Luni, 21 octombrie, este ultima zi de vot pentru candidaturile depuse la Premiile PIAŢA 2019. Până la sfârşitul zilei de ieri, miercuri 16 octombrie, votaseră mai puţin de jumătate din electori, ceea ce înseamnă că ultimele cinci zile de vot, incluzând-o şi pe cea de azi, vor fi decisive pentru stabilirea câştigătorilor. Faptul că ultimele zile aduc şi cele mai multe voturi corespunde unui pattern consacrat deja.
Buletinele electronice de vot sunt trimise prin email de ISRA – coordonatorul procesului de vot -, sunt personalizate şi nu pot fi accesate decât de titularul dreptului de vot, pe bază de user + parolă funrnizate de ISRA. Bueltinele de vot pot fi completate şi în mai multe sesiuni de lucru, dar numai de la acelaşi terminal.
Şefii departamentelor de achiziţii ai Top 20 retaileri din România şi administratorii sau şefii de magazin din 717 puncte de vânzare din comerţul tradiţional votează candidaturile depuse de furnizori. Fiecare elector din partea marilor retaileri dispune de un procentaj de voturi proporţional cu cota de piaţă a companiei pe care o reprezintă, în timp ce fiecărui elector din comerţul tradiţional îi este alocat acelaşi procentaj de voturi, egal cu cota comerţului tradiţional în total piaţă de retail alimentar (aproximativ 30%) raportată la 717.
Candidaturile depuse de retaileri sunt votate de şefii departamentelor de vânzări din Top 100 companii furnizoare, fiecare din aceşti 100 de electori având alocat un procentaj de voturi proporţional cu cota companiei pe care o reprezintă în cifra de afaceri cumulată a celor 100 de companii de top (după cifra de afaceri pe 2018, desigur).
Câştigătorii premiilor de la secţiunea Cea mai bună campanie de responsabilitate socială corporativă din industria FMCG sunt stabiliţi prin voturile conducătorilor departamentelor de marketing – sau de CSR, acolo unde există – ai celor mai mari 100 de companii incluzând retaileri şi furnizori. Desigur, şi la această secţiune voturile sunt ponderate cu importanţa în piaţă a companiei.
Ediţia 2019, a 14-a, a Premiilor PIAŢA este susţinută de companii şi branduri reprezentative pentru industria bunurilor de larg consum: Unilever, Cris-Tim, Zuzu, Transavia, Fragedo şi Artmatch sunt Parteneri Principali, Oreo este Sweet Partner, Coca-Cola HBC România este Sparkling Partner, D+i Activation este Technology Partner, Penny Market, Aqua Carpatica, Domeniile Sâmbureşti, Farmec, Agricola, Salbac, Alexandrion Group şi MPC Trade Marketing Services sunt Parteneri Gold. Aşa cum menţionam, ISRA Center Marketing Research este Partener Principal şi coordonator al procesului de vot.
Începută la 15 iulie cu etapa depunerii candidaturilor, competiţia se va încheia în seara zilei de 14 noiembrie, cu Gala Premiilor PIAŢA – festivitatea de premiere a celor care cumulează cele mai mari procentaje de vot, care va avea loc la Biavati Events, începând cu ora 18,30. La ediţia din acest an, 400 de candidaturi concurează pentru cele 52 de trofee PIAŢA. Toate candidaturile pot fi vizualizate în pagina CANDIDATURI 2019 a websiteului competiţiei.
Pentru participarea la Gala Premiilor PIAŢA pot fi rezervate aici locurile în sala Biavati.
Citește și
Revista Piața | 05/11/2026 08:55
ANAF intensifică verificările privind TVA: diferențele dintre raportări, în prim-plan
ANAF va transmite scrisori de informare contribuabililor care prezintă posibile riscuri în domeniul TVA, solicitându-le să verifice coerența datelor r...
La ziCristi Badescu | 04/11/2026 13:35
33 de companii câștigătoare la Premiile PIAȚA 2026
Ediția XXI a Premiilor PIAȚA a intrat în linie dreaptă, pregătind cel mai așteptat moment al anului pentru comunitatea de Food Retail și FMCG din Româ...
La ziCarol Popa | 02/11/2026 20:06
Retailul european – ținta unui atac cibernetic în masă! Temperatura în congelatoare a crescut brusc la 50 grade Celsius
Rețele de retail alimentar din mai multe state europene au fost azi afectate de creșterea bruscă a temperaturilor în congelatoare, în anumite locuri p...
La ziCristi Badescu | 22/10/2026 13:51
Premiile PIAȚA: 579 de electori au decis câștigătorii celor 54 de trofee
S-a încheiat oficial etapa de votare a candidaturilor depuse la ediția 2026 a Premiilor PIAȚA! Început în dimineața de 29 septembrie și încheiat la fi...
La zi




