UPDATE Premiile PIATA: declaratiile castigatorilor si cele 16 mici recorduri ale editiei 2016
La zi | Revista Piața | 28/11/2016 20:10

Mai mult decât o festivitate de premiere a câştigătorilor, ediţia a XI-a a Galei Premiilor PIAŢA a reprezentat un omagiu adus excelenţei în domeniul bunurilor de larg consum de cei peste 150 de lideri ai industriei Retail & FMCG participanţi la eveniment. Opţiunile celor peste 800 de electori care au votat la ediţia 2016 a Premiilor PIAŢA au permis desemnarea a 27 de companii câştigătoare ale trofeelor, dar au relevat multe alte organizaţii care, prin numărul mare de voturi primite de la partenerii lor de afaceri, pot fi, de asemenea, asociate cu valori ca inovaţie, eficienţă, creativitate, dinamism, perseverenţă, inteligenţă, seriozitate, rigoare, profesionalism.
Iată de ce Gala Premiilor PIAŢA 2016 i-a adus în lumina reflectoarelor nu numai pe premianţi, ci şi pe urmatorii clasaţi în ordinea preferinţelor de vot, pe ecran fiind proiectate imagini sugestive ale top 4 sau top 6 candidaturi de la fiecare secţiune de premii. Astfel, au beneficiat de expunere şi aplauze mult mai multe dintre proiectele reuşite ale sezonului 2015 – 2016. Acest demers a fost posibil şi datorită încărcării în siteul evenimentului (www.premiilepiata.ro) a materialelor de promovare a candidaturilor, care au constituit sursa principală de provenienţă a imaginilor proiectate pe ecranul Galei.
Cele 52 de trofee decernate au fost adjudecate de 20 de companiifurnizoare şi de şapte companii din retail, cele mai multe revenind echipelor Unilever, Coca-Cola, Carrefour şi Albalact, care, prin numărul mare de trofee obţinute de-a lungul ediţiilor precedente, dovedesc constanţă în atingerea excelenţei. Numărul constant mare de trofee câştigate de Unilever se explică, desigur, şi prin prezenţa companiei în patru din cele nouă grupe de produse care formează secţiunile de premii rezervate furnizorilor, însă trebuie să menţionăm, de asemenea, că pe lângă cele premiate, multe alte candidaturi ale Unilever au ocupat locuri în top 4.
Toţi câştigătorii ediţiei a XI-a a Premiilor PIAŢA se regăsesc în tabelul care poate fi vazut AICI, însă un raport complet privind top 4 şi top 6 candidaturi pe fiecare secţiune de concurs (cu procentajul de voturi obţinut de fiecare candidatură), precum şi un interesant Top 20 performeri ai sezonului 2015 – 2016 (care ţine cont nu numai de trofee, ci şi de clasările fruntaşe în top candidaturi) poate fi găsit în secţiunea PREMIUM a siteului Piaţa.
Dacă la rezultatele din 2016 adăugăm şi palmaresul de la ediţiile anterioare, atunci putem desprinde câteva concluzii relevante pentru anumite branduri şi echipe, pe care le prezentăm în cele ce urmează.
Coca-Cola a câştigat pentru a 8-a oară premiul pentru cel mai puternic brand de băuturi nealcoolice, fiind, de fapt, unic câştigător al acestui trofeu de la înfiinţarea sa, în 2009. Timişoreana este desemnată a 6-a oară consecutiv cel mai puternic brand de băuturi alcoolice.
În anul celei de-a 10-a aniversări, Zuzu câştigă al 5-lea premiu consecutiv pentru cel mai puternic brand de lactate. Milka primeşte a patra oară consecutiv premiul pentru cel mai puternic brand de dulciuri, iar Jacobs obţine titlul de cel mai puternic brand de cafea tot pentru a patra oară la rând.
Pentru a patra oară în ultimii cinci ani, Annabella câştigă premiul pentru cel mai bun comerciant român.
Al treilea an la rând Unilever câştigă premiile pentru cel mai bun produs nou şi pentru cea mai eficientă promoţie în grupa produse de curăţenie şi îngrijire a locuinţei. Tot de trei ori la rând câştigă şi Coca-Cola premiile pentru cel mai bun produs nou (de fiecare dată cu o inovaţie în gama Cappy Pulpy) şi cea mai eficientă promoţie la băuturi nealcoolice. Ursus Breweries este recompensată cu premiul pentru cea mai eficientă promoţie la băuturi alcoolice a treia oară la rând.
Carrefour a fost desemnat cel mai bun comerciant din România a treia oară consecutiv, după ce Mega Image reuşise „o dublă” în anii 2012 şi 2013. Pentru al cincilea an consecutiv Macromex intră în primii trei operatori de logistocă şi distribuţie. Selgros confirmă premiul câştigat anul trecut pentru cea mai bună campanie de responsabilizare socială din industria bunurilor de larg consum, adjudecându-şi trofeul şi în acest an. Profi este desemnat comerciantul cu cea mai bună strategie de creştere, după ce în anii anteriori câştigase menţiuni la această secţiune. Este primul an în care trofeul nu merge la Mega Image.
În fine, o premieră: Carmo Lact (Monor) câştigă premiul pentru cel mai bun produs nou în grupa lactate, şi este prima companie din afara celor „mari” care obţine un trofeu într-o grupă de produse în care predomină mari grupuri internaţionale.
MARELE PREMIU pentru cel mai bun furnizor din România UNILEVER SCE
„Este al doilea an consecutiv în care Unilever a câştigat acest premiu şi suntem foarte mândri de asta. Ştim bine că mai sunt multe lucruri de îmbunătăţit în relaţia cu partenerii noştri, însă important este că suntem pe drumul cel bun, iar când eforturile îţi sunt cumva recunoscute, ambiţia creşte. Acest premiu, în mod special, este o recunoaştere a efortului colectiv făcut de fiecare departament din cadrul Unilever pentru mai binele clienţilor şi, implicit, consumatorilor noştri. Mulţumim tuturor pentru încredere şi suport.”
Echipa UNILEVER SCE
MARELE PREMIU pentru cel mai bun comerciant din România CARREFOUR ROMÂNIA
„Marele Premiul pentru «Cel mai bun comerciant» reprezintă o confirmare a faptului că pentru Carrefour inovația este o caracteristică definitorie a stategiei sale. Astfel, ne dorim constant să inovăm pentru clienții noștri, oferindu-le acestora cea mai bună experiență la cumpărături.
Mai mult decât atât, acest premiu ne determină și impulsionează, ca pe viitor, atenția pe care o acordăm calității servicilor noastre să fie una la cele mai înalte standarde.”
Echipa Carrefour România
Secțiunea I: CEL MAI BUN PRODUS NOU - Produse din carne
CRIS-TIM - Gama Gostat
„Mulțumim partenerilor pentru încrederea acordată. Aceste premii ne obligă să inovăm permanent din dorința de a oferii consumatorilor noștri produse sigure, proaspete și de calitate. Ne dorim să fiți alături de noi și în 2017 pentru noi provocări.”
Radu Timiș Jr., Business Development Director, a ridicat și Premiul pentru CEL MAI BUN FURNIZOR ROMÂN.
Secțiunea I: CEL MAI BUN PRODUS NOU - Produse lactate
CARMO-LACT - Monor - Reţeta consacrată
„Pentru noi, participarea la Gala Premiilor Piaţa a fost un privilegiu şi cu drag mulţumim celor care a făcut posibilă această reuşită. Premiul pentru cel mai bun produs nou, Monor - reţeta consacrată, ne a oferit o imagine a ceea ce suntem şi o chemare pentru a deveni mai buni. Din dorinţa de a satisface gusturile clienţilor noştri, acest premiu ne motivează să păstrăm reţetele tradiţionale şi să fim într o continuă evoluţie. Felicitări organizatorilor!”
Florentina Bilcea, SC CARMO-LACT PROD SRL
Secțiunea I: CEL MAI BUN PRODUS NOU - Cafea
STRAUSS ROMÂNIA - Doncafé Green Active
Răzvan Mircea, Director Marketing, Strauss România
Secțiunea I: CEL MAI BUN PRODUS NOU - Cafea
TCHIBO BRANDS - Tchibo for Black’n White
Cristian Moldovan, Key Account Manager, Tchibo Brands
Secțiunea I: CEL MAI BUN PRODUS NOU – Dulciuri
ALKA - Biscuiţii Casei Angry Bird
Tiberiu Gheorghe, Brand Manager Toortitzi, Alka
Secțiunea I: CEL MAI BUN PRODUS NOU - Alte produse alimentare
UNILEVER SCE - Delikat Bulgăraşi de savoare
Andreea Bobeș, Brand Manager Savoury, Unilever SCE
Secțiunea I: CEL MAI BUN PRODUS NOU - Produse de îngrijire personală
UNILEVER SCE - Dove Advanced Hair Series
Monica Frumosu, Customer Marketing Manager, Unilever SCE
Secțiunea I: CEL MAI BUN PRODUS NOU - Produse de curăţare şi îngrijire a locuinţei
HENKEL - Persil Gel Freshness by Silan
„Pentru noi, acest premiu a venit ca o confirmare a identității Persil, un brand bazat pe inovație și calitate. Umărind aceste principii am lansat la începutul acestui an Persil Gel Freshness by Silan, care a devenit rapid un produs favorit printre consumatori. Ne bucură să vedem că această inițiativă a fost apreciată nu doar de consumatori, ci și de reprezentanții pieței de retail.”
Laura Ioniță, Brand Manager Laundry & Home Care, Henkel România
Secțiunea I: CEL MAI BUN PRODUS NOU - Băuturi alcoolice
BERGENBIER - Bergenbier Ale
Gianina Claudia Popescu – Brand Manager Bergenbier
Secțiunea I: CEL MAI BUN PRODUS NOU - Băuturi nealcoolice
COCA-COLA HBC ROMÂNIA - Cappy Pulpy Vișine
Alina Pop, Experiential Execution & Commercialization Manager, Coca-Cola HBC România
Secțiunea II : CEA MAI EFICIENTĂ PROMOȚIE - Produse din carne
AGRICOLA - Pui Fericit pentru mese de poveste
Carmen Gavrilescu, Marketing Manager, Agricola
Secțiunea II : CEA MAI EFICIENTĂ PROMOȚIE - Produse din carne
CAROLI FOODS - Casa Caroliştilor
Ana Maria Băjan, Marketing & PR Executive Director, Caroli Foods
Secțiunea II : CEA MAI EFICIENTĂ PROMOȚIE - Produse lactate
ALBALACT - Obiceiuri sănătoase
Celina Condorovici, Senior Brand Manager Zuzu, alături de Ioan Ungur, National Trade Marketing Manager, Albalact
Secțiunea II : CEA MAI EFICIENTĂ PROMOȚIE – Cafea
STRAUSS ROMÂNIA - Caută banii în pachet!
Eugen Ghinea, Trade Marketing Manager, Strauss România
Secțiunea II : CEA MAI EFICIENTĂ PROMOȚIE – Dulciuri
MONDELEZ ROMÂNIA - Crăciun 2015 – Scrie-i Lilei !
Alexandra Busuioc, Brand Manager Pralines Count SCE, Mondelez România
Secțiunea II : CEA MAI EFICIENTĂ PROMOȚIE - Alte produse alimentare
DR.OETKER - 366 de dimineţi fericite cu premii binevenite
Florin Boțilă, Sales Executive Manager, Dr. Oetker
Secțiunea II : CEA MAI EFICIENTĂ PROMOȚIE - Produse de îngrijire personală
FARMEC - Secretul frumuseţii româncelor
Ioana Borza, Director Marketing, Farmec
Secțiunea II : CEA MAI EFICIENTĂ PROMOȚIE - Produse de curăţare şi îngrijire a locuinţei
UNILEVER - Cif curăţă România, 2016
Ana Maria Pâslaru, Director de Marketing HPC, Unilever SCE
Secțiunea II : CEA MAI EFICIENTĂ PROMOȚIE - Băuturi alcoolice
URSUS BREWERIES - 77 de zile norocoase
Ilie Gageatu (dreapta), Modern Trade Director, URSUS Breweries, a primit premiul de la Mihai Bogoi, Strategic Marketing Director, Cristim 2 Prodcom
Secțiunea II : CEA MAI EFICIENTĂ PROMOȚIE - Băuturi nealcoolice
COCA-COLA HBC ROMÂNIA - Campanie EURO 2016
Loredana Chesnoiu, Sparkling Shopper Marketing Manager, Coca-Cola HBC România
Secțiunea III: CEL MAI PUTERNIC BRAND - Produse din carne
CAROLI FOODS – Caroli
Ana Maria Băjan, Marketing & PR Executive Director, Caroli Foods
Secțiunea III: CEL MAI PUTERNIC BRAND - Produse lactate
ALBALACT – Zuzu
Cristina Miclea, Director Marketing, alături de echipa Albalact
Secțiunea III: CEL MAI PUTERNIC BRAND – Cafea
JACOBS DOUWE EGBERTS – Jacobs
Ionuț Zamfir, Shopper Marketing R&G RO, Jacobs Douwe Egberts
Secțiunea III: CEL MAI PUTERNIC BRAND – Dulciuri
MONDELEZ ROMÂNIA – Milka
Daniela Costache, Sales Activation Manager SCE, Mondelez
Secțiunea III: CEL MAI PUTERNIC BRAND - Alte produse alimentare
PEPSICO - Lay’s
Adrian Baban, Trade Marketing Manager, PepsiCo
Secțiunea III: CEL MAI PUTERNIC BRAND - Produse de îngrijire personală
UNILEVER – Dove
Monica Frumosu, Customer Marketing Manager, Unilever SCE
Secțiunea III: CEL MAI PUTERNIC BRAND - Produse de curăţare şi îngrijire a locuinţei
PROCTER & GAMBLE - Ariel
Răzvan Resmeriță, Manager, LD Communication Fabric&Home Care, Procter & Gamble
Secțiunea III: CEL MAI PUTERNIC BRAND- Băuturi alcoolice
URSUS BREWERIES – Timişoreana
Gabriela Crețu, Trade Marketing Director, Ursus Breweries
Secțiunea III: CEL MAI PUTERNIC BRAND - Băuturi nealcoolice
COCA-COLA HBC ROMÂNIA - Coca-Cola
Cristina Funieru, Shopper Marketing Manager, Coca-Cola HBC România
Secțiunea IV: CEL MAI BUN PARTENER – Premiu
COCA-COLA HBC ROMÂNIA
Cătălin Ghițescu, National KA Manager, Coca-Cola HBC România
Secțiunea IV: CEL MAI BUN PARTENER - Mențiune 1
UNILEVER SOUTH CENTRAL EUROPE
Ionuț Ilie, Director de vânzări, Unilever România și Moldova
Secțiunea IV: CEL MAI BUN PARTENER - Mențiune 2
ALBALACT
Irina Măndoiu, Director Comercial, Albalact
Secțiunea V: CELE MAI BUNE SERVICII DE LOGISTICĂ - Premiu
ALBALACT LOGISTIC
Lucian Popa, Director Supply Chain, Albalact
Secțiunea V: CELE MAI BUNE SERVICII DE LOGISTICĂ - Mențiune 1
MACROMEX
Mircea Oltean, National Key Account Manager, Macromex
Secțiunea V: CELE MAI BUNE SERVICII DE LOGISTICĂ - Mențiune 2
CAROLI FOODS GROUP
Leonard Oțelea, Manager Logistică, FoodLine Logistics, Caroli Foods Group
Secțiunea VI: CEA MAI BUNĂ STRATEGIE DE CREȘTERE A UNUI COMERCIANT Premiu
PROFI ROM FOOD
Călin Costinaș, Director General Adjunct, Profi Rom Food
Secțiunea VI: CEA MAI BUNĂ STRATEGIE DE CREȘTERE A UNUI COMERCIANT - Mențiune 1
KAUFLAND ROMÂNIA
Valer Hancaș, Manager Corporate Affairs & Communications, Kaufland România
Secțiunea VI: CEA MAI BUNĂ STRATEGIE DE CREȘTERE A UNUI COMERCIANT - Mențiune 2
CARREFOUR ROMÂNIA
Adina Andrei, Director FMCG, Carrefour România
Secțiunea VII: CEA MAI EFICIENTĂ PROMOȚIE A UNUI COMERCIANT - Premiu
CARREFOUR ROMÂNIA - Star Wars Cosmic Shells
Maria Dobre, Manager Dinamică Comercială, Carrefour România, alături de Ionuț Nițoi, Director Hypermarket Carrefour Colentina
Secțiunea VII: CEA MAI EFICIENTĂ PROMOȚIE A UNUI COMERCIANT - Mențiune 1
LIDL DISCOUNT - Meriţi să fii surprins !
Antoniu Radu, Director Național Administrativ, Lidl Discount, a ridicat și premiul pentru Creativitate instore - pentru campania «Meriți să fii surprins!».
Secțiunea VII: CEA MAI EFICIENTĂ PROMOȚIE A UNUI COMERCIANT - Mențiune
PROFI ROM FOOD - Campionatul de Bere Profi
„Mențiunea acordată pentru promoţia «Campionatul de Bere Profi» ne confirmă că și la acest capitol suntem pe drumul cel bun.”
Călin Costinaș, Director General Adjunct, Profi Rom Food
Secțiunea VIII: CEL MAI BUN CONCEPT DE MAGAZIN - Premiu
SELGROS - Format Compact
„Premiul pentru formatul compact de magazin vine ca o recunoaștere a competențelor noastre în produse alimentare, în special a celor proaspete. «Piețele» de legume și fructe, pește, carne și brutăria satisfac și aici exigențele clienților noștri. Am intrat anul acesta cu noul format și vom continua - este mândria noastră.”
Daniel Badea, Marketing Director, Selgros Cash & Carry România
Secțiunea IX: CEL MAI BUN MAGAZIN DIN ROMÂNIA – Premiu
KAUFLAND ROMÂNIA - Kaufland Barbu Văcărescu
„Premiul oferit Magazinului Kaufland din strada Barbu Văcărescu reprezintă o recunoaștere a demersurilor pe care Kaufland România le face pentru a răspunde nevoilor clienților. Fie că vorbim de remodernizări, de conceputul Fresh Corner sau de aplicația Scan&Pay, dorim să fim întotdeauna în topul alegerilor consumatorilor. Am primit cu încântare acest premiu și mulțumim atât celor care au votat, cât și Comisiei de Nominalizări.”
Valer Hancaș, Manager Corporate Affairs & Communications, Kaufland România
Secțiunea IX: CEL MAI BUN MAGAZIN DIN ROMÂNIA - Mențiune 1
CARREFOUR ROMÂNIA - Carrefour Colentina
„Pentru Carrefour, dinamismul și apropierea față de client sunt două elemente definitorii atunci când vorbim de atuurile principalei interfețe destinată clienților, magazinul. Carrefour Colentina este exemplul viu al acestor principii, remarcându-se ca fiind unul dintre magazinele cele mai active în comunitățile în care își desfășoară activitatea.”
Ionuț Nițoi, Director Hypermarket Carrefour Colentina
Secțiunea XI: CEA MAI BUNĂ CAMPANIE DE RESPONSABILIZARE SOCIALĂ DIN INDUSTRIA FMCG Premiu
SELGROS CASH & CARRY - Sănătatea începe din farfurie
„Din 2012, programul «Sănătatea începe din farfurie» ajută anual aproape 7.000 de copii să devină mai conștienți de alegerea alimentelor, a produselor naturale care provin din surse locale și să își formeze obiceiuri de mâncat sănătoase. Faptul că am primit acest premiu pentru al doilea an consecutiv ne demonstrează încă o dată interesul general pentru susținerea educației alimentare încă din școală.”
Ionuț Roman, Director relații clienți, Selgros Cash & Carry România
Secțiunea XIII: CEL MAI BUN COMERCIANT ROMÂN - Premiu
ANNABELLA
„Ne onorează și ne obligă noua distincție primită. Annabella este o companie 100% românească, preocupată să investească constant în cultivarea și promovarea valorilor autentic românești. Să fim recunoscuți (ca atare) de către comunitatea de business românească este un semn important că brandul nostru este perceput corect nu numai de către clienții noștri, dar și de către partenerii noștri de afaceri.”
Dorina Mutu, Director General, Annabella
Citește și
Revista Piața | 05/11/2026 08:55
ANAF intensifică verificările privind TVA: diferențele dintre raportări, în prim-plan
ANAF va transmite scrisori de informare contribuabililor care prezintă posibile riscuri în domeniul TVA, solicitându-le să verifice coerența datelor r...
La ziCristi Badescu | 04/11/2026 13:35
33 de companii câștigătoare la Premiile PIAȚA 2026
Ediția XXI a Premiilor PIAȚA a intrat în linie dreaptă, pregătind cel mai așteptat moment al anului pentru comunitatea de Food Retail și FMCG din Româ...
La ziCarol Popa | 02/11/2026 20:06
Retailul european – ținta unui atac cibernetic în masă! Temperatura în congelatoare a crescut brusc la 50 grade Celsius
Rețele de retail alimentar din mai multe state europene au fost azi afectate de creșterea bruscă a temperaturilor în congelatoare, în anumite locuri p...
La ziCristi Badescu | 22/10/2026 13:51
Premiile PIAȚA: 579 de electori au decis câștigătorii celor 54 de trofee
S-a încheiat oficial etapa de votare a candidaturilor depuse la ediția 2026 a Premiilor PIAȚA! Început în dimineața de 29 septembrie și încheiat la fi...
La zi



