărilor, studiul efectuat de Nielsen clasează marca respectivă pe locul 1 în România în lapte - iaurtul fiind un produs lactat acidofil, iar studiul nereferindu-se la acest produs; de asemenea, perioada la care se făcea referire nu mai era de actualitate.
* Lapte, 1 L, , la comercializare cu procentele de grăsime 0,1%, 1,5%, 3,5%, pe ale căror ambalaje există înscrisă informaţia “Nr.1 în lapte în România (sursa Nielsen), dar şi informaţia “…. este cel mai vândut lapte ca volum în România în perioada ian-sept 2014”, fără a se preciza la care dintre sortimente se referă studiile, iar perioada la care se făcea referire nemaifiind de actualitate.
* Salam ţărănesc cu şuncă - avea ataşată o etichetă cu elementele de identificare ale produsului şi suplimentar informaţia “Nr.1 în România”, afirmaţie susţinută prin invocarea “volume vânzări în categoria salam, conform Nielsen, august 2011-martie 2012, Total România”, astfel studiul nefiind de actualitate.
* Smântână 20% grăsime «Din 1900 tradiţie în prelucrarea laptelui » - înscrierea de informaţii neprobate.
* Salam Săsesc, găsit la comercializare sub formă de batoane, diferite catități nete, diferite sortimente, care prezenta pe etichetă informaţia -“Nr.1 în România – volume în vânzări în segmentul salam fiert şi afumat, conform MEMRB în perioada ian 2007- iul 2011” perioada de evaluare nefiind de actualitate.
* Salam SISSI cu menţiunea „Votat produsul anului 2015 de către consumatorii români”, pentru care nu s-a prezentat niciun document în susţinerea afirmaţiei.
Citește și
Carol Popa | 05/11/2026 09:20
Investitorii confirmă: impozitul minim pe cifra de afaceri (IMCA) va fi eliminat de la 1 ianuarie. Vom avea un proiect național pentru adoptarea monedei euro?
O delegație comună a mediului de afaceri reprezentat de AHK Romania, AmCham Romania, BRCC, CCIFER, Consiliul Investitorilor Străini (FIC), CCIpR și NR...
StiriCarol Popa | 02/10/2026 11:59
Cris-Tim Family Holding își asigură creșterea pe segmentul ready meals prin preluarea Via Trend Ready Meals și a Snack 4U Concept
Cris-Tim Family Holding a semnat un acord pentru achiziția Via Trend Ready Meals S.R.L. și a filialei deținute integral de aceasta, Snack 4U Concept S...
StiriCarol Popa | 02/10/2026 11:56
Grupul Carmistin preia operarea și controlul activelor avicole ale Grupului Aaylex One, inclusiv brandul Cocorico
Grupul Carmistin a semnat cu Grupul Aaylex One un acord pentru preluarea operării și controlului activelor avicole deținute de acesta. Acordul intervi...
StiriRevista Piața | 09/07/2026 07:43
Sarti Spritz: noua expresie a aperitivo-ului italian ajunge în România
Piața băuturilor premium continuă să fie influențată de consumatori aflați în căutarea unor experiențe autentice, dar în același timp actuale și ușor...
Stiri



