TMC 2022: o dezbatere despre ştiinţa şi conştiinţa promoţiilor
La zi | Revista Piața | 03/02/2022 20:15

Sunt mari, chiar foarte mari, din ce în ce mai mari. Discounturile promoţiilor de preţ sunt de regulă peste 20% şi frecvent peste 30%. Un -10% a devenit substandard. Aici ne aflăm acum.
Oportunitatea creşterii procentajelor de discount e imposibil de contestat când inflaţia - deja aproape 10% şi cu tendinţa de a urca abrupt, propulsată fiind de preţurile energiei şi gazelor (şi nu doar de acestea!) -, micşorează semnificativ puterea de cumpărare. Dacă shopperii se bucură de valurile de promoţii cu discounturi de nivel 20+%, 30+% sau chiar superior, trade marketerii, brand managerii, achizitorii şi specialiştii din pricing ştiu că păşesc pe un teren alunecos, unde derapajele pot apărea la o mişcare insuficient controlată sau la greşita anticipare a manevrelor celorlalţi.
Promoţiile de preţ sunt ca reacţiile în lanţ: odată amorsate, se întreţin de la sine, într-o continuitate de tip provocare – răspuns la provocare, ba chiar au tendinţa de accelerare în frecvenţă / durată, procentaj de discount, coş de produse etc.. Aici intervine ştiinţa de a gestiona aceşti parametri pentru a asigura sustenabilitatea acţiunilor de trade şi, în consecinţă, a iniţiativelor în favoarea consumatorilor, a puterii lor de cumpărare într-un context teribil de complicat, dar şi diferit de alte perioade dificile.
Este oportun să discutăm pe larg despre tendinţele promoţiilor de preţ în 2022, iar ediţia a 11-a a Trade Marketing Congress – ŞTIINŢA PROMOŢIILOR, pe care Piaţa o organizează împreună cu partenerii săi în data de 10 martie 2022, este ocazia potrivită.
Planul de discuţii este unul dens, plecând de la topicuri precum:
Ce impact au avut promoţiile asupra vânzărilor ? Ce efect are creşterea discountului asupra volumului vânzărilor ?
Este sustenabil actualul nivel al discounturilor din promoţii?
Care sunt tendinţele în evoluţia coşului de produse aflate în promoţie în lanţurile de retail ?
Cum sunt folosite aplicaţiile de mobil ale retailerilor pentru optimizarea promoţiilor?
Cum este influenţată percepţia shopperului despre brand de promoţiile de preţ? Şi cum văd shopperii brandurile care nu le oferă promoţii?
De ce sunt mai rare promoţiile multipack ?
Tematica integrală şi programul evenimentului sunt disponibile pe websiteul Trade Marketing Congress. „ŞTIINŢA PROMOŢIILOR” va fi livestreaming pe pagina de fB Piaţa în ziua de joi, 10 martie 2022.
{convertforms 2}
Citește și
Revista Piața | 05/11/2026 08:55
ANAF intensifică verificările privind TVA: diferențele dintre raportări, în prim-plan
ANAF va transmite scrisori de informare contribuabililor care prezintă posibile riscuri în domeniul TVA, solicitându-le să verifice coerența datelor r...
La ziCristi Badescu | 04/11/2026 13:35
33 de companii câștigătoare la Premiile PIAȚA 2026
Ediția XXI a Premiilor PIAȚA a intrat în linie dreaptă, pregătind cel mai așteptat moment al anului pentru comunitatea de Food Retail și FMCG din Româ...
La ziCarol Popa | 02/11/2026 20:06
Retailul european – ținta unui atac cibernetic în masă! Temperatura în congelatoare a crescut brusc la 50 grade Celsius
Rețele de retail alimentar din mai multe state europene au fost azi afectate de creșterea bruscă a temperaturilor în congelatoare, în anumite locuri p...
La ziCristi Badescu | 22/10/2026 13:51
Premiile PIAȚA: 579 de electori au decis câștigătorii celor 54 de trofee
S-a încheiat oficial etapa de votare a candidaturilor depuse la ediția 2026 a Premiilor PIAȚA! Început în dimineața de 29 septembrie și încheiat la fi...
La zi



