Revista Piata / Nr.24 / octombrie 2006
38%Cu acest sold conjunctural, superior lunii septembrie, cand acelasi indicator a fost cu 6 puncte procentuale mai mic (adica + 32%), octombrie se anunta o luna cel putin la fel de buna pentru retaileri.
Tendinta de crestere a vanzarilor de marfuri isi continua cursul ascendent, sugerand fie ca nivelul de trai este in ascensiune de o buna bucata de timp, fie ca romanii nu sunt dispusi, sub nici un motiv, sa-si sacrifice consumul cotidian.
Batalia cu inflatia - peste asteptari
Rata inflatiei, pe opt luni din acest an, a atins un plafon nesperat chiar si de catre "optimistii" din Banca Nationala: doar 2,7%, fata de luna decembrie 2005. Performanta la care a contribuit din plin si luna august, cand preturile de consum au scazut fata de iulie cu 0,1%. La aceasta scadere au contribuit marfurile alimentare cu -0,33 puncte procentuale. In schimb, atat marfurile nealimentare, cat si serviciile au tras balanta inflatiei in sus cu +0,14 si respectiv +0,12 puncte procentuale.Majorari semnifi cative de preturi s-au inregistrat la oua (+ 17,2%), contrabalansate insa de diminuarile semnalate la fructe proaspete (14,7%) si legume si conserve de legume (- 11,4%). Celelalte miscari de preturi s-au incadrat in limite absolut normale.
Metodologia anchetei de conjunctura
In cadrul anchetei sale lunare de conjunctura, Institutul National de Statistica s-a adresat unui numar de 1.483 de manageri din intreprinderi comerciale.
Desfasurata in luna august, ancheta a incercat sa anticipeze tendintele ce se vor manifesta in urmatoarele trei luni, adica pana la sfarsitul lunii octombrie curent. Marimea esantionului de participanti la ancheta a fost astfel stabilita incat eroarea maxima de estimare sa nu depaseasca 5%. Diferenta procentuala intre alternativele extreme (% crestere - % scadere) constituie soldul conjunctural, care exprima tendinta de evolutie a indicatorilor fata de perioada de referinta.
Cum ne strica FMI buna dispozitie
Desi marcata de dezechilibre destul de pronuntate, economia romaneasca da semne evidente de vitalitate. Cel putin aceasta este impresia lasata de bilantul primului semestru al unui an care premerge - cu toate problemele si tensiunile de rigoare - aderarea la Uniunea Europeana.
Produsul Intern Brut, indicatorul care masoara cel mai fidel "pulsul" activitatii economice, este mai mare cu 7,4 procente, comparativ cu primele sase luni ale anului trecut. O crestere remarcabila pentru oricine, ce plaseaza economia romaneasca in topul celor mai dinamice economii nationale de pe continent.Aportul ramurilor economice la formarea PIB este insa inegal, constructiile avand - procentual - o contributie de peste doua ori mai mare decat celelalte ramuri (+16,5%). Este adevarat ca Romania traverseaza o perioada extrem de propice din punctul de vedere al constructiilor, dar randamentul industriei si serviciilor sunt clar inferioare sperantelor investite in ele. Agricultura merge si mai prost, reducandu-si chiar activitatea in raport cu anul trecut. Consumul final efectiv depaseste nivelurile atinse in 2005 cu peste zece procente, iar consumul final individual efectiv al gospodariilor populatiei - cu 11,8%. Cresteri evidente, care au loc intr-o tara aflata in coada tuturor clasamentelor europene si mondiale, atunci cand vine vorba de nivelul de trai.Comertul exterior romanesc evolueaza in aceeasi parametri nesatisfacatori de peste un deceniu si jumatate. Exportul net de bunuri si servicii (diferenta dintre exporturi si importuri ) are un consistent sold negativ, marind deficitul contului curent si, implicit, gradul de indatorare externa. Cam de multisor, romanii s-au obisnuit sa traiasca pe datorie. Au vazut ca se poate, ca si la case mai mari se practica acelasi sport, asa ca in mod firesc vor si ei sa se bucure de aceasta schema "castigatoare". Numai ca Romania nu este Statele Unite si s-ar putea ca, in cazul nostru, ulciorul sa nu prea mearga la apa. In sfarsit, desi in crestere, investitiile sunt inca mult sub necesitati. Cam acesta este, in linii mari, bilantul economic romanesc dupa prima jumatate a anului: nici prea-prea, nici foarte-foarte.Iata insa ca Raportul FMI, dat publicitatii recent, ne umbreste si putina bucurie adusa de aceste rezultate economice. Marcata de intreruperea unilaterala a acordului, se pare ca organizatia financiara internationala nu agreeaza evolutia economiei romanesti. Acolo unde guvernantii vad o crestere economica anuala de 7 procente, FMI nu ne da mai mult de 5 sau 5,2%. Daca romanii spera intr-o inflatie de 5,7% la sfarsitul acestui an, FMI este de acord cu inflatia, dar nu cu anul. Dupa expertii ei, asta se va intampla cu o intarziere de un an. Si tot asa. Cine va avea pana la urma castig de cauza este greu de spus. Pana una, alta, FMI ne strica bucuria.
Viitorul agriculturii romanesti, o mare dilema
Productia bunurilor alimentare este sustinuta de agricultura. Ramura economica traditionala, dar si destul de inapoiata din punct de vedere financiar, tehnologic si... chiar organizatoric. Pamantul este faramitat si fermele sunt mici, sarace, abia putandu-si asigura supravietuirea. Una dintre solutiile pentru revitalizarea acestui domeniu consta in comasarea suprafetelor agricole, prin vanzarea acestora. Surpriza, insa.
Un studiu efectuat recent pe un esantion de 1.500 de persoane, reprezentativ pentru populatia din mediul rural, a scos la iveala contradictia ireductibila intre intentiile politicienilor si cele ale micilor proprietari de pamant. In mare, romanii nu considera agricultura profitabila, dar nici nu sunt dispusi sa-si vanda pamanturile. Ele sunt vazute nu numai ca o resursa economica oarecare, ci ca o resursa a intregii familii, care urmeaza sa fie lasata mostenire urmasilor. Mai bine de 41% dintre cei intervievati impartasesc aceasta opinie.Interesant mai este un aspect. Media veniturilor obtinute in ultimul an in gospodarii, in jur de 28,3 milioane de lei, este aproape egala cu sumele investite in activitatea agricola - circa 26,9 milioane lei. Numai 13% dintre gospodariile taranesti isi comercializeaza produsele realizate, iar 65% cosuma toata productia pentru subzistenta.
Agricultorii sunt interesati de creditele pentru agricultura, dar nu prea stiu cum sa procedeze pentru a le obtine. Programul guvernamental intitulat "Fermierul" nu este cunoscut de 43% dintre agricultori si numai 8% afirma ca stiu bine ce contine acest program.
Citește și
Revista Piața | 05/11/2026 08:55
ANAF intensifică verificările privind TVA: diferențele dintre raportări, în prim-plan
ANAF va transmite scrisori de informare contribuabililor care prezintă posibile riscuri în domeniul TVA, solicitându-le să verifice coerența datelor r...
La ziCristi Badescu | 04/11/2026 13:35
33 de companii câștigătoare la Premiile PIAȚA 2026
Ediția XXI a Premiilor PIAȚA a intrat în linie dreaptă, pregătind cel mai așteptat moment al anului pentru comunitatea de Food Retail și FMCG din Româ...
La ziCarol Popa | 02/11/2026 20:06
Retailul european – ținta unui atac cibernetic în masă! Temperatura în congelatoare a crescut brusc la 50 grade Celsius
Rețele de retail alimentar din mai multe state europene au fost azi afectate de creșterea bruscă a temperaturilor în congelatoare, în anumite locuri p...
La ziCristi Badescu | 22/10/2026 13:51
Premiile PIAȚA: 579 de electori au decis câștigătorii celor 54 de trofee
S-a încheiat oficial etapa de votare a candidaturilor depuse la ediția 2026 a Premiilor PIAȚA! Început în dimineața de 29 septembrie și încheiat la fi...
La zi




