Sunt tot mai dese şi mai puternice vocile care acuză nereguli pe piaţa agroalimentară, în importurile cu alimente sau în comercializarea acestora. Tonul a fost dat de fostul ministru al Agriculturii, care a spus că România consumă ceea ce alţii ar trebui să arunce, referindu-se la importuri de capete de batoane de salam sau la produse care nu corespund ca­litativ normelor de consum în Uniunea Europeană. Apoi au venit câţiva parlamentari, cu o galerie de aplaudaci în spate, care au declanşat războiul împotriva practici­lor abuzive ale reţelelor de supermarketuri. Şi atenţia s-a mutat de la importatorii de „alimente-deşeu”, a căror identitate nimeni nu o cunoaşte şi nu a fost dezvăluită, înspre reţelele de retail, pe care nimeni nu le iubeşte dar toată lumea le foloseşte!

Şi uite aşa am trecut alegerile din decembrie, cu o lege strâmbă, pentru că nu poate fi aplicată, dar cu demnitatea electoratului gâdilată de iniţiativa politicienilor...

Că legea pentru 51% produse  provenind de pe lanţul scurt va ridica semne de întrebare la Bruxelles era de aşteptat... am mai vorbit despre asta, ştiam că nu va trece neobservată, avea cine să o facă remarcată în noianul de iniţiative legislative. Acum, după ce Comisia Europeană a avertizat România asupra acestei legi, vedem în diverse emisiuni producători locali declarând că nu trece supermarketu´ pe la el pe la poartă să-i ia marfa, deşi aşa spune legea! Şi, proptit în ulucă, îşi pregăteşte speech-ul pentru întâlnirea cu primul buyer ce va coborî din gip ca să negocieze 

cu el!

Neaşteptat este însă că vocile ce acuză importuri de produse fără trasabilitate sau produse ce nu corespund calitativ normelor europene continuă să se audă, deşi nu mai există câştig electoral pentru următorii doi ani. Ori asta sună încurajator, pentru că în sfârşit oamenii vorbesc despre fapte, acte şi contracte care erau un subiect delicat şi nediscutabil cu numai 3-4 ani în urmă.

Zilele trecute, un respectabil profesor, preşedinte de asociaţie a crescătorilor de păsări, a confirmat cu argumente şi exemple că în România intră produse care nu ar trebui sub nici o formă să ajungă în coşul consumatorului, fiind un pericol pentru siguranţa alimentară. Şi acum ca şi în urmă cu un an şi jumătate, mă întreb: rămânem la stadiul de declaraţii confirmate? Unde sunt instituţiile statului care ar trebui să reacţioneze la aceste declaraţii şi ce măsuri au luat în acest răstimp? Câţi dintre cei a căror responsabilitiate este să vegheze la siguranţa alimentară a cetăţenilor au demisionat în urma acestor afirmaţii, unele dintre ele dovedite, altele rămase fără suport? Când va fi statul român capabil să garanteze consumatorilor că ceea ce se află pe rafturile magazinelor coincide cu ceea ce scrie pe etichetele produselor? Mai ales că siguranţa alimentară nu este un teritoriu în care scuzele sau justificările privind capacitatea de control să-şi aibă rostul...