Trei ani de la Operațiunea Pandora: Se propune amnistia fiscală printr-un proiect de lege depus în parlament, pentru sancțiunile aplicate în cazul acordării tichetelor cadou
La zi | Revista Piața | 25/03/2022 10:34

Un proiect de lege depus în parlament propune amnistia pentru sancțiunile aplicate companiilor care ar fi utilizat incorect din punct de vedere fiscal tichetele cadou ce ar fi trebuit, în practică, să fie oferite salariaților. Operațiunea ANAF – denumită în momentul lansării, în 2020, Operațiunea Pandora – a descoperit că tichetele cadou erau folosite preponderent în campanii de marketing și eficientizare a vânzărilor prin recompensarea partenerilor de afaceri de la capătul lanțului de distribuție.
Mai multe detalii despre această acțiune a fiscului găsiți aici:
Utilizarea tichetelor cadou în campanii ridică probleme fiscale
Ulterior, în decembrie anul trecut, prin OUG 130/2021 se aduc modificări Legii 165/2018, astfel încât tichetele cadou să poată fi acordate exclusiv propriilor angajați, fiind interzisă acordarea lor altor categorii de persoane fizice. Totodată, tichetele cadou vor putea fi emise exclusiv în format electronic pentru a obține, probabil, un mai mare control asupra beneficiarilor care primesc aceste tichete cadou. Prin urmare, de la momentul intrării în vigoare a noilor reglementări, tichetele cadou nu mai pot fi acordate și altor categorii de beneficiari, pentru campaniile de marketing, studiul pieței, promovare, protocol sau cheltuielile de reclamă și publicitate, așa cum legea prevedea până la introducerea acestor modificări.
Saga tichetelor cadou se apropie de final
Irina Nuțescu, Senior Manager PwC România:
Astfel, este propusă anularea diferențelor de obligații fiscale principale, precum și accesorii, stabilite prin decizie de impunere, ca urmare a încadrării în categoria veniturilor din salarii a veniturilor din tichete cadou obținute de către persoanele fizice de la alte persoane decât angajatorii (inclusiv dacă predarea efectivă a acestora s-a realizat prin intermediul angajatorilor în numele partenerilor de afaceri), pentru perioadele anterioare datei de 31 decembrie 2020 inclusiv, și neachitate până la data intrării în vigoare a legii. În același timp, pentru contribuabilii care, la data intrării în vigoare a legii, au în derulare o inspecție fiscală/control, inspectorii nu încadrează în venituri din salarii și asimilate salariilor veniturile din tichete cadou acordate angajaților partenerilor de afaceri. Dacă s-a făcut reîncadrarea până la intrarea în vigoare a legii, fiind emisă decizia de impunere, iar contribuabilii au achitat obligațiile stabilite în plus, acestea vor fi restituite la cererea contribuabililor.
De unde necesitatea unui astfel de act normativ? Prin operațiunea ”Pandora”, începută în 2019, au fost lansate o serie de controale privind tichetele cadou acordate angajaților partenerilor de afaceri, fie direct, fie prin intermediul angajatorilor acestora. Din cauza neclarităților din legislația de la momentul respectiv, inspectorii au reclasificat aceste tichete cadou în venituri de natură salarială. Mai mult, situația s-a complicat atunci când s-a pus problema cui îi revine obligația de declarare și de plată a taxelor salariale impuse suplimentar: societății care le-a acordat sau angajatorului persoanelor fizice. Aceste discuții au derivat atât din neclaritatea legislației fiscale, cât și din formatul declarațiilor 112, care nu permiteau plătitorului să declare astfel de venituri așa cum se intampla în prezent. Cu toate acestea, pe parcursul anilor 2019 - 2020 abordarea inspectorilor Antifraudă a fost să impună obligațiile suplimentare la nivelul plătitorului venitului, adică al societății care a acordat aceste tichete.În unele cazuri controalele s-au oprit la nivelul Direcției Generale de Antifraudă Fiscală, dar în altele au fost urmate de inspecții fiscale, în mare parte nefinalizate. Incepand cu anul 2021, abordarea a început să se schimbe, astfel că au existat și situații în care inspectorii Antifrauda au impus obligațiile suplimentare la nivelul angajatorilor persoanelor beneficiare ale tichetelor cadou.
Ca urmare a diverselor discuții din trecut și a solicitărilor venite din partea mediului de afaceri de a clarifica situația tichetelor cadou acordate în cadrul unor campanii de promovare și marketing, altor categorii de beneficiari decât angajații proprii, începând cu anul 2021, au fost introduse clarificări în legislația fiscală privind obligațiile de declarare și de plată pentru cazul specific al avantajelor salariale acordate de terți. În decembrie anul trecut, OUG 130 a adus modificări importante atât de natură fiscală, prin eliminarea tichetelor cadou din categoria veniturilor din alte surse, cât și ale legii speciale, prin interdicția de a acorda tichete cadou altor categorii de beneficiari decât angajații proprii. Prin urmare, situația tichetelor cadou a fost reglementată pentru perioadele viitoare în sensul limitării destinațiilor de acordare a tichetelor cadou strict la acțiuni sociale pentru angajații proprii, concomitent cu introducerea unei interdicții de utilizare în alte scopuri, însoțită de o sancțiune administrativă pentru utilizarea neconformă.
Însă, problema trecutului a rămas deschisă pentru că în OUG 130 nu au fost preluate și prevederile legate de amnistie propuse de mediul de afaceri. Mulți dintre contribuabilii supuși controalelor privind acordarea tichetelor cadou se află în faza de contestare administrativă sau de atacare în instanță, astfel că intervenția legiuitorului prin adoptarea amnistiei fiscale ar debloca atât activitatea contribuabililor, cât și a autorităților administrative sau instanțelor de judecată sesizate.”
Citește și
Revista Piața | 05/11/2026 08:55
ANAF intensifică verificările privind TVA: diferențele dintre raportări, în prim-plan
ANAF va transmite scrisori de informare contribuabililor care prezintă posibile riscuri în domeniul TVA, solicitându-le să verifice coerența datelor r...
La ziCristi Badescu | 04/11/2026 13:35
33 de companii câștigătoare la Premiile PIAȚA 2026
Ediția XXI a Premiilor PIAȚA a intrat în linie dreaptă, pregătind cel mai așteptat moment al anului pentru comunitatea de Food Retail și FMCG din Româ...
La ziCarol Popa | 02/11/2026 20:06
Retailul european – ținta unui atac cibernetic în masă! Temperatura în congelatoare a crescut brusc la 50 grade Celsius
Rețele de retail alimentar din mai multe state europene au fost azi afectate de creșterea bruscă a temperaturilor în congelatoare, în anumite locuri p...
La ziCristi Badescu | 22/10/2026 13:51
Premiile PIAȚA: 579 de electori au decis câștigătorii celor 54 de trofee
S-a încheiat oficial etapa de votare a candidaturilor depuse la ediția 2026 a Premiilor PIAȚA! Început în dimineața de 29 septembrie și încheiat la fi...
La zi



