Proiectul de lege pentru transpunerea în legislaţia României a Directivei UE privind practicile comerciale neloiale pare a fi mai mult terenul de joacă al unor grupuri de lobby decât spaţiul iniţiativelor parlamentare. O versiune a acestui proiect, adoptată recent de comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice din Camera Deputaţilor, aduce alte malformaţii directivei europene şi, dacă ar fi votate de plenul Camerei, ar perturba profund piaţa bunurilor de larg consum. Deopotrivă, puternic loviţi ar fi şi furnizorii şi retailerii.

În luna aprilie a anului trecut, senatorii adoptau Legea nr. 49 pentru transpunerea Directivei 633 a UE privind practicile comerciale neloiale. „Transpunere” este un fel de a spune, pentru că senatorii deterioraseră crunt şi textul şi spiritul reglementării europene, căreia îi lipiseră o serie de prevederi aberante, despre care am scris pe larg şi care riscau să declanşeze un nou război al preţurilor pe care nimeni nu şi-l dorea şi nu şi-l doreşte nici acum. Conform unor surse, aceleaşi grupuri de lobby care i-au împins pe senatori să se facă de râs anul trecut cu legea 49 lucrează la Camera Deputaţilor pentru promovarea unor noi amendamente defavorabile şi furnizorilor şi comercianţilor, iar unele de-a dreptul absurde.

Care sunt amendamentele cu probleme

Unul din teritoriile de reglementare intens lucrate este cel al condiţiilor comerciale (taxele de raft, să le spunem generic). Amendamentele la proiectul de lege adoptate la comisia pentru agricultură interzic aplicarea de reduceri financiare şi comerciale în contractele dintre furnizori şi comercianţi, cu excepţia remizelor şi risturnelor cu condiţia ca valoarea cumulată să nu depăşească 20% din valoarea facturată. Deşi constituie o relaxare faţă de versiunea Senatului (care interzicea orice rabaturi, remize şi risturne), limitarea la 20% nu va putea evita intrarea în spirala negocierilor pe preţul net 3 şi, de aici, luptele în preţuri. (Am explicat în articolul menţionat mai sus cum anume se ajunge de la retricţiile impuse condiţiilor comerciale la războiul de preţuri, nu reiau acum aici.)

Mai ales că alt amendament impune o altă limită, absurdă, de 5% din valoarea contractului pentru următoarele costuri: cu publicitatea produselor producătorului făcută de comerciant; cu serviciile de marketing prestate de comerciant pentru produsele furnizorului; cu plasările secundare; cu reducerile pentru produsele vândute în promoţii ! Aferim ! Deci deputaţii din comisia pentru agricultură şi industrie alimentară îşi însuşesc propunerea de a limita discountul oferit de furnizor în promoţie la 5% ! Asta când rata inflaţiei se apropie de dublul acestei cifre !

Avântul demolator cu care e abordată transpunerea directivei europene loveşte şi în mărcile proprii. Iată cât de straniu sună un amendament aprobat: comerciantului îi este interzis să listeze şi să afişeze la raft doar marca proprie, ci trebuie ca oferta să includă cel puţin o marcă privată a unui producător concurent pe categoria de produse respective!! Dincolo de faptul că dictează magazinului ce să ofere la raft, această prevedere interzice inovaţia în segmentul de marcă proprie!

În conexiune cu cea de mai sus, este o altă interdicţie impusă retailerilor: să aplice condiţii comerciale diferite pentru produsele marcă privată ale producătorilor faţă de produsele marcă proprie ale comerciantului pentru listarea şi afişarea la raft. E limpede că promotorii acestui amendament nu au habar de conceptul de marcă proprie.

Ne oprim deocamdată aici, deşi mai sunt şi alte amendamente la proiectul de lege a practicilor comerciale neloiale care trebuie discutate.

Va urma.