Începând cu acest an, companiile cu peste 500 de angajați sunt obligate- cele care nu o fac deja – să realizeze și o raportare nonfinanciară. Despre cum va fi realizată această raportare am vorbit cu Doru Mitrana, Sustainability Consultant & Head of Training Department The CSR Agency. Doru Mitrana este unul dintre puţinii traineri certificaţi GRI Standards (GRI- Global Reporting Initiative), standardele pe baza cărora este realizat Ghidul european privind raportarea nonfinanciară.

Cum vor fi realizate raportările, dacă piața nu este pregătită și nu a implementat indicatori de sustenabilitate?

Doru Mitrana: Pentru raportările nonfinanciare ale companiilor multinaționale există o grilă internațional acceptată, se numește Global Reporting Initiative (GRI), care este un standard de măsurare a impactului din punct de vedere global al întregii companii. Filosofia sustenabilității businessului are ca principală caracteristică transparența. Legea nu obligă companiile să ofere training angajaților, dar companiile etice se ocupă de progresul profesional al acestora și le oferă traininguri pentru dezvoltarea carierei. Este important să poți fi transparent și să spui corect câte ore de training le oferi, ce fel de traininguri le oferi, că și asta e important. Angajatorul, pe parcursul anului, face niște promisiuni angajaților. La finalul anului, acesta trebuie să fie transparent, să tragă linie și să spună în ce măsură și-a îndeplinit acele promisiuni. În cazul egalității de gen, unul dintre indicatori te ajută să compari salariul unui angajat de gen feminin cu salariul unui angajat de gen masculin care ocupă poziții similare și au atribuții similare. Dacă există mari discrepanțe, unii dintre ei sunt discriminați. Ideal ar fi să existe egalitate, dar asta foarte rar se întâmplă pentru că nu există businessul perfect. Dacă nu există egalitate, comunici public și transparent rezultatul măsurătorilor și măsurile pe care le vei adopta pentru a corecta inegalitatea, chiar dacă măsurile vor fi aplicte mai mulți ani consecutivi.

Există posibilitatea de a evalua și eventual clasifica entitățile dintr-o industrie, de exemplu companiile din industria FMCG, după gradul de sustenabilitate al businessurilor?

Doru Mitrana: Pot fi extrase din standardele Global Reporting Initiative temele generale pentru acest sector – FMCG – sunt anumite teme comune, care țin de societate, mediu și impact în economie. Mai mult decât atât, sectorul de producție agroalimentară are un set propriu de standarde sectoriale. De aici se poate face o grilă de indicatori pe care o companie din acest sector să vadă într-o primă fază cam cum se situează. Conform metodologiei și principiilor generale de sustenabilitate, de la un punct de pornire, stabilit pe baza acestor măsurători inițiale, companiile își pot propune ulterior anumite ținte, astfel încât pe anumiți indicatori, unde datele comparate cu o medie pe sector sau cu o medie internațională de referință pe sector nu sunt favorabile, să progreseze de la un an la altul. Țintele, obiectivele pot fi pe termen scurt, mediu sau lung, iar acestea trebuie dublate de schimbări la nivelul companiei, modificări în procesele de lucru, în relația cu clienții, cu furnizorii, în relația cu angajații.

Înțeleg că din perspectiva unei companii sustenabile, comunicarea în sensul transparenței este cuvântul cheie. Unde se încadrează companii care, deși au întreprins acțiuni CSR în relația cu angajații, au preferat să nu comunice, susținând că deschiderea și susținerea financiară a unei grădinițe pentru copiii angajaților este o acțiune pentru ei și nu trebuie comunicată?

Doru Mitrana: Este un exemplu extrem de bun pentru că e diferență între cuvântul cheie comunicare interpretat prin transparență și comunicarea prin care se generează zgomot, comunicarea de dragul gălăgiei. Ei au avut un reflex corect și acesta trebuie să fie reflexul din punct de vedere al sustenabilității și al responsabilității companiei. Proiectul cu grădinița, fără a cunoaște detalii, pare a fi un proiect 100% de sustenabilitate. Sustenabilitatea presupune că tu vei obține profit, în mod legal, pe termen lung, deci vei încerca să fii cât mai constant în ceea ce faci. Te uiți la cei care îți compun businessul – clienți, furnizori, comunitate, angajați. Managerul a depistat o problemă la nivelul angajaților. A observat că o serie de probleme de producție, de atitudine sau de atmosferă la locul de muncă apar ca urmare a problemelor firești pe care un părinte le are când crește un copil, ori se îmbolnăvește, ori trebuie să-l ducă și să-l ia de la grădiniță și întârzie la program. În mod normal, managerul a gândit că nu e etic să spună angajaților că nu-l interesează de soarta copiilor lor și că în timpul programului trebuie să muncească. Dacă se oprea la nivelul legal, conform Piramidei lui Carroll, ar fi obligat angajatul să respecte programul de lucru și contractul pe care îl are. Iar angajatul respectiv ar fi plecat la un moment dat, pentru că ar fi considerat copilul mai important decât jobul. Atunci managerul a găsit soluția corectă la o problemă care afectează stabilitatea companiei. Să ne amintim că după anii `90 au dispărut cantinele din sediile de birouri. Acum reapar, pentru că pleca angajatul să mănânce și întârzia la întoarcere, alții mâncau pe birou și nu era ok, alții nu mâncau deloc și aveau probleme de sănătate. Ce urmărește managerul? Să producă profit, dar pe termen lung nu obții profit ținând angajatul nemâncat, nedormit sau stresat de grija copilului. Deci grădinița a fost un proiect perfect pentru care merită felicitați.

Absența comunicării nonpublicitare, în acest caz, nu poate fi interpretată ca o lipsă de transparență?

Doru Mitrana: Nu, pentru că managerul a recunoscut problema și a acționat pentru rezolvarea ei în zona în care businessul era implicat, adică în relația cu angajații. Sunt mai multe companii care fac alegerea asta, să nu comunice. Sustenabilitatea în sine se concentrează pe partea internă, pe ceea ce se întâmplă în interiorul companiei. Există exemple în industria petrolieră care au investit zeci de milioane de euro pentru înlocuirea unor conducte astfel încât să reducă riscul de scurgeri. S-a îmbunătățit și performanța de mediu, și profitabilitatea, dar operațiunile nu au fost comunicate pentru că a fost considerat un proces de business firesc. Când vine vorba despre sustenabilitate este vorba despre a genera valoare. Și nu doar valoare pentru acționari, prin profit, este vorba despre valoare pentru cât mai multe categorii de stakeholderi din ecosistemul companiei. În cazul companiei din FMCG, aceasta a creat valoare atât pentru companie, cât și pentru familiile angajaților. Când vine vorba de comunicare există un principiu clar enunțat în documentația de raportare, un principiu care spune că această comunicare trebuie făcută către categoriile de stakeholderi interesate de tema respectivă. Deci o măsură destinată angajaților este important să fie comunicată angajaților și potențialilor angajați. E suficient. Restul – comunicare publică, jurnalistică – este opțional, este zgomot.

Care este situația la nivel internațional în ceea ce privește raportările, comparativ cu stadiul lor în România?

Doru Mitrana: Raportările au început mult mai devreme în vest, și mă refer în primul rând la Europa, pentru că în Statele Unite nu este atât de avansat fenomenul acesta. La noi a început discuția mai serios de prin 2014, despre sustenabilitate, înainte vorbindu-se mai mult despre CSR, dar într-o concepție mai degrabă filantropică axată pe sponsorizări. Odată cu Directiva europeană din 2014 povestea asta a intrat și la noi în zona de raportare voluntară și mai nou și în zona de raportare obligatorie. Țările din Asia sunt foarte atente la chestiuni de agest gen pentru că au și avut companii vestice cu probleme grave în special pe zona de mediu și de drepturile omului. Deci suntem puțin în urma Europei, dar în linie cu alte zone economice importante de pe glob. Când vine vorba de raportarea obligatorie, în România ar fi trebuit, conform legislației noastre, să înceapă raportarea pentru activitatea desfășurată în 2017, dar a fost păstrată în legislație noțiunea de ”companii de interes public”, termen care, așa cum era definit în lege, făcea ca legea să se aplice doar companiilor din domeniul financiar, bănci și companii de asigurări, companii cu capital majoritar de stat sau companii listate la bursă. Toate celelalte companii, chiar dacă aveau dimensiuni foarte mari și un impact major în comunitate, în zona de mediu, erau exceptate. În luna noiembrie 2018 a apărut un nou ordin al Ministerului Finanțelor care reia textul inițial, dar fără această mențiune, ”de interes public”. Prin urmare, anul acesta ar trebui publicate rapoarte aferente anului 2018 de către toate companiile cu peste 500 de angajați.