Prestigiul de furnizor regal, reconfirmat pentru apa de izvor Cumpăna
La zi | Revista Piața | 20/10/2020 14:01

Statutul de Furnizor al Casei Regale, o recunoaștere ce înnobilează și impune furnizarea de produse și servicii de înaltă calitate, a fost reconfirmat de Casa Regală pentru apa de izvor oferită de Cumpăna în luna Octombrie 2020.
Calitatea de furnizor este acordată persoanelor sau companiilor comerciale care au asigurat livrarea de bunuri sau servicii către Casa Regală, timp de cel puțin un an. În această perioadă, furnizorii sunt atent evaluați atât din punct de vedere al calității produselor și serviciilor cât și al constanței, seriozității și profesionalismului de care furnizorii dau dovadă. În consecință, calitatea de furnizor nu implică aspecte juridice, politice sau comerciale și nu este expresia unui parteneriat, ci o diplomă care recunoaște că serviciile sau produsele persoanei sau companiei comerciale au fost solicitate și apreciate de către Casa Regală.
“Am primit această recunoaștere pentru prima dată în 2017, în prezența Majestății Sale Margareta Custodele Coroanei, ca semn de apreciere a apei Cumpăna. Având un produs microbiologic pur, Cumpăna este singura companie din România care nu intervine absolut deloc asupra calității apei. Este singura apă disponibilă pe scară largă care nu este tratată cu clor sau alte substanțe chimice, nu conține conservanți sau dezinfectanți, nu este osmozată și nu este carbonatată. Avem un produs 100% natural, apreciat de consumatori la adevarata sa valoare.” a declarat Corina Georgescu, Marketing Manager al Cumpăna 1993.
„Ne desfășurăm activitatea cu și pentru oameni iar prin serviciile și produsele oferite dorim să aducem o contribuție pozitivă în viața lor. Ne asigurăm în permanență de menținerea calității produselor și serviciilor noastre, în conformitate cu cele mai recente standarde internaționale, efort atestat prin certificările oferite de International Taste Institute dar și prin calitatea de membru a WE® (Watercoolers Europe), asociație de talie internațională ce garantează respectarea celor mai înalte standarde de calitate a apei și serviciului de aprovizionare cu apă în sistem watercooler. În calitate de furnizori ai Casei Regale a României, statut reconfirmat anul acesta, ne-am reiterat angajamentul de a îmbunătăți permanent calitatea produselor și serviciilor noastre, ca semn de recunoștință față de consumatorii apei Cumpana.”
Apa Cumpăna este îmbuteliată în 3 centre locale, aflate în Cizer (Sălaj), Sacoșu Turcesc (Timiș) și Ștefănești (Ilfov), locații unde procesele de extracție, îmbuteliere, transport și livrare păstrează pe deplin naturalețea apei filtrate de straturile geologice succeșive. La conținutul natural al apei nu se adaugă clor, substanțe chimice sau conservanți. Este singura apă românească disponibilă pe scară largă, care nu conține substanțe chimice sau bactericide, având un conținut de minerale echilibrat și fiind recomandată tuturor persoanelor. Prin cele 18 de puncte de lucru din București, Constanța, Brașov, Arad, Bacău, Iași, Ploiești, Pitești, Craiova, Galați, Cluj, Sibiu, Buzău, Deva, Timișoara, Satu Mare, Oradea, Tg. Mureș și Călărași, Cumpăna asigură livrarea produselor și serviciilor la nivel național. Cu un know-how de peste 27 de ani, produsele și serviciile Cumpăna sunt îmbunătățite continuu prin alinierea la cele mai exigente cerințe de calitate dar și prin aderarea la cele mai noi tendințe ale pieței.
Citește și
Revista Piața | 05/11/2026 08:55
ANAF intensifică verificările privind TVA: diferențele dintre raportări, în prim-plan
ANAF va transmite scrisori de informare contribuabililor care prezintă posibile riscuri în domeniul TVA, solicitându-le să verifice coerența datelor r...
La ziCristi Badescu | 04/11/2026 13:35
33 de companii câștigătoare la Premiile PIAȚA 2026
Ediția XXI a Premiilor PIAȚA a intrat în linie dreaptă, pregătind cel mai așteptat moment al anului pentru comunitatea de Food Retail și FMCG din Româ...
La ziCarol Popa | 02/11/2026 20:06
Retailul european – ținta unui atac cibernetic în masă! Temperatura în congelatoare a crescut brusc la 50 grade Celsius
Rețele de retail alimentar din mai multe state europene au fost azi afectate de creșterea bruscă a temperaturilor în congelatoare, în anumite locuri p...
La ziCristi Badescu | 22/10/2026 13:51
Premiile PIAȚA: 579 de electori au decis câștigătorii celor 54 de trofee
S-a încheiat oficial etapa de votare a candidaturilor depuse la ediția 2026 a Premiilor PIAȚA! Început în dimineața de 29 septembrie și încheiat la fi...
La zi



