Dorna și Salvați Copiii România dotează 10 maternități cu echipament necesar copiilor născuți prematur, pentru al 7-lea an consecutiv
La zi | Revista Piața | 12/07/2019 15:43

Dorna și Salvați Copiii România au finalizat dotarea a 10 maternități cu echipament necesar copiilor născuți prematur, în cadrul ediției cu numărul 7 a campaniei Grijă pentru Copii - „Strigăt de viață”, susținută, încă din anul 2015, de Simona Halep. Cu echipamentele donate în acest an, numărul instituțiilor de sănătate care au beneficiat de aceste dotări a ajuns la 66 iar valoarea totală a echipamentelor depășește 800.000 de Euro.
Anul acesta, au fost dotate cu aparatură indispensabilă bebelușilor născuți înainte de termen spitale din județele Argeș, Bihor, Bistrița-Năsăud, Călărași, Caraș-Severin, Dâmbovița, Galați, Neamț, Suceava și Vaslui. Fiecare dintre aceste instituții de sănătate își completează astfel secțiile de neonatologie pentru a face mai bine față cazurilor de copii născuți înainte de termen.
Anunțul privind dotările din campania Grijă pentru Copii - „Strigăt de viață” a fost făcut astăzi, în cadrul inaugurării noului incubator de transport de la Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște. Instituția are în grijă anual aproximativ 2.000 de nou-născuți. În 2018, 237 dintre acești copii s-au născut prematur, iar în primele 6 luni ale anului 2019, numărul prematurilor a fost de 112.
„Dotările din campania Grijă pentru Copii ajută Spitalul Județean de Urgență Târgoviște să ofere condiții optime copiilor născuți prematur. Reușim să facem față cu brio cazurilor din județul nostru și am primit 15 nou-născuți prematur din maternitățile din județ și din județele vecine în primele 6 luni din 2019, iar 3 gravide transferate au născut prematur în maternitatea noastră în această perioadă. În 2019, au fost îngrijiți aici 3 copii care au avut sub 1.000 de grame. Fără oameni dedicați și fără aparatură performantă, nu am fi putut niciodată să realizăm aceste lucruri”, a declarat Dr. Roxana Aldea, Șef Secție Neonatologie - Spitalul Județean de Urgență Târgoviște.
Campania „Grijă pentru copii” a fost lansată de Dorna împreună cu Salvați Copiii România în anul 2013, în scopul susținerii unor programe pentru îngrijirea corespunzătoare a nou-născuților prematur.
“Pentru copiii veniți pe lume prea devreme, un minut poate face diferența între viață și moarte. De șapte ani, Salvați Copiii împreună cu Dorna luptă pentru salvarea celor mai mici luptători dotând maternitățile cu echipamente performante pentru combaterea mortalității infantile. Copiii prematuri se luptă pentru fiecare clipă, pentru fiecare bătaie a inimii și nu renunță atât de ușor la viață. E o lecție pe care ei ne-au predat-o tuturor și ne-au determinat să construim parteneriate cu medici dedicați și companii care au înțeles că este necesar să fim alături de cei mici și să facem tot ce ne stă în putință pentru a schimba datele sumbre ale mortalității infantile”, a declarat Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România.
Spitalele care au fost dotate anul acesta cu aparatură în cadrul campaniei Grijă Pentru Copii – „Strigăt de Viață”, sunt:
● Spitalul Municipal Câmpulung – 1 Masă radiantă
● Spitalul Clinic Obstetrică-Ginecologie Oradea – 1 Masă de resuscitare
● Spitalul Județean de Urgență Bistrița – 1 Incubator
● Spitalul Județean de Urgență Călărași – 1 Masă radiantă
● Spitalul Moldova Nouă – 1 Incubator transport
● Spitalul Județean de Urgență Târgoviște – 1 Incubator transport
● Spitalul Clinic Județean de Urgență Sf. Apostol Andrei Galați – 1 Incubator terapie
● Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț –1 Incubator transport
● Spitalul Municipal Fălticeni – 1 Incubator de terapie
● Spitalul Municipal Dimitrie Castroian Huși – 1 Incubator
Lista completă a tuturor echipamentelor donate de-a lungul timpului în cadrul campaniei o puteți găsi aici: https://www.coca-cola.ro/dorna/ro/grija-pentru-copii/maternitati/
Citește și
Revista Piața | 05/11/2026 08:55
ANAF intensifică verificările privind TVA: diferențele dintre raportări, în prim-plan
ANAF va transmite scrisori de informare contribuabililor care prezintă posibile riscuri în domeniul TVA, solicitându-le să verifice coerența datelor r...
La ziCristi Badescu | 04/11/2026 13:35
33 de companii câștigătoare la Premiile PIAȚA 2026
Ediția XXI a Premiilor PIAȚA a intrat în linie dreaptă, pregătind cel mai așteptat moment al anului pentru comunitatea de Food Retail și FMCG din Româ...
La ziCarol Popa | 02/11/2026 20:06
Retailul european – ținta unui atac cibernetic în masă! Temperatura în congelatoare a crescut brusc la 50 grade Celsius
Rețele de retail alimentar din mai multe state europene au fost azi afectate de creșterea bruscă a temperaturilor în congelatoare, în anumite locuri p...
La ziCristi Badescu | 22/10/2026 13:51
Premiile PIAȚA: 579 de electori au decis câștigătorii celor 54 de trofee
S-a încheiat oficial etapa de votare a candidaturilor depuse la ediția 2026 a Premiilor PIAȚA! Început în dimineața de 29 septembrie și încheiat la fi...
La zi



