Farmec a deschis în Pitești cel de-al doilea magazin Gerovital în sistem de franciză
La zi | Revista Piața | 05/12/2019 01:04

Farmec continuă strategia de extindere a companiei prin deschiderea unui nou magazin Gerovital în sistem de franciză, la doar 6 luni de la lansarea oficială a proiectului. Cu o suprafaţă de 36 metri pătraţi, magazinul Gerovital este amplasat în incinta Centrului Comercial VIVO Pitești, aflat pe Calea București, nr. 36, și urmează conceptul de „Doctor în Frumuseţe”, specific tuturor magazinelor de brand Gerovital. Suma totală investită în lucrările de proiectare şi amenajare a noului spaţiu este de 50.000 Euro, în care este inclusă și taxa de franciză.
„Astăzi sărbătorim atât inaugurarea primului magazin Gerovital din Pitești, cât și faptul că avem un nou membru în familia Farmec. Ne bucurăm că sistemul de franciză, lansat în luna iunie a acestui an, reprezintă un real interes pentru cei care sunt sau vor să devină antreprenori și doresc să investească într-o afacere 100% românească. Pentru investitori, proiectul de francizare reprezintă o oportunitate de business însoțită de pachetul de know-how pe care îl punem la dispoziție, beneficiind de un capital de imagine al unui brand valoros, cu o tradiție îndelungată; iar pentru noi, reprezintă câștigarea unor parteneri strategici în consolidarea culturii noastre antreprenoriale”, a declarat Mircea Turdean, Director General Farmec.
„Antreprenorii sunt interesați din ce în ce mai mult să investească în business-uri viabile, care garantează o rețetă de succes, motiv pentru care piața francizelor în România este în continuă creștere. Farmec le oferă antreprenorilor un plan fezabil, o strategie testată și îmbunătățită constant, care asigură o dezvoltare durabilă pentru ambii parteneri“, a declarat Mircea Coman, Manager Expansiune Comercială Farmec.
Farmec oferă fiecărui francizat un pachet de know-how complet: de la consiliere și sprijin pentru deschiderea magazinului, până la tehnici de vânzare și programe de pregătire periodice despre relația cu clienții și training-uri despre produsele existente și cele nou lansate, susținându-l să devină, astfel, un membru activ în echipa celui mai mare brand românesc de cosmetice.
În decembrie 2019, reţeaua de magazine de brand deţinute de Farmec cuprinde 8 magazine Farmec, 20 magazine Gerovital și 2 magazine Gerovital deschise prin sistemul de franciză, la Bacău și Pitești.
Citește și
Revista Piața | 05/11/2026 08:55
ANAF intensifică verificările privind TVA: diferențele dintre raportări, în prim-plan
ANAF va transmite scrisori de informare contribuabililor care prezintă posibile riscuri în domeniul TVA, solicitându-le să verifice coerența datelor r...
La ziCristi Badescu | 04/11/2026 13:35
33 de companii câștigătoare la Premiile PIAȚA 2026
Ediția XXI a Premiilor PIAȚA a intrat în linie dreaptă, pregătind cel mai așteptat moment al anului pentru comunitatea de Food Retail și FMCG din Româ...
La ziCarol Popa | 02/11/2026 20:06
Retailul european – ținta unui atac cibernetic în masă! Temperatura în congelatoare a crescut brusc la 50 grade Celsius
Rețele de retail alimentar din mai multe state europene au fost azi afectate de creșterea bruscă a temperaturilor în congelatoare, în anumite locuri p...
La ziCristi Badescu | 22/10/2026 13:51
Premiile PIAȚA: 579 de electori au decis câștigătorii celor 54 de trofee
S-a încheiat oficial etapa de votare a candidaturilor depuse la ediția 2026 a Premiilor PIAȚA! Început în dimineața de 29 septembrie și încheiat la fi...
La zi



