Impactul codului portocaliu in vanzarile din comertul traditional
La zi | Revista Piața | 16/02/2012 17:25

Temperaturile reduse din ultima perioada, zapada abundenta au influentat nu numai afacerile din retailul modern, ci si pe cele din comertul traditional.
In functie de zona din tara in care este situat magazinul, de amploarea ninsorilor care ingreuneaza deplasarea cumparatorilor, vanzarile se contracta, raman constante sau trec pe o panta descendenta, situatia fiind specifica fiecarei retele.
Scaderea din luna februarie a venit dupa o luna ianuarie destul de slaba in vanzari, in comparatie cu aceeasi perioada a anului trecut. Tot mai precauti in privinta cheltuielilor facute in magazinele de proximitate, cumparatorii au redus valoarea cosului de cumparaturi, ceea ce a atras o scadere cu 7% pana 20% a vanzarilor in comertul traditional, functie de fiecare retea de magazine. Comerciantii spera totusi intr-o redresare a consumului incepand din luna martie, cand vor extinde portofoliul de promotii si la produsele specifice sarbatorilor: 1 Martie, 8 Martie, Sfintii Mucenici etc.
Gerul, viscolul au crescut vanzarile de ceai, vin si fructe
Per total, comerciantii din retailul de proximitate au avut incasari mai mici in perioada cu viscol si ger, cu toate ca numarul de clienti a fost in crestere.
Liviu Demeter, director commercial al magazinului Livella de 180 de metri din Oradea, explica: “am vazut foarte multi cumparatori noi, multi clienti spontani au intrat in magazin doar sa se incalzeasca. Stateau aproximativ 10 – 15 minute, se mai dezmorteau si apoi plecau. Unii dintre ei cumparau doar o ciocolata sau un pachet de biscuiti”.
Cele mai cautate produse au fost, mai ales seara, cele care se puteau incalzi, ca de exemplu vinul la trei si cinci litri sau ceaiul. Ca urmare, comerciantul a extins spatiul alocat ceaiurilor cu inca doua – trei sortimente, preferate fiind marcile romanesti.
“In acelasi timp, clientii cautau sa cumpere si scortisoara, piper macinat, ghimbir, folosit pentru aromarea vinului fiert”, a spus Liviu Demeter.
Comertul stradal - si aici ne referim la chioscuri – “dependent” de vremea de afara a inregistrat o contractie a vanzarilor din cauza migratiei clientilor catre minimarketurile cu spatii incalzite.
“Din cauza gerului din ultima perioada, valoarea cumparaturilor din chioscurile Admir au scazut 50%, in comparatie cu aceeasi perioada a anului trecut. In schimb, in minimarketul de 48 de metri patrati, acestea chiar s-au dublat fata de perioada de referinta din 2011, de la 4.500 de lei, pana la aproximativ 8.000 de lei”, a precizat Ionel Rosu, administratorul Admir.
Vanzari bune la produsele de sezon s-au inregistrat, in ultimele saptamani, si in magazinele Pertit din Pitesti, judetul Arges. Astfel, fructele, vinul rosu pentru fiert, ceaiurile au fost cele mai cautate.
“In luna februarie, am avut incasari in crestere usoara fata de ianuarie, de aproximativ 5%. Au fost cateva zile in care cumparatorii au venit sa isi faca provizii, speriati de viscolul de afara. Atunci s-au achizitionat in special produsele de baza ca de exemplu faina, malai, ulei precum si cartofi, produse de carmangerie, bere si mai ales fructe. Pe raionul de fructe vanzarile au evoluat cu 7% fata de ianuarie”, a declarat Marcel Tarca, administratorul retelei Pertit.
In perioada cu viscol si ninsoare, comerciantul a renuntat la promovarea in exterior a ofertelor, pe tabla speciala, pentru ca risca sa fie acoperita de zapada, dar a continuat comunicarea in spatiul de vanzare, folosind semnalizarea - “bulina verde”.
“Vanzarile au evoluat intr-un ritm normal, desi a fost ger afara. Am avut grija de vanzatoarele din magazine carora le-am oferit ceaiuri calde”, a mentionat la randul sau Mirela Nedelcu, director Economic al retelei Berlin din Barlad.
Aprovizionarea, mai greoaie
Vremea nefavorabila, drumurile pline de zapada au ingreunat aprovizionarea cu produse perisabile, gen preparate din carne, lactate care nu au putut fi transportate in timp util.
Marcel Tarca a precizat ca in perioada cu vreme nefavorabila a incercat sa aiba o activitate “normala” in magazine, asigurand stocul de marfa de la Metro Cash & Carry Pitesti.
“Am observat, cel putin in Pitesti, ca oamenii au ales sa nu mai mearga la hipermarketuri, ci sa cumpere cele necesare din magazinele de proximitate. S-au temut sa isi mai scoata masinile din parcare din cauza viscolului”, a precizat administratorul Pertit.
Sincope in furnizarea de alimente au fost si in magazinele Berlin, insa timp de maximum doua – trei zile.
“Distribuitorii de produse lactate, preparate din carne nu au reusit sa ajunga la noi, insa situatia a fost de scurta durata”, a mentionat directorul economic al retelei.
Cu aceleasi probleme s-a confruntat si Liviu Demeter care, potrivit declaratiilor, a primit, in perioada mentionata, telefoane de la furnizorii aflati in imposibilitatea de a livra produse lactate. “Am preferat sa mergem noi la Metro Oradea si sa ne aprovizionam singuri, ca sa nu ramanem fara produse in raft”, a declarat Liviu Demeter.
|
Prezentarea magazinelor
|
|||
|
Nume retea / magazin
|
Situare
|
Numar magazine
|
Suprafata totala
|
|
Admir
|
Botosani
|
7 chioscuri, un minimarket
|
88,93 mp
|
|
Berlin
|
Barlad
|
5 minimarketuri
|
540,05 mp
|
|
Pertit
|
Pitesti, Arges
|
2 minimarketuri
|
140 mp
|
|
Livella
|
Oradea
|
un minimarket
|
180 mp
|
Citește și
Revista Piața | 05/11/2026 08:55
ANAF intensifică verificările privind TVA: diferențele dintre raportări, în prim-plan
ANAF va transmite scrisori de informare contribuabililor care prezintă posibile riscuri în domeniul TVA, solicitându-le să verifice coerența datelor r...
La ziCristi Badescu | 04/11/2026 13:35
33 de companii câștigătoare la Premiile PIAȚA 2026
Ediția XXI a Premiilor PIAȚA a intrat în linie dreaptă, pregătind cel mai așteptat moment al anului pentru comunitatea de Food Retail și FMCG din Româ...
La ziCarol Popa | 02/11/2026 20:06
Retailul european – ținta unui atac cibernetic în masă! Temperatura în congelatoare a crescut brusc la 50 grade Celsius
Rețele de retail alimentar din mai multe state europene au fost azi afectate de creșterea bruscă a temperaturilor în congelatoare, în anumite locuri p...
La ziCristi Badescu | 22/10/2026 13:51
Premiile PIAȚA: 579 de electori au decis câștigătorii celor 54 de trofee
S-a încheiat oficial etapa de votare a candidaturilor depuse la ediția 2026 a Premiilor PIAȚA! Început în dimineața de 29 septembrie și încheiat la fi...
La zi



