Am devenit, cu ajutorul Dumneavoastra, o revista semicentenara. Exemplarul pe care tocmai il rasfoiti, poarta numarul 50. 50 de luni in care am analizat pietele bunurilor de larg consum, am facut clasamente, am organizat conferinte, am pus in legatura cei care au succes in business cu cei care vor succesul in business. Cu unii dintre Dumneavoastra am reusit sa ne intalnim. Cu altii ne-am propus sa ne intalnim de acum incolo.
In cele 50 de luni de cand suntem lideri pe piata publicatiilor nisate pe FMCG, am crescut odata cu piata. Pentru toate aceste motive ca si pentru fiecare dintre ele luate separat, va propunem un scurt remember al ultimelor 50 de luni de retail romanesc. Un remember al evenimentelor pe care le-am trait si unul al celor pe care le-am provocat. Apoi ne inclinam cu respect si va uram sa aveti parte de cele mai frumoase Sarbatori! La multi ani!
2004
Octombrie
- Razboiul Salamului Sasesc se incheie cu victoria Cris Tim. Compania lui Radu Timis obtine, in justitie, dreptul exclusiv de utilizare a marcii "Salam Sasesc". Durata de protectie a marcii este de 10 ani, cu incepere de la data de 13.05.2002.
- Grupul britanic Gallaher, numarul cinci mondial pe piata tutunului, deschide o fabrica in Romania.
- Delhaize finalizeaza achizitia lantului Mega Image.
- VP Market, ulterior LT Maxima, inchiriaza opt spatii in Bucuresti si anunta crearea unui lant de supermarketuri.
Noiembrie
- Grupul american Cargill preia fabrica de ulei Olpo Podari de la Topway Industries pentru 30 de milioane dolari.
- PepsiCo achizitioneaza Star Foods, numarul unu pe piata romaneasca a snacksurilor.
Decembrie
- Carrefour isi lanseaza prima marca proprie "nr. 1", sub care comercializa, pentru inceput, 200 de produse, in principal alimentare. Marca se pozitioneaza in segmentul de prim pret.
2005
Ianuarie
- Nasterea unui gigant: Procter&Gamble achizitioneaza Gillette, pentru suma de 43,5 miliarde euro.
Februarie
- Compania franceza Cora, parte a grupului de comert Louis Delhaize, incepe constructia unui hipermarket la Cluj, proiectul fiind estimat la 25 de milioane de euro.
Martie
- Fondul de investitii Polish Enterprise Fund V achizitioneaza compania Artima, operatorul lantului omonim, cu suma de 17 milioane euro.
Aprilie
- Orkla Foods Romania preia 100% din capitalul Ardealul, al doilea produ cator national de pate si conserve din carne.
- Bert van der Velde este noul director general al Business Unit Metro Cash & Carry Romania si Moldova, inlocuindu-l pe Dusan Wilms.
- Edwin Botterman este numit Managing Director al Brau Union Romania, liderul pietei romanesti a berii.
Mai
- Actionarii producatorului de morarit si panificatie Boromir Ind. Ramnicu Valcea intra pe piata de retail, investind 3 milioane de euro in doua supermarketuri Avantaj in Buzau si Rm. Valcea.
Iunie
- Grupul german de retail Rewe deschide primele trei unitati din Romania ale lantului Penny Market.
- CBR devine Ursus Breweries. Numarul doi pe piata interna a berii, Compania de Bere Romania, detinuta de SABMiller, isi schimba denumirea in Ursus Breweries, dupa numele brandului sau fanion.
Iulie
- Una dintre cele mai mari amenzi date de Consiliul Concurentei - 4,2 milioane euro - este aplicata gigantului de bunuri de larg consum Colgate - Palmolive si altor patru companii pentru "fixarea indirecta a pretului minim de vanzare in baza unor intelegeri pe piata produselor pentru ingrijire personala".
- Inundatiile masive produc jucatorilor din agricultura pagube care se ridica la aproape 300 de milioane de euro. Cele sase valuri de inundatii distrug 600.000 de hectare de culturi agricole, ceea ce inflameaza importurile si scumpeste produsele de baza.
Septembrie
- Producatorul de bunuri de consum Procter & Gamble Romania isi infiinteaza propria societate de distributie - P&G Distribution, ca parte a strategiei de structurare eficienta a operatiunilor de pe piata romaneasca.
- Lantul de supermarketuri Gima se rebranduieste G'market.
Octombrie
- Psihoza aviara. Consumul de carne si preparate din carne de pasare scade cu 10-20 % (dupa diverse estimari) ca urmare a eipdemiei de gripa aviara. Se cheltuiesc zeci de milioane de lei pentru stoparea epidemiei, iar companiile investesc in comunicare sume consistente, pentru contracararea efectului psihologic indus la nivelul consumatorului.
Noiembrie
- Gigantul mondial de bunuri de larg consum Unilever numeste o romanca in functia de presedinte al diviziei sale pentru intreaga regiune a Balcanilor - Unilever South Central Europe (USCE). Alexandra Gatej, 40 de ani, devine noul presedinte al USCE, pozitie din care va coordona de la Bucuresti operatiunile grupului pentru sapte state, reprezentand o piata totala de 55 de milioane de consumatori.
- Lantul Kaufland, parte a grupului german Schwarz, intra pe piata romaneasca de retail prin deschiderea magazinului Bucuresti Colentina, primul din cele 50 anuntate a fi deschise in termen de cinci ani.
- Plus Discount intra in forta pe piata din Romania, deschizand 11 magazine in numai doua saptamani. Obiectivul final al extinderii Plus: o retea de cel putin 120 de magazine.
Decembrie
- Presedintele Tuborg Romania, Shachar Shaine anunta demararea unei investitii de 41 milioane euro in dublarea capacitatii de productie a fabricii din Bucuresti, pentru a ajunge la 2,3 milioane de hectolitri.
- Orkla Foods Romania, numarul doi pe piata interna a margarinei, achizitioneaza integral Royal Brinkers Romania, numarul trei pe acceasi piata.
2006
Ianuarie
- Unul dintre cei mai puternici distribuitori europeni, compania germana Lekkerland, intra in Romania, prin achizitia distribuitorului Macromex Convenience, care activa pe segmentul magazinelor universale mici si benzinarii.
Februarie
- Prima fabrica de biscuiti Ulker se inaugureaza la Popesti-Leordeni, in urma unei investitii de doua milioane de dolari.
- Lantul de magazine al grupului Loulis a incheiat rebranduirea unitatilor sale in Belforno Fresh.
Martie
- Primul hipermarket Real din Romania, operat de grupul german Metro, isi deschide portile la Timisoara.
- Lantul Artima achizitioneaza Lotus, cel mai mare supermarket din Oradea.
- Caroli Foods preia producatorul clujean de preparate din carne, Maestro Industries.
- Producatorul de lactate Albalact lanseaza pe piata brandul Zuzu, care avea sa devina principala marca a companiei.
Aprilie
- Jacobo Caller Celestino preia functia de director executiv al Carrefour Romania de la Francois Oliver, cel care condusese operatiunile retailerului francez de la intrarea sa in Romania.
- Carrefour Romania anunta noul obiectiv al expansiunii sale in Romania: o retea de 30-40 de hipermarketuri.
Mai
- Lantul de magazine Angst castiga, prin unitatile sale din Buftea si Pantelimon, Marele Premiu pentru cel mai bun comerciant traditional la prima editie a Premiilor Comertului Traditional, organizate de revista Piata si Metro Cash&Carry Romania.
- InBev Romania devine proprietarul 100% al fabricii de bere Interbrew Efes Ploiesti, pentru o suma estimata la 20 milioane dolari.
- Lidl, lantul de discount al grupului german Schwarz, anunta amanarea "pe termen nelimitat" a intrarii in Romania si Bulgaria din cauza pretului prea ridicat al terenurilor.
- Francois Oliver este numit Managing Director al Business Unit Metro Cash & Carry Romania si Moldova, in locul lui Bert van der Velde, plecat la filiala din Bulgaria a grupului Metro.
Iunie
- Michael Whitney este numit Managing Director al Bunge Romania, liderul pietei locale a uleiului comestibil.
- Carlsrom Beverages (URBB) preia distributia in Romania a marcii Granini.
Iulie
- JTI il numeste pe Martin Southgate la conducerea operatiunilor sale din Romania, in locul lui Celal Bayraktaroglu.
August
- Principalii producatori de preparate din carne anunta majorari cu aproximativ 10% a preturilor produselor din carne ca urmare a scumpirii materiei prime.
- Lantul Spar intra pe piata romaneasca de retail prin deschiderea primului sau supermarket la Arad. Operatorul Spar in Romania este o companie care detine licenta Spar Olanda.
- Incepe sezonul achizitiilor in retail. Spar si Billa achizitioneaza doua retele locale: Spar preia cele trei magazine Diskont din Alba Iulia, iar Billa cele doua magazine Hofer din Baia Mare.
Septembrie
- Agricola Bacau lanseaza brandul Sav'Or cu care intra pe piata produselor semipreparate.
- Ulrich Schmidt, general manager Beiersdorf, preia temporar conducerea operatiunilor din Romania ale Beiersdorf, dupa plecarea lui Rick Frish.
- Angst preia controlul firmei clujene Discovery, care detinea un lant de opt magazine de proximitate si o fabrica de preparate din carne. Compania condusa de Sorin Minea preia inca un spatiu comercial in acelasi oras.
Octombrie
- Metro Cash & Carry este desemnat cel mai bun comerciant din retailul modern de catre directorii de vanzari ai principalelor companii producatoare si distribuitoare si primeste Marele Premiu la prima editie a Galei premiilor industriei bunurilor de larg consum, organizata de revista Piata in colaborare cu MEMRB.
- Coca-Cola HBC Romania primeste MarelePremiu pentru cel mai bun furnizor la Galapremiilor industriei bunurilor de larg consum.
- Are loc prima editie a Metro Expo, targ expozitional destinat clientilor profesionisti, organizat de Metro Cash & Carry Romania.
- Luna de varf in retail: 10 retele au deschis 14 noi magazine.
Noiembrie
- Reteaua Univers'all, cel mai mare retailer autohton, anunta ca inceteaza operatiunile in toate magazinele sale cu exceptia celui din Bucuresti (Unirea) si a magazinelor Uni'all.
- Inca o luna agitata in retail: 13 noi magazine.
Decembrie
- H&E Reinert anunta intrarea in productie a primei sale fabrici construite in afara Germaniei, la Feldioara, in urma unei investitii de aproximativ 17 milioane de euro.
- Univers'all Trading, operatorul lantului Univers'all, valorifica cinci din spatiile comerciale pentru o suma totala de 10,9 milioane euro.
2007
Ianuarie
- Falimentul Univers'all. Primul mare faliment din retailul modern.
- Unilever inaugureaza noua sa platforma industriala de la Ploiesti.
- Star Chips se rebranduieste Lay's.
- XXL MegaDiscount devine Penny XXL
Februarie
- Tjeerd Jegen este numit la conducerea operatiunilor real Hypermarket Romania in locul lui John Rix.
- Liviu Sfrija este numit presedinte al Henkel Romania, companie realizata prin fuziunea Henkel Bautechnik Romania si Henkel Romania.
Martie
- Carrefour inchiriaza spatiul in care functionase Univers'all Piata Unirii si urmeaza sa dezvolte un alt concept de hipermarket, asa numitul "mini-hipermarket".
- Unilever transfera in Romania productia brandului bulgar Kaliakra (maioneza si margarina).
- Profi preia cele patru spatii ale retelei Uni'all Constanta.
Aprilie
- Pepsi Americas demareaza cea mai mare campanie de rebranding din istoria sa, rebranding constand in schimbarea graficii ambalajului si a modului de adresare catre consumator.
- Erik Hageleit este numit director general al Beiersdorf Romania.
- Profi cumpara compania Albinuta Shops, operatorul lantului Albinuta si intra pe piata de retail din Bucuresti.
Mai
- Mitexim Dorohoi castiga Marele Pre miu la a doua editie a Premiilor Comertului Traditional, organizate de revista Piata si Metro Cash&Carry Romania.
- Marcel Haraszti preia conducerea Billa Romania de la Wolfgang Janisch.
- Primele clarificari in falimentul Uni vers'all Trading. Valoarea totala a datoriilor catre cei 468 de creditori recunoscuti este de peste 35 de milioane de lei noi.
Iunie
- 100 de milioane de euro plateste Cadbury Schweppes pentru achizitionarea Kandia - Excelent.
- Bunge cumpara divizia de ulei a Agricover cu 9 milioane de euro si isi majoreaza cota de piata pana la 40%.
Iulie
- Vel Pitar anunta fuziunea cu Libertatea Panificatie din Bucuresti, cele doua societati avand acelasi actionar majoritar, Broadhurst Investments Ltd.
- Adrian Viman este numit la conducerea Kaufland Romania in locul lui Gunter Grieb.
August
- Puternica lovitura de imagine pentru Danone. Doua loturi de iaurturi au fost suspectate de contaminare cu dioxina. Testele ulterioare au demonstrat ca iaurturile nu erau infectate.
- Tnuva intra pe piata romaneasca cu produse fabricate exclusiv in unitatea proprie de la Popesti Leordeni.
Septembrie
- Scumpirea uleiului: din cauza cresterii pretului la materia prima incepe un val de scumpiri care s-a intins pe parcursul a mai multor luni, ajungand pana la 80%.
- Patrick Knight este numit in functia de CEO al lantului de magazine La Fourmi.
Octombrie
- Carrefour castiga Marele Premiu pentru cel mai bun retailer la editia a doua a Galei Premiilor industriei bunurilor de larg consum, organizata de revista Piata in colaborare cu MEMRB.
- Coca Cola HBC primeste Marele Premiu pentru cel mai bun furnizor la Gala Premiilor industriei bunurilor de larg consum.
- Kraft Foods semneaza acordul final pentru cumpararea diviziei de biscuiti LU din cadrul grupului Danone, pentru suma de 5,3 miliarde euro.
- Hamé preia marca Antrefrig si modernizeaza fabrica de la Caracal.
- Carrefour Romania achizitioneaza compania Artima cu 55 de milioane de euro, intrand pe segmentul de supermarketuri. Cea mai mare achizitie din retailul romanesc.
- Stephan Weber il inlocuieste pe Dieter Schulze la conducerea Ursus Breweries.
- Haluk Akdemir este numit in functia de CEO Caoli Foods.
Noiembrie
- Jucator nou pe piata de retail. Reteaua germana dm (Drogerie Markt) a deschis primul magazin, la Timisoara.
Decembrie
- Douglas, un puternic lant de magazine tip parfumerie, a intrat pe piata romaneasca printr-o unitate deschisa la Targu Mures.
- Sarantis achizitioneaza Elmi Prod farm, detinatorul brandului Elmi plant, pentru suma de 6,5 milioane euro.
2008
Ianuarie
- Bunge inchide fabrica din Iasi, concentrandu- si operatiunile la Buzau. Aceasta devine a treia unitate la care Bunge renunta in Romania, dupa Muntenia Bucuresti si Interoil Oradea.
- Traian Simion preia functia de director general al Albalact.
- Parlamentul Europei aproba investigarea relatiilor dintre producatori si marile lanturi de retail.
Februarie
- Elite Romania devine Strauss Romania
- Heineken achizitioneaza Bere Mures, fuziune care duce cota de piata a Heineken la 31%.
- Wolfgang Janisch revine la conducerea Billa Romania.
- Tomasz Pawlowski este desemnat general manager al Mars Romania.
- Balasz Becsi Zsolt Kelemen este numit director general Apemin Tusnad.
Martie
- Mega Image cumpara reteaua La Fourmi pentru suma de 18,6 mili oane de euro, devenind astfel cea mai extinsa retea de supermarketuri din Romania.
- Orkla Foods Romania are un nou director executiv in persoana Manuelei Banu.
- Ministerul Agriculturii devine mediator in criza relatiilor retaileri - furnizori.
Aprilie
- Lactalis, al doilea mare producator de lactate din lume, achizitioneaza La Dorna pentru o suma estimata la 90-100 de milioane de euro.
- Friesland Foods si Campina fuzioneaza la nivel international. Brandul Campina continua sa fie produs in Romania de Covalact.
- Patrice Lespagnol este numit la conducerea operatiunilor Carrefour Romania, inlocuindu-l pe Jacobo Caller Celestino.
- Eduardo Luz preia conducerea InBev Romania, dupa retragerea lui Mihai Ghyka.
- Jose Bonito il inlocuieste pe Sorin Alexandrescu in functia de director general al Cadbury Romania (Kandia-Excelent).
- Adrian Gaspar preia conducerea executiva a liderului pietei interne de conserve din carne, Scandia.
Mai
- Romaqua Group, producatorul apei minerale Borsec, intra pe piata berii cu brandul Albacher.
- Este deschis primul Carrefour Express ca urmare a debutului procesului de rebranduire al supermarketurilor Artima.
- Paco Focsani castiga Marele Premiu la editia a treia a concursului Premiile Comertului Traditional, organizat de revista Piata si Metro Cash & Carry.
- Se infiinteaza Rewe Buying Group, structura comuna de achizitii pentru Billa, Penny si, ulterior, Selgros.
Iunie
- Farmec Cluj-Napoca devine singurul proprietar al marcii Gerovital preluand si drepturile detinute de Gerovital Cosmetics (Miraj).
- Reinert inceteaza colaborarea cu Whiteland si investeste in forta proprie de vanzari.
Iulie
- Cod 7x7: sapte retele de comert si sapte asociatii patronale ale pro ducatorilor semneaza Codul de Bune Practici Comerciale.
- Norbert Missbrandt preia functia de director general al Pludi, operatorul lantului Plus.
- Orkla transfera productia de ketschup si mustar de la Craiova la Covasna.
August
- Covalact preia Primulact si Lactate Harghita
- Muller, unul din primii trei jucatori din Europa pe segmentul lactatelor, intra pe piata din Romania, axandu-se, deocamdata, pe iaurturi.
- Marca de cafea Elita se rebranduieste Don Cafe.
Septembrie
- Mars finalizeaza preluarea producatorului de guma de mestecat Wrigley pentru suma de aproximativ 23 mi liar de de dolari.
- Nestle transfera productia de inghetata din Romania in Bulgaria.
- Cel mai extins lant de supermarketuri, Mega Image, are un nou director general: Xavier Piesvaux in locul lui John Kyritsis.
Octombrie
- Carrefour si Coca Cola sunt desemnati cel mai bun comerciant, respectiv cel mai bun furnizor la editia a treia a Premiilor PIATA ale industriei bunurilor de larg consum, organizate de revista Piata in parteneriat cu MEMRB.
- Producatorul Albalact preia Raraul Campulung Moldovenesc si intra pe segmentul branzeturilor.
- Nou director general Kraft: Lachlan Grave in locul lui Peter Muller.
- Sorana Georgia preia conducerea operatiunilor Spar Romania.
Noiembrie
- Kraft Foods Romania anunta inchiderea fabricii de ciocolata din Brasov. Productia va fi transferata in Bulgaria pana la sfarsitul anului 2009
- Napolact inchide fabrica de la Huedin si muta productia la Baciu.
- Metro Cash&Carry Romania reia procesul de extindere dupa o pauza de trei ani, inaugurand magazinul din Deva, in urma unei investitii de 20 milioane euro.
Decembrie
- Elit Cugir preia producatorul de preparate din carne Vericom.
- Jacques Ponty isi incheie mandatul la conducerea operatiunilor Danone in Romania.
Pentru dvs.: 23 de initiative in 50 de luni
Octombrie 2004: apare prima editie a publicatiei lunare Piata, conceputa ca o revista a intregii industrii a bunurilor de larg consum
Mai 2005: primul supliment din familia Ghidul Piata - proiecte dedicate departamentelor de marketing si vanzari si achizitorilor pentru principalele categorii de bunuri de larg consum. Ulterior, proiectul este rebranduit Ghid furnizori.
Iunie 2005: primul proiect din seria Top Vanzari, o premiera pentru FMCG-ul romanesc. Realizat de doua ori pe an, in parteneriat cu Nielsen, topul prezinta ierarhia principalelor categorii de bunuri de larg consum, dupa valoarea vanzarilor.
Iulie 2005: Grad de concentrare; in pre miera pentru Romania, re vis ta Piata analizeaza gradul de concentrare / fragmentare a principalelor cate gorii de bunuri de larg consum. Pro iectul se repeta la fiecare doi ani.
Decembrie 2005: Ghidul Retail modern, proiect bianual. Procesul de expansiune a formatelor moderne de comert este asezat pe harta judetelor Romaniei si masurat prin indicatorul Grad de dezvoltare a retailului modern - cel mai precis indicator al nivelului atins de comertul modern in fiecare localitate din Romania. Odata cu prima editie a Ghidului Retail modern apare si primul Top al localitatilor din Romania, dupa suprafata de vanzare in retailul modern raportata la populatia localitatii.
Februarie 2006: Listare si delistare. Primul din seria de articole anuale dedi cate analizarii evolutiei relatiilor dintre furnizori si comercianti.
Mai 2006: Premiile Comertului Traditional. Revista Piata si Metro Cash&Carry Romania organizeaza prima editie a singurei competitii dedicate formatelor traditionale de comert. Concursul se finalizeaza in luna mai a fiecarui an cu Gala Comertului Traditional, festivitatea de decernare a premiilor.
Iunie 2006: Harta retailului modern din Romania. Pentru prima oara, dispunerea in teritoriu a lanturilor de magazine este reprezentata pe o harta a Romaniei. Harta se actualizeaza la sfarsitul fiecarui trimestru.
August 2006: Indicatori de per formanta ai comertului traditional. Revista Piata calculeaza si publica o serie de indicatori pentru masurarea nivelului de performanta al fiecarui operator din comertul traditional. Demersul se bazeaza pe datele comunicate de participantii la concursul Premiile Comertului Traditional si se repeta in fiecare an.
Octombrie 2006: Premiile PIATA ale Industriei Bunurilor de Larg Consum. Prima editie a competitiei anuale organizata de revista Piata in parteneriat cu MEMRB si in care castigatorii sunt desemnati prin votul companiilor din industria bunurilor de larg consum: comerciantii desemneaza cei mai buni producatori si distribuitori, iar acestia din urma ii desemneaza pe cei mai buni comercianti din retailul modern.
Octombrie 2006: Debuteaza parteneriatul dintre revista Piata si Planet Retail, publicatie electronica si companie britanica de analiza si consultanta in domeniul retailului. Piata este furnizor de stiri pentru siteul Planet Retail, primind in schimb, dreptul de a publica, in exclusivitate, rapoarte ale analistilor britanici. Octombrie 2006: Relansarea siteului www.revista-piata.ro, care contine o bogata rubrica Stirile zilei - cotidianul industriei bunurilor de larg consum
Mai 2007: Top retail - cei mai puternici comercianti. Revista Piata prezinta ierarhia celor mai mari operatori din retailul romanesc dupa cifra de afaceri din anul anterior. Demersul capata o periodicitate anuala.
Iunie 2007: Prima editia a seminarului itinerant intalnirile Piata, organizat sub forma unor dialoguri intre comerciantii traditionali si retelele locale si reprezentanti ai companiilor producatoare de bunuri de larg consum. Pana in prezent au avut loc noua intalniri Piata in tot atatea localitati din toata tara.
Iunie 2007: apare primul supliment Proiecte de mercantizare, dedicat solutiilor, inovatiilor si tendintelor in acest domeniu. Suplimentul apare anual.
Noiembrie 2007: Top retail - cele mai mari retele locale, prezinta, in premiera pentru Romania, o ierarhie a celor mai puternice retele autohtone de magazine si a celor mai puternici operatori locali.
Martie 2008: Cotele de piata individuale ale marilor retaileri din Romania. Pentru prima data in Romania, revista Piata a calculat si publicat un Top 20 retaileri in functie de cota individuala detinuta pe piata totala de retail. Publicarea acestui top s-a facut in contextul crizei relatiilor furnizori - retaileri.
Mai 2008: Piata FMCG Regional Summit. Revista Piata organizeaza, in statiunea Eforie, primul summit al industriei bunurilor de larg consum din statele Europei de sud-est, in perioada 7-9 mai.
Iunie 2008: Cele mai puternice branduri romanesti. in colaborare cu MEMRB, revista Piata a initiat un studiu, ce va fi repetat anual, destinat identificarii celor mai solide branduri autohtone. Septembrie 2008: Miscarile de personal. Revista Piata
initiaza un studiu privind dinamica personalului la nivel de top management in industria bunurilor de larg consum. Studiul se va repeta semestrial.
Decembrie 2008: "Strategii de piata in perioade de incertitudine. Perspectiva FMCG" este prima masa rotunda organizata de revista Piata in contextul incertitudinilor cu privire la impactul crizei financiare internationale asupra economiei romromanesti si in special asupra industriei bunurilor de larg consum.
Citește și
Revista Piața | 05/11/2026 08:55
ANAF intensifică verificările privind TVA: diferențele dintre raportări, în prim-plan
ANAF va transmite scrisori de informare contribuabililor care prezintă posibile riscuri în domeniul TVA, solicitându-le să verifice coerența datelor r...
La ziCristi Badescu | 04/11/2026 13:35
33 de companii câștigătoare la Premiile PIAȚA 2026
Ediția XXI a Premiilor PIAȚA a intrat în linie dreaptă, pregătind cel mai așteptat moment al anului pentru comunitatea de Food Retail și FMCG din Româ...
La ziCarol Popa | 02/11/2026 20:06
Retailul european – ținta unui atac cibernetic în masă! Temperatura în congelatoare a crescut brusc la 50 grade Celsius
Rețele de retail alimentar din mai multe state europene au fost azi afectate de creșterea bruscă a temperaturilor în congelatoare, în anumite locuri p...
La ziCristi Badescu | 22/10/2026 13:51
Premiile PIAȚA: 579 de electori au decis câștigătorii celor 54 de trofee
S-a încheiat oficial etapa de votare a candidaturilor depuse la ediția 2026 a Premiilor PIAȚA! Început în dimineața de 29 septembrie și încheiat la fi...
La zi




