Este important ce spune legea, dar mult mai important este ce spune cel care aplică legea. Iată un adevăr cinic verificat din plin şi în perioada stării de urgenţă de operatorii din producţia, distribuţia şi comerţul cu alimente, mai cu seamă de cei din urmă. Interpretarea diferită a legii de la un judeţ la altul sau de la o localitate la alta, adoptarea unor reglementări excesive la nivel local sau care le schimbă pe cele de la nivel naţional sunt practici care sâcâie operatorii, le bulversează activitatea, le măresc cheltuielile sau chiar pun în discuţie continuarea operaţiunilor, aşa cum s-a întâmplat, recent, cu magazinul Profi Loco de la Păuliş.

Printre puţinele activităţi care continuă în ritm crescut şi generează venituri pentru stat şi comunităţi locale sunt producţia, distribuţia şi comerţul cu alimente. Exact acestea sunt vizate de elanul legislativ şi normativ al autorităţilor locale. Iată câteva exemple.

Ordonanţa Militară 4/29 martie 2020 instituie (la articolul 2) prioritatea persoanelor de peste 65 de ani la acces în magazinele alimentare între orele 11 şi 13 şi impune limitarea accesului persoanelor din alte grupe de vârstă. În Vrancea însă, aceasta se transformă în exclusivitatea persoanelor din grupa de vârstă înaintată, doar acestea având voie să intre în magazine în intervalul orar menţionat. Pentru operatorii unor magazine din localităţi mai mici (dar nu numai), reglementarea restrictivă a autorităţilor locale înseamnă două ore în care este destul de posibil să nu înregistreze decât cheltuieli de funcţionare, dar nu şi încasări. Oare cui o folosi interzicerea accesului în magazine a persoanelor până în 65 de ani între orele 11 şi 13 ?

Dacă ceva merge bine, atunci să luăm măsuri ca să meargă mai puţin bine.

Deosebit de important pentru primari este să stabilească numărul de persoane care pot intra în magazinele alimentare. Odonanţele militare şi hotărârile Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă prevăd obligaţia operatorilor din comerţ de a evita aglomerarea magazinelor şi impun acestora respectarea dispoziţiilor autorităţilor din domeniul sănătăţii publice pentru prevenirea şi limitarea răspândirii coronavirusului. Cu toate acestea, primarii şi consiliile locale din municipii, oraşe şi comune au stabilit propriile normative pentru supermarketuri: 5 persoane maximum în unele localităţi, 10, 15 sau 25 în altele. Chiar dacă fac parte dintr-un canal distinct de formatele mari, supermarketurile sunt şi ele mai mici sau mai mari, dar rareori limitarea a ţinut cont de acest detaliu (o localitate din judeţul Suceava a personalizat limita de persoane pentru fiecare reţea care operează acolo – Kaufland, Lidl, Penny, Unicarm, Profi).

Într-un judeţ din Moldova s-a ajuns la situaţia aberantă în care Poliţia locală a comunicat unui magazin că nu are voie să primească mai mult de 15 persoane concomitent, spulberând, cu autoritatea celui care veghează la aplicarea legii şi poate da amenzi sau poate închide magazine, decizia DSP judeţean care stabilise limita de 25 de persoane, pe ideea că „ăia de la DSP nu ştiu nimic”.

Recomandarea este ... obligatorie

În judeţul Bihor, primarul unei comune cu vreo 7.000 de locuitori i-ar putea da lecţii lui Caragiale: „Deciziile Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă referitoare la numărul recomandat de persoane admis în magazin şi măsurile de protecţie recomandate trebuie respectate întocmai”, scrie într-o dispoziţie semnată de primar. Curat murdar, coane !

Tot în puterea primarilor de comune stă reglementarea accesului în magazine: cu mască sau fără mască. Unii au dispus magazinelor de pe raza domeniului lor de autoritate să nu permită intrarea decât a celor care poartă mască de protecţie, deşi legislaţia la nivel naţional nu prevede o astfel de obligaţie.

Aparent, cu cât o localitate e mai mică, cu atât autoritatea organismelor locale e mai mare. Într-o comună cu 5.000 de locuitori, Poliţia locală a dispus închiderea unui magazin pentru dezinfecţie pe motiv că unul din angajaţi avusese contact cu o persoană confirmată cu COVID-19. Decizia poliţiştilor depăşeşte ca zel normele DSP care prevăd închiderea unui magazin doar în situaţia unui caz confirmat printre angajaţi. Magazinele oricum fac dezinfecţie zilnic, chiar dacă nici unul din angajaţii săi nu s-a întâlnit cu o persoană contaminată, iar pentru dezinfecţie nu e musai închiderea unităţii.

Finit coronat opus: aţi auzit de „termometrizare” ?

Nu ne cerem scuze, pentru că oroarea lingvistică nu ne aparţine. E invenţia prefecturii Arad. Acum câteva zile, Gheorghe Stoian, prefectul şi preşedintele CJSU Arad, a luat decizia ca administratorii magazinelor alimentare să ia „măsuri pentru termometrizarea” persoanelor care le trec pragul. Intuim cu toţii semnificaţia conceptului de termometrizare, dar nu e clar ce vrea prefectul şi, probabil, nici dumnealui nu-i este prea clar de vreme ce dispoziţia este formulată aşa: „Administratorii (...) vor lua măsuri pentru termometrizarea angajaţilor şi / sau a clienţilor cu aparate de la distanţă”. Păi, bine stimabile, şi cine trebuie „termometrizat” până la urmă: angajatul sau clientul ? Sau amândoi ? Şi cine plăteşte eventuala amendă în cazul în care Poliţia spune că nu e bine ? Că de plătit „termometrizatoarele” (scuze!) e clar cine trebuie să le plătească.

Habar nu am cât costă un aparat de „termometrizare” de la distanţă pentru uz uman. Pe net se găsesc, la preţul de 800 lei, termometre de frunte care citesc temperatura de la 5 cm, dar cu siguranţă nu asta trebuie înţeles prin „de la distanţă”. Aparatele care citesc temperatura corporală de la distanţa de minim 1,5 metri (cât e norma de siguranţă prevăzută de reglementările în vigoare) sunt mult mai scumpe. O cameră cu termoviziune cu precizia de măsurare de 0,3 grade de la distanţa de siguranţă costă peste 10.000 euro. Tare sunt curios dacă o reţea de patru magazine a câte 115 mp fiecare, cum e Vicky Family din Sântana, Arad, s-ar dota cu patru asemenea „termometrizatoare” de distanţă sau ar închide magazinele până-i trece prefectului fandacsia.

Sunt câteva exemple de reglementări ale autorităţilor naţionale – Guvern, Ministerul Afacerilor Interne, Preşedinte – care sunt „amendate” la nivel local, unde capătă alte înţelesuri şi sunt instituite alte obligaţii. Chiar şi primarii de comune dictează reguli acolo unde preşedintele Iohannis, premierul Orban sau ministrul Vela fac doar recomandări.

Nu este o premieră faptul că interpretarea şi aplicarea legilor este neuniformă la nivel naţional. Năravul este cunoscut. Doar că acum, în stare de urgenţă, ar fi de dorit infirmarea proverbului.