„Atinge cu încredere tot ce ți-ai propus în 2021”, o campanie Farmec cu mesaj puternic de susținere pentru consumatori
La zi | Revista Piața | 28/01/2021 10:00

Mesajul îi îndeamnă pe consumatori să își îndeplinească propriile obiective setate la început de an, fiindcă rezoluția Farmec este să aibă grijă ca ei să atingă în siguranță tot ce și-au propus.
„Începutul anului 2021 marchează aproape un an de când mâinile noastre sunt supuse unor ritualuri cu care nu s-au mai întâlnit: spălate și dezinfectate zilnic, cu substanțe agresive, aceste acțiuni își lasă amprenta asupra calității pielii și a stării lor de bine. În același timp, după 2020 – care a fost un an al incertitudinilor, ce ne-a dat planurile peste cap – acum suntem cu atât mai dornici să recuperăm, să schimbăm, să ne bucurăm de rezoluții spre care în primele luni privim cu maximă speranță. Iar pentru a avea confortul psihic necesar pentru a atinge ce ne-am propus, este nevoie, în primul rând, de confort fizic și de siguranță, pe care Farmec le oferă românilor prin produsele destinate îngrijirii mâinilor. Cu aceste gânduri am dezvoltat campania, prin care îi încurajăm pe români să se bucure nu doar de atingerea unor mâini îngrijite, ci și a obiectivelor personale, indiferent dacă sunt mici sau mari”, a declarat Tudor David, Director Marketing Farmec.
Confortul oferit de produsele Farmec aflate în promoție este completat de conceptul premiilor gândite să contribuie la succesul planurilor personale din noul an. Astfel, în perioada 20 ianuarie – 20 februarie 2021, consumatorii care achiziționează minim un produs pentru îngrijirea mâinilor Farmec și înscriu bonul pe platforma www.premiicufarmec.ro pot câștiga unul dintre cele trei categorii de premii din cadrul campaniei: 20 de kit-uri pentru îngrijirea mâinilor, însemnând un set complet de produse pentru igiena și frumusețea pielii și a unghiilor; 21 de seturi de accesorii din piele naturală formate dintr-un portofel și o pereche de mănuși sau 3 vouchere pentru cumpărături în valoare de 2021 lei la magazinul românesc de mobilă Vivre.
Campania se desfășoară în toate magazinele din țară care comercializează produse Farmec, inclusiv platformele online.
Citește și
Revista Piața | 05/11/2026 08:55
ANAF intensifică verificările privind TVA: diferențele dintre raportări, în prim-plan
ANAF va transmite scrisori de informare contribuabililor care prezintă posibile riscuri în domeniul TVA, solicitându-le să verifice coerența datelor r...
La ziCristi Badescu | 04/11/2026 13:35
33 de companii câștigătoare la Premiile PIAȚA 2026
Ediția XXI a Premiilor PIAȚA a intrat în linie dreaptă, pregătind cel mai așteptat moment al anului pentru comunitatea de Food Retail și FMCG din Româ...
La ziCarol Popa | 02/11/2026 20:06
Retailul european – ținta unui atac cibernetic în masă! Temperatura în congelatoare a crescut brusc la 50 grade Celsius
Rețele de retail alimentar din mai multe state europene au fost azi afectate de creșterea bruscă a temperaturilor în congelatoare, în anumite locuri p...
La ziCristi Badescu | 22/10/2026 13:51
Premiile PIAȚA: 579 de electori au decis câștigătorii celor 54 de trofee
S-a încheiat oficial etapa de votare a candidaturilor depuse la ediția 2026 a Premiilor PIAȚA! Început în dimineața de 29 septembrie și încheiat la fi...
La zi



