Mondelēz International: snacking-ul, un comportament în creștere la nivel global
La zi | Revista Piața | 26/11/2019 18:42

Mondelēz International a anunțat lansarea primului său raport State of Snacking ™, un studiu global privind tendințele consumatorilor în ceea ce privește rolul pe care snacking-ul îl joacă în întreaga lume. Studiul dezvăluie creșterea snacking-ului la nivel mondial, în paralel cu cel regional, demonstrând modul în care gustările contribuie la regândirea viitorului alimentelor, prin adresarea întregii game de nevoi care există în viața noastră de zi cu zi.
Raportul privind starea snacking-ului, elaborat în parteneriat cu specialiștii în domeniul sondajelor pentru consumatori de la The Harris Poll, completează cunoștințele globale de snacking ale Mondelēz International cu noi cercetări efectuate pe mii de consumatori din douăsprezece țări. Raportul arată că obiceiul de a lua gustări (snacking-ul) este un comportament în creștere la nivel mondial. În special, 6 din 10 adulți din întreaga lume spun că preferă să mănânce multe mese mici pe parcursul zilei, spre deosebire de câteva mai mari (59%), consumatorii mai tineri alegând în special gustări, 7 din 10 în rândul Millennials (70%).
Mondelēz International lansează raportul privind starea snackingului la un an după ce a anunțat o nouă strategie și planul de business. În ultimul an, compania a înregistrat progrese importante în misiunea sa de a oferi consumatorilor gustarea potrivită, pentru momentul potrivit, în modul potrivit. Aceasta include cunoașterea din ce în ce mai aprofundată a factorilor care îi motivează pe oameni să ia gustări, în timp ce continuă să răspundă abordării holistice a stării de bine a oamenilor, oferind ingredientele principale din surse sustenabile și extinzând portofoliul de produse cu noi opțiuni și inspirând consumatorii în obiceiurile de gustare.
Raportul complet este disponibil pe www.stateofsnacking.com .
Citește și
Revista Piața | 05/11/2026 08:55
ANAF intensifică verificările privind TVA: diferențele dintre raportări, în prim-plan
ANAF va transmite scrisori de informare contribuabililor care prezintă posibile riscuri în domeniul TVA, solicitându-le să verifice coerența datelor r...
La ziCristi Badescu | 04/11/2026 13:35
33 de companii câștigătoare la Premiile PIAȚA 2026
Ediția XXI a Premiilor PIAȚA a intrat în linie dreaptă, pregătind cel mai așteptat moment al anului pentru comunitatea de Food Retail și FMCG din Româ...
La ziCarol Popa | 02/11/2026 20:06
Retailul european – ținta unui atac cibernetic în masă! Temperatura în congelatoare a crescut brusc la 50 grade Celsius
Rețele de retail alimentar din mai multe state europene au fost azi afectate de creșterea bruscă a temperaturilor în congelatoare, în anumite locuri p...
La ziCristi Badescu | 22/10/2026 13:51
Premiile PIAȚA: 579 de electori au decis câștigătorii celor 54 de trofee
S-a încheiat oficial etapa de votare a candidaturilor depuse la ediția 2026 a Premiilor PIAȚA! Început în dimineața de 29 septembrie și încheiat la fi...
La zi



