Când Camera Deputaţilor adopta, în primăvară, Legea 88 – care stabilea că produse lactate româneşti sunt exclusiv cele care folosesc ca materie primă 100% lapte provenit din fermele din România – mulţi au aplaudat. Un grup de lobby reprezentând un numeros segment de operatori din agricultură îşi găsise vehiculul parlamentar potrivit pentru promovarea viziunii lor.

După alte câteva săptămâni, tot Camera Deputaţilor adopta Legea 150 pen­tru modificarea Legii 321 a comercializării alimentelor, act care este expresia unei viziuni şi mai radicale despre produsele româneşti: „produs obţinut pe teritoriul naţional, din materii prime de bază provenite în proporţie de 100% din fermele din România”. Mai mult, această manieră extremă de definire a produselor româneşti este însoţită de o viziune de aceeaşi natură în privinţa expunerii şi a comercializării preferenţiale, conform căreia comercianţii sunt obligaţi să asigure spaţii distincte de expunere şi vânzare pentru produsele româneşti şi, de asemenea, sunt obligaţi să se aprovizioneze în proporţie de minim 51% cu produse provenite din lanţul scurt, pentru anumite categorii de alimente. Dezbaterile dinaintea şi de după votarea legii în Parlament au devoalat mentalitatea iniţiatorilor şi a susţinătorilor: aveau în vedere, de fapt, produsele româneşti, lanţul scurt fiind introdus doar pentru conformarea cu principiile europene. O ipocrizie pentru care nimeni nu şi-a făcut scrupule, ba unii şi-au asumat-o ca pe o dovadă de patriotism. Greu de înţeles, totuşi, cum se poate confunda naţionalismul extrem cu patriotismul. Un aliment fabricat de mâini de român, ambalat de mâini de român, transportat şi vândut de mâini de român nu este românesc pentru că e contaminat de materie primă venetică ?

Recent, tot în Camera Deputaţilor intra în circuitul legislativ o iniţiativă pentru suprataxarea veniturilor lanţurilor comerciale internaţionale, iniţiativă pornită de la constatarea că „patronii acestor mega magazine din afară îşi vând mărfurile în România şi îşi duc profitul în ţările lor, plătind taxe la fel ca micii comercianţi din ţara noastră”. Deşi e greu de imaginat un manifest mai explicit împotriva companiilor străine, iniţiativa ar fi putut fi neglijată dacă nu ar fi primit deja avize favorabile de la Consiliul Legislativ şi de la Comisia Juridică a Camerei.

Anul electoral 2016 este ocazia, dar nu cauza manifestării naţionalismului ra­dical al unor grupuri, din fericire minoritare, însă cu potenţialul de a coagula majorităţi fie şi de moment, aşa cum s-a întâmplat deja în Parlament. Chiar dacă, prin alegerile de luna viitoare, compoziţia Parlamentului se va schimba, cine poate fi convins că printre noii deputaţi nu se vor regăsi destui care să exprime voinţa grupurilor radicale ?